Apele Terrei

Apele Terrei

In mod obisnuit apa este un lichid, un compus hidrogenat al oxigenului (H2O). Ea însa poate exista în trei stari diferite de agregare, trecând cu relativa usurinta (pe Terra) dintr-una în alta: lichida, gazoasa (vapori) si solida (gheata).

Apa are câteva caracteristici (geografice) specifice:

- Ocupa volume intense la exteriorul Pamântului;

- Realizeaza un circuit continuu între oceane, atmosfera si uscat;

- Reprezinta cel mai raspândit solvent;

- Are o mare capacitate de absorbtie a caldurii, se încalzeste si se raceste mai încet decât orice alt lichid, având o influenta reglatoare asupra temperaturii Pamântului;

- Fierbe la 100 grade C si îngheata la 0 grade C;

- Densitatea maxima este la temperatura de +4 grade C, iar la 0 grade C devine cu 10%mai voluminoasa decât la +4 grade C, ceea ce face ca gheata sa pluteasca. Apa din roci, înghetând le dezagrega.

Unitatile geografice ale hidrosferei, respectiv sistemele teritoriale în care e organizeaza apa sunt: oceanele, marile, apele curgatoare, lacurile si apele subterane, ghetarii. Apa intra însa în componenta altor învelisuri ale Pamântului, cu care hidrosfera propriu-zisa se gaseste într-un permanent schimb (circuit). Este vorba de apa din atmosfera (sub forma de vapori), din biosfera (80% din materia vie este compusa din apa), din rocile scoartei (ca apa libera sau legata chimic) si din sol.

Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spatiului cu apa lichida libera. În scoarta coboara pâna la 5-10km, iar în atmosfera, de asemenea, 90% din apa se localizeaza pâna la 5km altitudine. Limitele mai largi merg însa pâna la discontinuitatea Moho (ca si în cazul reliefosferei ), iar în atmosfera urca pâna la circa 80km.

Volumul total este de aproape 1,4 miliarde km cubi, din care 96,5%în oceane, 2,46% reprezinta apele subterane, numai 0.0002% se afla în râuri si 0,017% în lacuri, etc.

Circuitul apei pe Terra

Apa are o mobilitate mult mai mare decât litosfera, dar mai mica decât atmosfera. Aceasta mobilitate consta atât în transformari fizice sau chiar chimice (trece în stare de vapori sau de gheata si invers, se combina cu alte elemente si devine o solutie ), dar mai ales se deplaseaza cu usurinta în baza unor legi fizice.

La nivel planetar, hidrosfera reprezinta un sistem functional, în care patrunde energie solara sau/si terestra. Aceasta energie determina o miscare continua a apei, formând anumite circuite, cu caracter regulat sau periodic.

S-a încetatenit formularea circuitului apei în natura. La modul cel mai general, aceasta consta în evaporarea apei de la suprafata oceanelor si a continentelor, ridicarea ei î atmosfera, precipitarea sub forma de ploaie sau zapada si reîntoarcerea ei în ocean, fie în mod direct, fie prin intermediul apelor curgatoare sau pin ghetari.

Exista un circuit mare (sau lung) si altele mici. Acestea se refera la situatia când ploua direct pe ocean sau când apa se evapora de pe continent si se întoarce, prin ploaie, tot pe continent.

De subliniat este si faptul ca oceanele as si alte circuite, de suprafata sau de adânc, si faptul ca o parte din apa se blocheaza în ghetari.

Apele oceanice si continentale

Oceanul planetar

Din clasa a VII-a se cunoaste ca oceanele ocupa aproximativ 362milioane km patrati, ceea ce reprezinta 71% din suprafata Terrei (de 510 milioane km patrati), în timp ce continentele detin doar 29%.Oceanul Planetar se compune din patru oceane dintre care cel Arctic are mai mult caractere de mare mediterana.

Oceanele sunt însa mult mai mari decât oricare continent. De fapt, ele înconjoara suprafetele de uscat si nu invers. O singura exceptie o formeaza Oceanul Arctic care, conform definitiei generale, este o mare mediterana.

Repartitia apei oceanice pe glob este inegala. Circa noua zecimi se grupeaza pe o jumatate din sfera Terrei, având polul situat în SE-ul Insulei Noua Zeelanda (lânga Insula Antipodes). Aceasta se numeste emisfera oceanica (90% apa). Opusul ei este emisfera continentala, cu polul la gura fluviului Loire (pe insula Dumet) si în care apa ocupa totusi 53%.