Marea Unire în istoriografia românească

Realizarea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu vechiul Regat, a fost rezultatul acțiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial, când dispăreau de pe harta Europei Imperiul Țarist și cel Austro-Ungar. Unirea cu Regatul României a acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării pe plan internațional a principiului autodeterminării și a celui al naționalităților.

Marea Unire din 1918 a încununat aspirațiile seculare ale românilor de a viețui într-un singur stat. Ea a fost rodul luptei tuturor forțelor și categoriilor sociale interne. De asemenea, au contribuit la edificarea ei o generație importantă de oameni politici precum: regele Ferdinand, lonel Brătianu, luliu Maniu, lon Nistor, Take lonescu, lon Inculeț, Nicolae lorga și mulți alții.

Un rol important în realizarea unirii l-a avut și Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, înființată la 15 decembrie 1890 , având ca scop principal realizarea unității culturale a teritoriilor ocupate de români.

În istoriografia românească unirea românilor ocupă un loc aparte și nu puține au fost scrierile despre acest mare eveniment. Acest subiect a fost abordat atât de contemporanii acelei perioade cât și de generațiile următoare de scriitori. Printre aceștia putem enumera pe Nicolae Iorga, Ionel Brătianu, Ștefan Pascu, Lucian Boia, Vlad Georgescu, Ioan Scurtu, etc.

În epocă evenimentul a căpătat o mare însemnătate deoarece lupta pentru unire a tuturor românilor începută de Mihai Viteazul în secolul XVI și-a găsit în cele din urmă finalitatea. În acest sens, Ștefan Cicio Pop, unul dintre arhitecții principali ai Unirii, rostea astfel, despre istorica Adunare de la Alba Iulia, că nici un neam nu a dovedit maturitate atât de perfectă și iubirea de neam pe care a dovedit-o la 1918 poporul român . Iar Vasile Goldiș, alt mare arhitect al istoriei înfăptuiri, convins de justețea hotărârilor de la Alba Iulia, de dreptatea istoriei față de poporul român, își mărturisea cu puțin timp înainte de moarte credința adâncă și nestrămutată că hotărârile de la Alba Iulia au să rămână pe veci o glorie a Adunării Naționale de la 1 Decembrie 1918, fiindcă prin ele se proclamau principiile eterne și infailibile ale dreptății, ale libertății și ale păcii de totdeauna . Profesorul I. Lupaș spunea că înfăptuirea României Mari, liberă și independentă, era considerată demult de ardeleni ca pământ al făgăduinții, spre care se îndreptau toate aspirațiile lor de libertate și progres ... Un soare nou li se părea tuturor românilor ardeleni că a răsărit, în iarna aceea aspră pe orizontul vieții noastre naționale . Iar profesorul Ilie Cîrstea, militant socialist, în articolul cu titlul simbolic Învierea, închina Unirii un adevărat imn de slavă, exprimând simțămintele a milioane de oameni, cărora le-a adus alinarea suferințelor și durerilor. A sosit plinirea vremii. Azi stea dulce și fermecătoare îți cunoaștem taina! Azi știm de ce-ți era legată venirea! Azi, cei cărora le aduci solia, sunt pregătiți pentru primirea ta. Dorul său se revarsă nu numai asupra noastră, cuprinde cu razele ei alintătoare de dureri pe toți cei ce au suferit. Azi venirea ta înseamnă sărbăoarea tuturor celor asupriți . Astfel erau exprimate simțămintele celor care participaseră activ la împlinirea idealui tuturor românilor.