Capitalul Uman

CAPITALUL UMAN  FORTA FUNDAMENTALA A DEZVOLTARII

1. Conceptualizari si teorii privind capitalul uman

Definitia termenului capital uman o gasim în Dictionarul de Economie, formulata astfel: (1) stocul de cunostinte profesionale, deprinderi, abilitati si de sanatate, care pot conduce o persoana la sporirea capacitatilor sale creative si, implicit a veniturilor scontate a se obtine în viitor (2) capacitatea oamenilor de a produce în mod eficient bunuri materiale si servicii.

Initiator al teoriei capitalului uman, considerat de unii autori1 Jacob Mincer utilizeaza expresia capital uman în titul unui articol pe care îl publica în 1958: Investment in Human Capital and Personal Income Distribution, Journal of Political Economy, vol.66.

Conceptul de capital uman s-a impus în literatura economica începând cu anul 1961, anul aparitiei în American Economic Review a articolului lui Theodore W. Schultz Investment in Human Capital. Laureat al Premiului Nobel pentru economie, exponent al Noii Scoli de la Chicago  al carei filon teoretic si slogan era: Omul- cea mai de pret bogatie a unei tari  Th.W. Schultz era deja cunoscut prin studiile precedente publicate : Investment in Man : an Economist s View(1959) si Education and Economic Growth (1961)

În articolul sau, trateaza capitalul uman similar celui fizic. Cunostintele si abilitatile formeaza capital si acest capital este produsul unei investitii deliberate. Alaturi de T.W. Schultz, printre promotorii noii teorii a capitalului uman se afla Gary S. Becker si G.J. Stigler, de asemenea laureati ai Premiului Nobel pentru Economie. Gary S. Becker defineste capitalul uman drept activitatile monetare si non monetare care influenteaza veniturile monetare viitoare. Între aceste activitati se include educatia scolara, formarea profesionala în timpul lucrului, cheltuielile medicale, migrarea, cautarea informatiilor despre preturi si venituri.

Teoria clasica despre capitalul uman a avut si are o mare influenta în stabilirea politicilor educationale si în corelarea acestora cu exigentele de pe piata muncii.

Continutul conceptului de capital uman a fost continuu îmbogatit, dezvoltându-se dimensiuni noi si largind aria definitiei initiale.

Conceptul de capital uman corespunde cu abilitatile si cunostintele unei persoane care îi faciliteaza schimbarea în actiune si crestere economica (Coleman,1988).

Capitalul uman poate fi dezvoltat prin instruirea formala si educatie, având scopul de a actualiza si reînnoi capacitatile persoanei. Se face distinctie între diferitele tipuri de capital uman.

Capitalul uman specific firmei consta în abilitatile si cunostintele care sunt relevante în cadrul unei firme specifice. De exemplu, unii cercetatori au examinat impactul know-how-ului firmei din cadrul echipei fondatoare asupra ratei de crestere a firmelor aflate la începutul activitatii.

La nivelul firmei, capitalul uman este privit ca si componenta a capitalului intelectual (Edvinsson, 1997) alaturi de capitalul structural. Capitalul uman este definit drept valoarea cunostintelor, a abilitatilor si experientei angajatilor firmei, iar capitalul structural consta în trupul si infrastructura suportiva a capitalului uman, adica toate acele lucruri care constituie suportul capitalului uman într-o firma si care sunt lasate deoparte când angajatii pleaca acasa la sfârsitul zilei (Edvinsson, 1997).

McElroy (2001) extinde aria de analiza, alaturând capitalului uman si structural, capitalul social în componenta capitalului intelectual.

Referindu-se la dimensiunea sa structurala, defineste capitalul drept model general al legaturilor dintre actori.

Capitalul specific ramurii industriale consta în cunostintele ce decurg din experienta specifica unei industrii. Mai multi cercetatori au examinat rolul experientei în ramura industriala în cresterea economica si performanta economica, la nivel micro si macroeconomic (Siegel, MacMillan, 1993, Kenney, von Burg, 1990).

Capitalul uman specific individului se refera la cunostintele ce sunt aplicabile la o larga paleta de firme si industrii; el include experienta manageriala si antreprenoriala (Pennings, Lee &van Witteloostujin, 1998), nivelul educatiei academice si al instruirii profesionale (Hinz &Junghauer-Gans, 1999), vârsta individului si venitul familiei (Kilkenny, Nalbarte &Besser, 1999)

În literatura economica foarte recenta se vorbeste de teoria neoclasica a capitalului uman, de economia capitalului uman, de managementul si strategia capitalului uman. Aceasta din urma este o forma de management activ  un plan de asigurare, conducere si motivare a fortei de munca în vederea optimizarii performantei în afaceri.

2. Formarea capitalului uman-prioritate în strategia dezvoltarii

Capitalul uman, ca factor central de productie în orice teorie economica reprezinta stocul de cunostinte si calificare, utile si valoroase, întruchipat în forta de munca, rezultând dintr-un proces de educatie si pregatire profesionala. Tine de capacitatea omului de a mobiliza alti factori de productie, de a-i combina în mod specific si predetermina pentru a obtine un rezultat dorit. De acest capital uman depind avutia noastra si avutia generatiilor viitoare. De aceea, formarea capitalului uman trebuie sa beneficieze de prioritatea cea mai înalta, cu cât fara a fi sustinuti de o cunoastere si o experienta umana adecvata ceilaltifactori de productie nu vor fi în masura sa produca decât foarte putin sau deloc.

Câstigul de pe urma investitiei în capitalul uman nu se rezuma doar la suma neta a veniturilor realizate pe parcursul vietii din vânzarea fortei de muncacalificate spre deosebire de cea necalificata, ci vizeaza sentimentul subiectiv de bunastare intelectuala, de încredere, de recunoastere sociala. Potrivit estimarilor, între 50 si 90 % din stocul total de capital al SUA îmbraca forma capitalului uman.

Dezvoltarea umana necesita educatie, sanatate si un standard decent de viata. În cadrul strategiei dezvoltarii, formarea si dezvoltarea capitalului uman sunt posibile prin investitii adecvate în educatie si fonduri dimensionate corect pentru sanatate.

Prioritatile în cadrul bugetelor guvernamentale în privinta cheltuielilor publice legate de formarea capitalului uman, respectiv pentru educatie si sanatate, sunt acordate în diverse tari si regiuni ale lumii, în functie de stadiul de dezvoltare umana conform tabelul de mai jos:

Evolutia ponderii cheltuielilor publice pentru educatie si pentru sanatate în diverse tari ale lumii, perioada 1990-2001: