Plante aromatice - macul

Macul de grădină (Papaver somniferum)

Legendele macului

Macul de câmp, floricica roșie și firavă care crește pe marginea drumurilor și mai ales pe lângă semănăturile de cereale a fost considerat simbolul somnului (pentru că din maci se extrage opium) și al morții (deoarece are culoarea roșie ca sângele). Macii erau cunoscuți încă de acum 3000 de ani de când s-au găsit maci în piramidele egiptene.

Hypnos și Thanatos (Somnul și Moartea) au fost reprezentați cu coronițe de mac sau ținând în mâini flori de mac. Evident, grecii erau conștienți că un somn foarte profund indus de opium poate să ducă la moarte.

Românii credeau că macii pot vindeca rănile din dragoste și de aceea foloseau floarea în vrăjile de dragoste.

Grecii vedeau în mac farmecul dragostei și credeau că floarea e un semn al fertilității și că aduce sănătate și putere, de aceea atleții primeau înainte de competiții, o poțiune magică, un amestec din semințe de mac cu miere și vin.

O legendă greaca spune că macul a fost creat de Somnus, zeul somnului pentru a o ajută pe Ceres, zeița recoltelor, care era epuizată după ce-și căutase fiică rătăcită, de aceea nu mai avea putere să dea rod recoltelor de grâu. Macii au ajutat-o să doarmă și după ce și-a revenit, grâul a început să crească din nou.De aici credința că prezența macilor în lanul de grâu este esențială pentru recoltă. Demeter, spune legenda, a creat macul în scopul de a o ajută să doarmă după ce-și pierduse fiică, pe Persephone.

Caractere de recunoaștere Mac de grădină (Papaver somniferum) L.

Plantă erbacee anuală, care poate atinge 1-1,50 m, cu partea aeriană în întregime glaucă (culoare specifică verde-albăstruie), conține un latex albicios cu rădăcina pivotantă, lungă de 20-25 cm, groasă de cca. 1-2 cm, cu tulpina simplă sau ramificată doar în partea superioară, cu frunze întregi, dispuse altern, alungit-ovate, neregulat din­țate, cu nervura proemină pe fața inferioară, iar cele bazale sunt pețiolate, apoi, în funcție de nivel, pețiolul scade până ce ajung la partea superioară sesile și amplexicaule care în lungimea lor descresc de la 20-30 cm (cele bazale), la 10-15 cm (cele superioare).

Florile sunt în nr. de 1-10 la o plantă, solitare, pe tipul 4, iar sepalele (2) sunt caduce, cele 4 petale sunt de culoare variabilă, de la alb până la roșu sau violaceu, lungi de 4-5 cm și rotunde, putând avea la bază pete negre, cu stamine numeroase, în­groșate la partea superioară, cu antere alungite verzi-albăstrui, cu stigmat stelat cu 8-12 raze, dispus pe un disc plan, dințat pe margine.

Fructul este o capsulă verde-cenușie înainte de maturitate, iar la maturitate este galbenă-brună, cu o lungime 5-7 (12) cm, lățime până la 8 cm, obovată sau sferică, septată și se poate deschide prin pori sau poate fi indehiscentă. În interior sunt semințe numeroase, reticulate, reniforme de cca. 1-5 mm, de culoare foarte variată, iar la soiurile cultivate la noi fiind ce­nușii, albastre, albastre-negre (valoarea comercială cea mai mare o au cele albastre de nuanța oțelului).

Înflorește în lunile mai-iulie.

Crește pe marginea drumurilor și mai ales pe lângă semănăturile de cereale.

Toate organele plantei conțin vase laticifere cu latex care are în compoziție peste 40 de alcaloizi, din care cei mai importanți sunt: morfina (7-23%), codeină (max. 3%), thebaina (max. 3%), narcotine (=noscapina>12%), papaverine (max. 1,5%) și narceină (0,2%), 40-50% acizi grași, din care: 60% acid linoleic, 30% acid oleic, 3% acid linolenic și mai puțin de 10% grasimi saturate.