Comunicare interculturală - studiu de caz - Irlanda de Nord

1. Introducere

Securitatea naţională este o problemă centrală atât în cazul referirii ei la stat, cât şi în aplicarea ei mai directă la elementele sale etnoculturale şi religioase. Permeabilitatea statelor, atât la ideile cât şi la popoarele asociate cu alte state, şterge graniţele dintre securitatea internă şi cea naţională. Dispar astfel distincţiile între cetăţeni şi străini, politică internă şi internaţională, astfel, chiar şi simplul schimb de idei şi de comunicare putând duce la ameninţări culturale semnificative politic. Problemele de limbă, religie şi tradiţie culturală deţin un loc important în ideea de stat şi pot avea nevoie să fie apărate sau protejate în cazul „importurilor” culturale, atât de seducătoare de multe ori. Multe conflicte actuale au la bază credinţe, cele mai multe rezultând din ciocnirea aspectelor religio-politice ale comunităţilor aflate în conflict şi asocierea lor cu politicile guvernamentale. Adepţii acestor religii pot recurge relativ simplu la violenţa armată pentru a-şi atinge obiectivele politice, culturale şi economice, dar ordinea internă şi internaţională trebuie să se raporteze la lege şi instituţii, la aranjamente, negocieri, compromisuri, pe căi raţionale. Manifestările de intoleranţă în ceea ce priveşte aspectele religioase sau etnice constituie surse de instabilitate cu precădere la nivel regional, în această perioadă, când procesul de globalizare conduce spre formarea unor medii multiculturale.

O bună comunicare nu înseamnă doar o transmitere a informaţiilor, ci şi o înţelegere reciprocă a dorinţelor şi a nevoilor celuilalt. Comunicarea poate întâmpina dificultăţi dacă una dintre părţile participante este dominantă şi respinge dialogul intercultural, acea formă de comunicare care vizează o înţelegere deplină între persoanele/grupurile culturale diferite. Pot apărea aspecte negative ale comunicării, de la respingerea ideii de dialog până la manifestarea violentă a poziţiei proprii. Atunci când există o opoziţie putem vorbi de apariţia unui conflict, fie la nivel afectiv (când emoţiile sunt incompatibile), fie de interese, de valori (ideologiile diferite sunt incompatibile) sau la nivel cognitiv (procesele şi percepţiile par nepotrivite).

Conflictul poate fi înţeles şi prin prisma relaţiei trecut - prezent/viitor (cauze-consecinţe), rezolvarea conflictului implicând situaţii mai complicate, luând în calcul evenimentele şi valorile trecutului şi modernitatea prezentă.

Oricare ar fi forma sa, conflictul poate apărea la diferite niveluri: interpersonal, social, naţional, internaţional. În afară de diferenţele lingvistice, interpersonale şi culturale, există mulţi alţi factori care se află în legătură cu relaţia interculturală. Conflictul stă la baza diferenţelor culturale în diferite contexte: social, economic şi istoric.

O definiţie larg acceptată a conflictului este aceea a unei incompatibilităţi reale, sau percepute ca reale, de valori, aşteptări, ţeluri, între două sau mai multe persoane (grupuri) interdependente.

Orice persoană/grup care are o problemă cu o altă persoană/grup trebuie să comunice cu celălalt pentru a clarifica situaţia. Această comunicare trebuie să stea la baza dialogului, a comunicării şi înţelegerii reciproce. Atunci când neînţelegerile nu sunt lămurite, rezolvate de la început, situaţia poate lua amploare, ducând la izbucnirea conflictului, un punct culminant al evoluţiei comunicării. Dar chiar şi acest punct de criză ne face să ne întoarcem la elementele de bază ale comunicării, la iniţierea unui dialog.

Conflictul presupune o renegociere, o eliberare a tensiunilor, o stabilire a priorităţilor, o reînnoire a relaţiilor, o deschidere spre celălalt şi o reevaluare a atitudinilor, pentru ca dialogul şi comunicarea să îşi poată îndeplini rolul.

Conflictul poate fi neproductiv în cadrul unei relaţii, chiar distructiv. Pentru a se îmbunătăţi situaţia se poate apela la o a treia intervenţie: un intermediar, un sol de pace.

Ting-Toomey sugerează că aceste două orientări se bazează pe valori culturale diferite ale identităţii şi ale respectului de sine. Orientarea conflictuală privită ca oportunitate se datorează preocupării de a salva demnitatea individuală, pe când orientarea distructivă se datorează dorinţei de a menţine armonia în cadrul relaţiilor interpersonale şi de a salva demnitatea celorlalţi.

Toate situaţiile conflictuale se datorează unei lipse de importanţă şi unei neîncrederi acordate comunicării. Dar trebuie conştientizat faptul că dialogul intercultural este modul principal de rezolvare pe cale paşnică a neînţelegerilor.

Am ales cazul Irlandei de Nord pentru a vedea cum anumite aspecte negative influenţează comunicarea între culturi diferite şi cum această situaţie poate fi depăşită prin dialogul intercultural. Irlanda de Nord reprezintă un caz complex, cu multe implicaţii politice, economice, sociale şi culturale, şi, nu în ultimul rând, trebuie să ţinem cont că aceste implicaţii se reflectă în viaţa de zi cu zi a irlandezilor, a acelora care suferă de pe urma neînţelegerilor şi necomunicării.

Contextul istoric în care au început conflictele din Irlanda de Nord

Structura religiosa si comunala a Irlandei dateaza din anul 1602, când englezii au reusit sa opreasca ascensiunea lui Hugh O'Neill, cel care a condus rezistenta în timpul Razboiului de noua ani si care a reprezentat una dintre cele mai mari amenintari pentru autoritatea engleza din Irlanda.

În anul 1801 Irlanda este declarata, în mod oficial, parte a Regatului Unit, iar din 1829 începe sa aiba loc emanciparea catolica.

În anul 1912, guvernul britanic si guvernul de la Dublin negociaza acordul prin care creeaza Statul Liber Irlandez, iar în 1949 acest stat devine republica si paraseste Commonwhealth-ul. În prezent, Republica Irlanda - care în Constitutie apare doar cu numele de Irlanda - ocupa 80% din insula Irlanda, are capitala la Dublin, are propriul presedinte si Parlament bicameral.

Irlanda de Nord a ramas parte a Regatului Unit si este condusa pe anumite segmente din Marea Britanie, prin Secretariatul General pe Problemele Irlandei de Nord. Pe data de 8 mai 2007, dupa o perioada în care a fost suspendata, reapare Adunarea Legislativa a Irlandei de Nord, dar si Executivul Irlandei de Nord.