Cultura Organizațională

1. Cadrul conceptual

Cultura organizaţională este similară culturii naţionale şi îşi are originea în istorie, mituri, eroi şi simboluri, evoluează în jurul valorilor moştenite de organizaţie de la generaţiile înaintaşe, creează acelaşi tip de “subconştient colectiv” şi influenţează în mod critic abilitatea sistemului de a se schimba.

Literatura de specialitate oferă un larg spectru de definiţii referitoare la cultura organizaţională:

• “produsul inventivităţii sociale, care include creaţii material, construcţii conceptuale formale şi informale, socializare şi îndoctrinare, ritualuri, mituri, teorii ale acţiunii enunţate şi practicate, personalităţi ale liderilor, grupuri ca subculturi, culturi-gazdă, istoria organizaţiei, umorul şi ludismul în cadrul muncii; îşi are originea în modele relaţionale subconştiente dintre membrii organizaţiei, care permit liderilor şi celor care îi urmează să facă cu success stările de anxietate” ;

• “sistemul de variabile organizaţionale care, deşi dificil de definit précis, există şi sunt descrise de angajaţi în termini comuni; un sistem de semnificaţii împărtăşite ale membrilor organizaţiei care o diferenţiază pe acesta de alte organizaţii” ;

• “ceea ce este tipic pentru o organizaţie, obiceiurile, atitudinile dominate, modelul comportamentelor acceptate şi aşteptate” ;

• “aplicarea consecventă a unui model intern care determină comportamentul, valorile şi schemele de gândire, acţiunile şi vorbire într-o organizaţie” ;

• “filosofia, valorile, prezumţiile, credinţele, aşteptările şi atitudinile comune care acţionează ca liant al organizaţiei”

• “… ceea ce firma defineşte ca «normal-; ajută angajaţii să găsească sensuri în evenimentele şi simbolurile proprii organizaţiei lor” ;

• “programarea colectivă a minţii, care conduce la dinsticţia dintre membrii unor organizaţii diferite” ;

• “aşa cum se fac lucrurile pe la noi”

Allaire şi Fîrşirotu sistematizează definiţiile culturii formulate de cele mai importante şcoli în domeniu, subliniind realţia cu organizaţia şi interdependenţele cu modul de structurare a acesteia în cele ce urmează :

-Şcoala Funcţionalistă

-Cultura este un sistem instrumental prin care o persoana este pusă într-o poziţie mai favorabilă pentru a confrunta problemele specific implicate de sadisfacere a nevoilor.Manifestările principale ale culturii(instituţii, mituri etc.) trebuie explicate în legătură cu nevoile fundamentale ale fiinţei umane.

-Şcoala structural funcţionalistă

-Cultura este alcătuită din acele mecanisme prin care individual dobândeşte caracteristicile mentale(valori, credinţe) şi obiceiuri care i se potrivesc pentru a participa la viaţa socială.Este o componentă a sistemului social care include de asemeni structuri sociale pentru a menţine ordinea vieţii sociale şi mecanisme pentru a menţine echilibrul între societate şi mediu.

-Şcoala ecologică adapţionistă

-Cultura este un sistem de tipare de comportament transmise social care serveşte pentru a conecta comunităţile umane cu mediul lor ecologic.Sistemele socioculturale şi mediile lor sunt implicate într-un schimb dialectic, într-un proces de feedback sau cauzalitate reciprocă.

-Şcoala difuzionistă

-Cultura constă în configuraţiile sau forme temporale, interactive, superorganice şi autonome care au fost produse de circumstanţe şi procese istorice.

2. Cultura şi organizaţia

Cu toate că noţiunea de cultură organizaţională a apărut relativ recent, adăugându-se altor fenomene culturale în raport cu organizaţia, ea cunoaşte în zilele noastre o puternică dezvoltare, atât în plan teoretic cât şi practice.Trebuie subliniat în mod special interesul său pentru înţelegerea aspectelor umane şi organizaţionale ale managementului.

Unele dintre fenomenele şi noţiunile proprii culturilor au fost identificate şi propuse încă înainte de 1980.Din această categorie fac parte noţiuni cum ar fi: “organizaţie neoficială” , “climat organizaţional” , ”instituţie” , ”stil de management” precum şi conceptele privind “dezvoltarea organizaţională” .