Japonia

INTRODUCERE

Economia de piaţă industrializată a Japoniei este a patra cea mai mare din lume la ora actuală, după paritatea puterii de cumpărare (PPC), după cea a Statelor Unite, Republicii Populare Chineze şi a Indiei. Economia sa este foarte eficientă şi competitivă în zone relaţionate cu comerţul internaţional, deşi productivitatea este scăzută în zone cum ar fi agricultura, distribuţia sau serviciile.

Poziţia PIB Locul 3 ca mărime privind PPC, (2005), locul 12 PIB/capita (2005)

PIB $4.9 trilioane $ (2005)

Creşterea PIB 2.4% (estimare 2005)

PIB per capita (PIB real) 30700 $ (estimare 2005)

PIB pe sectoare agricultura(1.3%), industrie (25.3%), servicii (73.5%)

Inflaţie -0.5% (estimare 2004)

Forţa de lucru 66.4 milioane (estimare 2005)

Forţa de muncă pe domenii de activitate agricultură (4.6%), industrie (27.8%), servicii (67.7%) (2004)

Rata şomajului 4.1% (2006 est.)

Principalele industrii autovehicule, echipament industrial si de transport,electronice, produse chimice, oţel, unelte, metale neferoase.

Cooperarea dintre guvern şi mediul industrial, o etică profe¬sio¬nală rigidă, stăpânind înalta tehnologie şi o relativ mică alocare din buget pentru apărare, toate au ajutat Japonia să avanseze cu o viteză extraordinară pentru a deveni una din cele mai mari economii din lume. „Rezervorul” său de manageri şi tehnicieni în domeniul industriei, forţa de muncă educată şi cu o productivitate ridicată a muncii, economisirea şi ratele de investire, o intensă promovare a dezvoltării industriale şi a comerţului inter¬naţional au fabricat o economie industrială matură.

Japonia are puţine resurse naturale, şi comerţul ajută ţara să economisească valuta necesară pentru a achiziţiona materii prime pentru economia sa.

Se disting câteva caracteristici ale economiei Japoneze, ce includ cooperarea manufacturierilor, furnizorilor, şi a băncilor în grupuri foarte unite numite keiretsu; uniunile de întreprinderi puternice se numesc shuntō, relaţii apropiate cu birocraţii guvernamentali, angajarea pe durata întregii vieţi în marile corporaţii.

Mai nou, companiile japoneze au început să abandoneze câteva din aceste „dogme” în încercarea de a creşte profitabilitatea.

Timp de trei decenii, creşterea economică reală a Japoniei a fost spectaculoasă: o medie de 10% în anii ‘60, de 5% în anii ’70, precum şi o medie de 4% în anii ’80.

Etape ale progresului

Istoria economică a Japoniei este una din cele mai studiate, pentru dezvoltarea sa spectaculoasă, pe de-o parte în perioada de sfârşit a sec al XIX-lea, când se întrevedea ascensiunea şi ocuparea uneia dintre primele poziţii mondiale, iar pe de altă parte perioada de după al doilea război mondial.

Prima etapă de dezvoltare a început odată cu instaurarea erei Meiji, începând cu 1868, când guvernul japonez a deschis pentru prima oară graniţele către comerţul şi influenţa directă a Occidentului. Japonezii s-au deschis către influenţa şi ideile europene şi au experimentat schimburi revoluţionare pe plan social, politic şi economic. Astfel, Japonia a ajuns o putere internaţională cu sfere de influenţă bine dezvoltate.

În perioada Meiji (până în 1912), oficialităţile a înfiinţat un nou sistem de învăţământ pentru tineri, după modelul occidental, au construit sisteme de căi ferate, a îmbunătăţit drumurile şi a inaugurat o reformă a pământurilor pentru a pregăti ţara în vederea unei noi dezvoltări. Pentru a promova industrializarea, guvernul a decis să acorde ajutor afacerilor private cu scopul alocării mai eficiente a resurselor şi a planificării, pentru a putea fi potenţată creşterea economică.

În prima perioadă, economia a crescut moderat la început şi s-a bazat în mare parte pe agricultura tradiţională, cu ajutorul căreia s-au finanţat proiectele de modernizare a infrastructurii. Până la începutul războiului ruso-japonez din 1904, 65% din forţa de muncă era încă implicată în agricultură, iar 38% din PIB provenea din acelaşi domeniu,

însă industria modernă începuse să se extindă. Până la sfârşitul anilor 1920, manufacturarea şi mineritul au contribuit la PIB cu 23%, pe când agricultura cu 21%. Transporturile şi telecomunicaţiile se dezvoltaseră suficient cât să susţină

industria grea a Japoniei.

În anii 1930, economia japoneză nu a fost afectată de marea criză economică în aceeaşi măsură cu alte ţări industrializate, înregistrând creşteri rapide ale PIB într-un proces anual de 5%. Cu toate acestea, mare parte din profituri erau destinate sectorului militar.

Al doilea război mondial a afectat majoritatea câştigurilor Japoniei. Aproximativ 40% din întreprinderile şi infrastructura ţării au fost distruse, iar producţia a regresat la nivelul din urmă cu 15 ani. Statul s-a grăbit în echiparea unor noi fabrici cu utilaje moderne, pentru a obţine un avantaj în faţa statelor victorioase, care aveau fabrici vechi, şi de asemenea milioane de foşti soldaţi au format o nouă forţă de muncă, bine disciplinată şi instruită, pentru a reconstitui economia ţării.