Analiza și Evaluarea Capitalului Uman

1. Cererea de forţă de muncă

Cererea de forţă de muncă reprezintă nevoia de muncă salarială ce se formează într-o economie de piaţă concurenţială exprimată prin numărul locurilor de muncă. Cererea de muncă cuprinde ansamblul relaţiilor, raporturilor şi conexiunilor privind volumul şi structura forţei de muncă pe profesii şi niveluri de calificare, atât pentru fiecare componentă a economiei naţionale, cât şi pe ansamblul ei.

Cererea de muncă este o cerere derivată, rezultând din investiţiile executate care, la rândul lor, sunt efectul unei cereri de bunuri economice.

Cererea de muncă are o anumită elasticitate determinată Cererea de muncă este elastică în mai multe condiţii:

- dacă cererea pentru produsul final este elastică;

- dacă munca respectivă este uşor substituibilă cu un alt tip de muncă sau cu alt factor de producţie;

- oferta celorlalţi factori este mai elastică;

- dacă costurile datorate muncii reflectă o parte mare din costurile totale.

Strategia în domeniul necesarului de forţă de muncă este deosebit de complexă, incluzând un ansamblu de componente, inseparabile unele de altele, respectiv:

a) determinarea necesarului de forţă de muncă, în toată amploarea şi mobilitatea sa, pe ansamblul ţării, pe sectoare, ramuri şi subramuri, mergând până la nivelul firmelor;

b) stabilirea întregului sistem de învăţământ, a procesului care să producă forţa de muncă

c) conceperea unor criterii şi reglementări juridice care să asigure o ocupare cât mai deplină şi o utilizare cât mai raţională a resurselor de muncă;

d) stabilirea unui sistem de stimulente materiale pentru salariaţi, în vederea valorificării cu randament maxim a potenţialului de muncă existent.

2. Conţinutul ofertei de forţă de muncă

Satisfacerea nevoii de muncă se asigură pe baza folosirii posibilităţilor de muncă existente în societate, respectiv a cantităţii de muncă ce poate fi efectuată de populaţia aptă de muncă a unei ţări într-o anumită perioadă.

Oferta de muncă reprezintă resursele de muncă de care dispune societatea la un moment dat şi care se delimitează pe baza următoarelor criterii: salarizarea, posesia aptitudinilor fizice şi intelectuale necesare pentru o muncă, căutarea susţinută a unui loc de muncă, precum şi disponibilitatea unei persoane de a ocupa imediat un loc de muncă, adică de a presta un serviciu.

Persoanele care nu îndeplinesc cumulativ asemenea criterii nu se includ în oferta de muncă. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii, militarii în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariale.

Dimensiunile ofertei de muncă depind înainte de toate de factorul demografic şi se stabilesc prin mai mulţi indicatori demo-economici cum ar fi: populaţia totală, populaţia în vârstă de muncă, populaţia activă, populaţia aptă de muncă (resursele de muncă), populaţia ocupată, numărul de salariaţi, populaţia aflată în şomaj, populaţia întreţinută (tinerii în afara vârstei de muncă şi pensionarii) ş.a.

Mărimea ofertei de muncă este diferită în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de factori, între care cei mai semnificativi sunt:

a) dimensiunea salariului;

b) raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii;

c) necesitatea de a continua să existe salariatul şi familia sa;

d) sistemul de educaţie şi formare profesională;

e) conţinutul şi durata muncii,

f) securitatea ocupării;

g) gradul de independenţă economică.

O caracteristică a curbei ofertei de muncă o reprezintă forma atipică a acesteia, rezultat al manifestării efectului de venit şi a efectului de substituţie.

Efectul de venit

Efectul de substituţie.

Oferta de muncă are, în genere, caracter relativ rigid, explicat prin existenţa şi manifestarea a două categorii de factori: economici, teritoriali şi demografici, profesionali, ocupaţionali.

Factorii economici, teritoriali privesc absenţa posibilităţii sau dorinţei persoanelor sau familiilor de a lucra în alt teritoriu, fără să renunţe la genul de activitate exercitat. Motivaţia acestei imobilităţi a ofertei de muncă poate consta în: efortul bănesc pe care îl presupune schimbarea locului de muncă în altă localitate, ataşamentul omului faţă de mediul economico-social, chiar dacă nu are avantaje economice, etc.

Factorii demografici, profesionali, ocupaţionali privesc absenţa posibilităţii sau dorinţei persoanelor de a-şi schimba ocupaţia sau locul de muncă. Motivaţia acestui comportament constă în calificarea necorespunzătoare, slaba informare privind ocupaţiile disponibile, starea sănătăţii, vârsta, etc.