Conducerea ideală a educației în secolul XXI

Situatia actuala a invatamantului romanesc este la un moment de cumpana. Acest lucru se datoreaza numeroaselor “reforme “ ale sistemului, fara sa se tina seama de realitatile tarii noastre. Fiecare ministru al invatamantului a schimbat ceea ce facuse predecesorul lui. In pedagogie se cunoaste faptul ca o schimbare are nevoie de cinci ani pentru a i se observa urmarile. S-a incercat copierea unor modele gresit alese, care au fost transplantate. Rezultatul se observa cu usurinta iar vina se arunca de la unul la altul.

Cu totii probabil ne punem intrebarea: “Ce-i de facut ?” Parerea mea este ca daca ne dorim o educatie de calitate, atunci conducerea trebuie sa fie de calitate. Voi incerca in cele ce urmeaza sa descriu in linii mari cum ar trebui sa fie deci conducerea ideala a educatiei in secolul in care traim: conducerea Ministerului, conducerea Inspectoratelor si conducerea scolilor.

Ma voi intoarce in trecut, la radacini, si voi desprinde din paginile istoriei doi conducatori ai educatiei de mare valoare: Spiru Haret si Nicolae Iorga.

Despre Spiru Haret s-a spus şi continuă să se spună că a fost cel mai bun ministru al învăţământului din toate timpurile. Multe din satele Gorjului mai păstrează şi acum în funcţiune şcolile de tip Spiru Haret cu două săli de clasă şi o cancelarie între cele două.

Spiru Haret a fost ministrul în vremea căuia s-au întemeiat cele mai multe şcoli din România.

Spiru Haret obişnuia să spună că dascălii pot fi „cei mai buni luminători ai poporului” deoarece ei păstrează contactul cu mediul din care s-au ridicat şi pot stabili mai uşor relaţii cu consătenii, primind încrederea acestora. Haret spunea la începutul secolului trecut un lucru pe care nu ar trebui să îl uite nici actualii dascăli: „Învăţătorul în şcoala lui are chemare de pace şi iubire pe care trebuia s-o aibă şi în afară de şcoală. Căci misiunea la care chem pe învăţători este un adevărat apostolat în sensul cel mai bun al cuvântului. Ei trebuie să îşi ia sarcina de a semăna vorba cea bună printre săraci şi ignoranţi, să ducă sfat şi îndemn celor mici şi slabi.” Câţi dintre dascălii tarii mai fac acest lucru în prezent?

El a văzut în şcoală numai începutul şi numai sâmburele din care trebuia să rodească o mare reformă socială. Când se va putea scrie pe-ndelete istoria vieţii sale, se va vedea în opera sa lărgimea de concepţie a filosofului, iluziile poetului, preciziunea matematicului, devotamentul şi abnegaţiunea apostolului. Căci el a considerat ideile drept forţe care pot să mişte lumea, el a avut încredere în izbânda binelui împotriva răului; el a fost un mare optimist, pe care nu l-au descurajat piedicile, nu l-au înfrânt loviturile, oricât de grele au fost, ci, dimpotrivă, toate acestea parcă erau îndemnuri pentru a-şi îndoi, a-şi întrei puterile“, spune Gheorghe Adamescu, secretar al Ministerului Cultelor despre Haret

Spiru Haret a fost de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice, având posibilitatea pe care alţi miniştri de mai înainte sau după el n-au avut-o - aceea de a-şi pune legile în aplicare, exemplu rar în România, al unei opere de eficientă continuitate. El s-a devotat cu totul şcolii şi a avut marea înţelepciune de a şti să se facă tolerat de morala epocii pentru a-şi trece realizările.

Mare în simplitatea felului său de a fi, Haret, în situaţia în care a ajuns, graţie însuşirilor sale, a ştiut să-şi găsească colaboratori admirabili şi să fie necontenit înconjurat de încrederea lor. În guvern era stimat şi preţuit de toţi colegii. Nu refuza niciodată un serviciu. Modest în pretenţiile sale, la guvern sau în afara lui, rămânea acelaşi om.

Pentru a cladi scoala romaneasca, el, Ministrul Instructiei, a coborat in mijlocul taranimii mai des decat toti ministrii vremurilor la un loc, si acolo “la vatra aprinsa a vietii nationale, la vatra de suferinte, de straduinte si de lupte”, faureste legile, regulamentele si programele scolii romanesti.

Personalitate marcantă a culturii noastre naţionale, despre Nicolae Iorga nu se poate vorbi decât la superlativ despre grandioasele sale înfăptuiri, însă în politică s-a dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală. El nu a fost un doctrinar sau ideolog politic. N-a fost preocupat în alcătuirea unor programe de guvernare, ale căror idei să înflăcăreze şi să coaguleze forţele unui popor. Realitatea politică şi socială a acelei epoci s-a dovedit implacabilă cu personalitatea savantului, astfel că a sfârşit nedrept şi tragic, ciuruit de gloanţe, la margine de drum, într-o societate care nu a înţeles să aprecieze şi să respecte valorile sale.

Nicolae Iorga este o personalitate a culturii romanesti care mai poate uimi si astazi, iar o aplecare asupra operei si destinului marelui savant nu poate fi decat benefica. Iorga a intrupat puterea de munca intelectuala a neamului nostru in gradul cel mai inalt.

Personalitatea lui e covarsitoare. Minutios in fiecare activitate in parte, foarte conservativ si imbibat de prejudecati, dar razvratit continuu, sarind cu iuteala de la o atitudine la alta, Nicolae Iorga apare masiv privit de departe, prin numarul urias de tomuri scrise si prin multitudinea preocuparilor. Dotat cu o memorie extraordinara, cunostea istoria universala si inspecial pe cea romana in cele mai mici detalii.

Dimitrie Anghel spunea despre Nicolae Iorga :”Singuratic era şi puţin iubitor de oameni, afişînd pretutindeni cu voinţă poate paradoxa lui Ibsen că numai omul singur e tare.

Ce exemple putem lua de la d-l Iorga?! Dragostea de ţară şi de neamul nostru, sîrguinţa de muncă, dată prin marele lui exemplu , pietate pentru tot ce e al neamului nostru, corectitudine, entuziasm si lista ar mai putea continua.

Ma opresc aici cu personalitatile marcante din trecut, dar ii indemn in acelasi timp pe conducatorii actuali din educatie sa se mai aplece din cand in cand asupra paginilor din istoria neamului nostru si sa urmeze exemplele lor.

Ma aplec in continuare asupra prezentului si ma voi referi in cele ce urmeaza la alte doua personaje: Andrei Marga si Daniel Petru Funeriu.

Andrei Marga este exact acel intelectual căruia oricine îi atacă nenumăratele calităţi de intelectual veritabil, riscă să cadă în ridicol. Probabil lui Andrei Marga i se poate imputa un anumit comportament generat de egoul său, într-adevăr uriaş, dar pur şi simplu nu i se poate contesta calitatea intelectuală, culturală, talentul managerial şi spiritul de reformator autentic.

Andrei Marga e un autentic om de cultura, un om extrem de respectat in mediul universitar international si un om care a reusit sa consolideze bine de tot structura si infrastructura Universitatii Babes-Bolyai, transformand-o intr-una dintre cele mai puternice universitati din Romania.