Moneda Euro

Rothbard ne spune că trebuie să ne concentram atenţia nu asupra cantităţii de bani în sine, ci asupra variaţiilor sale.

Când masa monetară sporeşte, banii suplimentari ajung, la început, la un număr mic de indivizi, apoi, se difuzează de aici, treptat, către ceilalţi participanţi pe piaţă.

Odinioară, moneda era confecţionată din metal preţios, iar producţia sa, în consecinţă, era limitată de resursele naturale.

Astăzi, în schimb, ea este o monedă simbol, cel mai adesea sub forma banilor de hârtie, şi poate fi multiplicată de sute de ori instantaneu, după bunul- plac al producătorului său (autoritatea monetară).

Prin acest mecanism, anumiţi cetăţeni sau grupuri privilegiate se îmbogăţesc pe seama celorlalte persoane.

În democraţia pieţei, doar consumatorii decid în definitiv cine şi ce câştigă. Însa autorităţile monetare se amestecă în acest proces şi îl scot parţial din funcţiune.

Prin producerea unei cantităţi de bani suplimentari, ele menţin în viaţă intreprinderile nerentabile, pe cheltuiala tuturor cetăţenilor. Ele creează o “lichiditate” ce slăbeşte procesul de selecţie.

Evoluţia din ultimii ani ne-a apropiat semnificativ de Noua Ordine Mondială râvnită de Europa, Japonia şi Statele Unite de către un grup influenţi de oameni politici, antreprenori şi intelectuali, uniţi întru aceeaşi credinţă keynesiană.

Este vorba de un proiect de proporţii, conform căruia relaţiile economice internaţionale să nu mai fie rânduite de contracte private, ci reglementate de o birocraţie internaţională.

Sub această nouă ordine mondială nu trebuie să existe decât o singură monedă mondială şi o unică poliţie mondială, ce va impune dispoziţiile unei unice birocraţii internaţionale.

Primul element al acestei “minunate lumi noi” l-a reprezentat, la începutul anilor ‘90, înfiinţarea Organizaţiei Mondială a Comerţului.

Începând cu anul 1994, a văzut lumina zilei Acordul nord-american de liber-schimb (NAFTA), iar în 1999 a fost rândul Băncii Centrale Europene.

Banca Mondială din Washington DC- până în prezent a servit în principal la menţinerea artificială la putere a guvernanţilor corupţi din ţările Lumii a Treia, pe calea furnizării de credite prelevate de la contribuabilii occidentali.