Statul Intervenționist

Criza capitalismului liberal a început cu primul razboi mondial, care pregateste declinul Europei în economia mondiala.

Dupa primul razboi mondial si dupa criza din 1929, se înregistreaza în toate tarile o interventie din ce în ce mai puternica a statului în plan economic. Organizarea productiei în interiorul fiecarei tari înceteaza sa mai fie încredintata numai initiativei private. Guvernele intervin în viata economica pentru a reglementa nu numai conditiile de munca, ci si preturile, rata dobânzii, repartitia materiilor prime si a produselor finite. Capitalismul individualist si absentionist face loc unui capitalism interventionist, chiar unui capitalism de stat.

John Maynard Keynes (1883 – 1946), figura marcanta a stiintei economice a secolului XX, a reînnoit analiza teoretica a economiei. Principalul suport doctrinar al interventionismului statal este considerata lucrarea lui J. M. Keynes Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii si a banilor.

Statul Interventionist s-a conturat în conditiile confruntarii societatii capitaliste cu fenomene necunoscute anterior, de tipul crizelor economice si somajului, care au bulversat economia si societatea, în ansamblu. Începuturile interventionismului statal se plaseaza în perioada primului razboi mondial, când în tarile beligerante a fost necesara concentrarea si coordonarea eforturilor de razboi, care nu puteau fi realizate decât de catre stat. Statele combatante au fost puse în situatia de a concentra la dispozitia lor un mare volum de resurse si de a le dirija pentru a face fata efortului de razboi. O mare parte din aceste resurse trebuia procurata si alocata în forma baneasca, ceea ce a determinat amplifiacarea sferei de manifestare a finantelor publice.

Dupa încheierea razboiului, refacerea infrastructurii si a economiei, ca si creearea premiselor pentru reluarea ascensiunii economice si sociale au fost asumate ca sarcini ce reveneau autoritatilor statale. În acest context, statul s-a implicat pregnant si prin decizii menite sa sustina reglarea si dezvoltarea economiei, ceea ce a imprimat actiunilor sale un caracter interventionist.

Momentul culminant care a determinat nasterea doctrinei interventioniste este considerat cel al declansarii crizei economice mondiale din 1929 – 1933, când statul a trebuit sa abandoneze unele dintre tezele liberale de noninterventie în viata economica si sociala si sa se implice mult mai profound în redistribuirea, alocarea si folosirea resurselor. Aflat în fata unor fenomene economice noi, statul si-a extins activitatea, incluzând în sfera actiunilor sale si masuri de contracarare a factorilor perturbatori. Pe lânga sarcinile traditionale asumate anterior de stat, s-au conturat si altele noi, care aveau în vedere, în special, contracararea factorilor destabilizatori sau corectarea impactului negativ al dereglarii vietii economice si sociale. Aceasta criza profunda a darâmat postulatele clasice si a naruit mitul si “pretentiile” doctrinei “laissez-faire”; aceeasi criza a reclamat necesitatea interventiei statului în viata economica, facând sa creasca rolul masurilor de politica economica, inclusiv financiara.