Stat modern - stat național

Sintagma care dă numele acestei lucrări este, fără îndoială, una dintre întrebările la care cercetătorii din varii domenii au încercat să găsească un răspuns cât mai apropiat de adevăr, în condiţiile în care abordarea unei teme de o asemenea anvergură este mai mult decât dificilă, opiniile fiind, de cele mai multe ori, contradictorii. Totuşi, subiectul suscită chiar şi în zilele noastre un interes deosebit mai ales din partea istoricilor, dar nu trebuie neglijată nici apetenţa cercetătorilor din domeniul filosofiei sau sociologiei, cu atât mai mult cu cât problema naţionalismului/statului naţional este încă una destul de des invocată în perioada contemporană, perioadă marcată de procese precum cel de integrare europeană sau/ şi cel de globalizare.

Scopul acestei lucrări este cel de a arăta, într-o mică sau mai mare măsură, dacă această sintagmă, acest semn de egalitate pus între termenul de stat modern şi cel de stat naţional reflectă un adevăr, este aplicabil sau funcţionează ca un concept abstract. Vom încerca să observăm cum s-a ajuns la această interogaţie, care sunt definiţiile celor doi termeni, cum a influenţa apariţia conceptului de modernitate evoluţia statului şi dacă termenul de stat modern se identifică sau nu cu cel de stat naţional.

Fără îndoială că demersul nostru ar fi incomplet dacă am omite să definim statul ca şi concept. Etimologic, cuvântul „stat” derivă din latinescul stare, status, care s-ar traduce prin stare de fapt, mod de a fi sau statut, etimologia punând în evidenţă o constantă esenţială a conceptului – ideea de permanenţă, stabilitate, continuitate. Termenul în sine a cunoscut, dacă le putem numi astfel, anumite echivalente, adaptate perioadei în care, cu acest termen, s-a încercat explicarea unei stări de fapt. De exemplu prin „stat” vechii greci denumeau polis – ul ( statul – cetate ), în timp ce romanii foloseau cu acelaşi înţeles termeni precum Imperium ( imperiu ), civitas, Urbs ( cetate ), sau res publica ( lucrul, treburile publice ). Şi în Evul Mediu existau astfel de termeni, între care amintim regnum ( regat ), respublica christiana sau principatus ( care desemna forma de guvernământ ).

Termenul de „stat” apare pentru prima oară în lucrarea lui Niccolo Machiavelli, „Principele” : „ Toate statele ( subl. n. ), toate stăpânirile care au avut şi au autoritate asupra oamenilor au fost şi sunt sau republici, sau principate […]” . Chiar dacă emergenţa sensului pe care îl are în zilele noastre, unul eminamente politic, a fost una mai degrabă lentă, absenţa cuvântului stat nu a însemnat întotdeauna absenţa conceptului de stat. Dezvoltările teoretice ale conceptului mai sus amintit au condus la stabilirea unei plurităţi de sensuri, care, în perioada contemporană nouă, se reflectă, spre exemplu, în utilizarea unor termeni precum administraţie sau guvernare.

Conceptul de stat modern cunoaşte mai multe definiţii. Cea mai importantă este cea a lui Max Webber, sociologul german afirmând, în lucrarea sa „Politics as a vocation” că: „ […] a state is a human community that ( succesfully ) claims the monopoly of the legitimate use of physical force within a given territory” , dar una extrem de interesantă este şi cea a lui Ernest Gellner, care afirmă, în lucrarea sa „ Naţiuni şi naţionalism ”, că : […] statul constituie o elaborare foarte distinctă şi importantă a diviziunii sociale a muncii. […] Statul este specializarea şi concentrarea menţinerii ordinii. Statul este acea instituţie sau acel complex de instituţii însărcinate în mod specific cu întărirea ordinii, indiferent cu ce altceva ar mai putea fi însărcinate. Statul există acolo unde agenţiile specializate de menţinere a ordinii, precum forţele poliţieneşti sau instanţele judiciare, s-au separat de restul vieţii sociale. Ele sunt statul. […]” .Un alt punct de vedere interesant îl reprezintă cel al lui Anthony D. Smith care considera statul modern ca pe „ o instituţie reflexivă şi de monitorizare, ce are nevoie de o comunitate politică şi de o identitate modelată după imaginea sa pentru a avea succes” .

Originea statului modern o constituie, fără îndoială, feudalitatea, care a reprezentat etapa necesară organizării primelor state moderne. În această perioadă a Evului Mediu apar primele relaţii între vasali şi suzerani, prin care primii se legau prin jurământ faţă de suzeranii lor, omagiu în schimbul căruia primeau pământ şi treceau automat sub protecţia celor cărora le aduceau acest omagiu, obligându-se, totodată, să răspundă chemării suzeranului ori de câte ori acesta solicita acest lucru ( participarea la un conflict militar spre exemplu ). Aceste raporturi au dus în viitor la o anumită divizare politică: puterea de a comanda, de a pedepsi sau a colecta taxe de la populaţie devenea apanajul unor mici unităţi dominate – în cazul nostru suzeranii. Spre deosebire de statul modern, statul medieval era marcat de o instituţionalizare foarte slabă, de fărâmiţare politică (după cum am precizat şi mai sus ), precum şi de o slabă continuitate în timp şi spaţiu ( fluctuaţia frontierelor spre exemplu ).