Decizia Managerială

DECIZIA MANAGERIALA

- Ce este decizia manageriala?

Fiecare dintre noi luam decizii care ne privesc activitatile zilnice, cariera, relatiile cu cei din jur.

O decizie este o alegere între doua sau mai multe alternative.

În management, decizia are un rol extrem de important: permite desfasurarea eficienta a activitatii organizatiei în concordanta cu mediul în care aceasta functioneaza, stabilirea si realizarea obiectivelor prevazute. Managerii iau decizii care privesc grupuri de persoane sau chiar organizatia în ansamblul sau si antreneaza resurse însemnate. Efectul acestor decizii poate fi resimtit în prezent sau pe termen mai lung si uneori se rasfrânge chiar si asupra carierei celui care le adopta. Decizia manageriala trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte de rationalitate:

- sa fie fundamentata stiintific, adica sa se bazeze pe folosirea unui instrumentar stiintific adecvat;

- sa fie împuternicita, adica sa fie adoptata de persoana care are sarcini în acest sens, care are cunostintele, calitatile si aptitunile necesare fundamentarii respectivei decizii;

Decizia manageriala

- sa fie clara, concisa si necontradictorie, adica sa permita o întelegere corecta a deciziei;

- sa fie oportuna, adica sa se încadreze în perioada optima de elaborare si operationalizare;

- sa fie eficienta, adica sa coreleze raportul dintre efectul obtinut si efortul facut;

- sa fie completa, adica sa cuprinda toate elementele necesare întelegerii corecte si, mai ales, implementarii deciziei. Cerintele de rationalitate nu se respecta întotdeauna în totalitate, ceea ce afecteaza calitatea deciziei.

- Tipuri de decizii

Deciziile manageriale sunt foarte variate. Criteriile dupa care le putem clasifica sunt urmatoarele:

- timpul necesar adoptarii lor,

- aria afectata,

- domeniul functional vizat,

- numarul de decidenti,

- gradul de cunoastere a informatiilor necesare adoptarii deciziei.

În functie de categoria din care fac parte, deciziile necesita cunoasterea si folosirea unor tehnici specifice. Pentru exemplificare ne vom referi la urmatoarele categorii de decizii:

- deciziile programate – sunt decizii standard, de rutina si

- deciziile neprogramate – sunt decizii unice, mai putin structurate.

- Responsabilitatea adoptarii deciziilor

Adoptarea deciziilor impune stabilirea unor responsabilitati clare pentru toti cei implicati în acest proces. La baza acestor responsabilitati stau diverse principii. Unul dintre aceste principii se bazeaza pe doi factori principali:

- sfera deciziei si

- nivelul de management.

Sfera deciziei reflecta partea din sistemul de management influentata de decizie. Cu cât aceasta parte este mai mare, cu atât sfera deciziei este mai larga. Din punct de vedere al nivelului de management identificam în piramida manageriala nivelul de vârf, cel mijlociu si cel inferior. Principiul pentru desemnarea persoanei responsabile de luarea deciziei este urmatorul: cu cât sfera deciziei este mai larga, cu atât va fi mai înalt nivelul de management care va lua respectiva decizie.

Este evident ca, atunci când adopta anumite decizii, managerul responsabil poate solicita sfatul altor manageri sau subordonati. În multe cazuri au loc discutii între membrii grupului care participa la luarea deciziei si se ajunge la consens.

Consensul este acordul la care se ajunge cu minimum de pierderi pentru fiecare participant la dezbatere.

Managerul care solicita unui grup sa adopte o decizie prin consens trebuie sa stie ca, uneori, dialogul esueaza. Lipsa competentei tehnico-functionale si relatiile interpersonale necorespunzatoare pot deveni bariere insurmontabile.

Atunci când grupul este în impas, managerul trebuie sa ofere sprijin sau sa ia decizia de unul singur.

Deciziile luate prin consens au avantaje si dezavantaje.

Dintre avantaje retinem:

- permit reunirea „mai multor minti”;

- salariatii sunt mai dispusi sa se angajeze în punerea în aplicare a deciziilor adoptate cu participarea lor.

Dezavantajul principal al acestei metode este acela ca presupune existenta unor discutii prelungite, ceea ce poate fi costisitor pentru organizatie.

- Etapele procesului de adoptare a deciziilor

Orice proces decizional presupune existenta urmatoarelor elemente:

- decidentul: individul sau grupul de indivizi care urmeaza sa aleaga varianta cea mai avantajoasa din mai multe posibile;

- multimea variantelor decizionale care sunt supuse comparatiei;

- multimea criteriilor decizionale: punctele de vedere pe care le foloseste decidentul pentru alegerea variantei optime;

- mediul ambiant: ansamblul conditiilor interne si externe organizatiei, care, influenteaza si sunt influentate de decizie;

- multimea consecintelor: ansamblul rezultatelor potentiale care s-ar obtine, potrivit fiecarui criteriu decizional, prin aplicarea variantelor decizionale.

Procesul de adoptare a deciziilor reprezinta ansamblul etapelor pe care le parcurge decidentul atunci când face o alegere. Calitatea deciziei este influentata atât de decident, cât si de corectitudinea etapelor procesului decizional.

Decidentul este persoana sau grupul care alege alternativa dorita. În practica, putem întâlni decidenti competenti sau incompetenti.

Decidentii competenti sunt cei care, în procesul de adoptare a deciziei, îsi valorifica talentul si cunostintele pentru a asigura performanta organizatiei pe care o conduc.

Decidentii incompetenti au, de regula, una dintre urmatoarele patru orientari:

- receptiva,

- exploatatoare,

- de tezaurizare,

- de marketing.

Decidentii care au o orientare receptiva considera ca sursa tuturor lucrurilor bune se afla în exteriorul lor si, drept urmare, se bazeaza în mare masura pe sugestiile formulate de catre ceilalti membrii ai organizatiei. În esenta, ei vor ca altii sa ia decizia pentru ei.

Decidentii care au o orientare exploatatoare considera, de asemenea, ca sursa tuturor lucrurilor bune se gaseste în exteriorul lor, fiind dispusi sa fure idei pentru a lua decizii bune. Ei îsi construiesc organizatiile pe ideile altora si, în mod specific, îsi aroga în întregime meritul pentru aceste idei, neglijându-i complet sau aproape complet pe cei care le-au formulat. Decidentii care au o orientare de tezaurizare sunt caracterizati de dorinta de a pastra starea actuala cât mai mult timp posibil. Ei accepta putin ajutor din exterior, se izoleaza de alti oameni si au o extrem de mare încredere în propriile puteri. Ei sunt obsedati de pastrarea postului si statutului prezent. Decidentii cu o orientare de marketing considera ca valoare lor depinde de valoarea deciziilor adoptate. De aceea, în alegerile pe care le fac, ei vor urmari

maximizarea propriei valori si vor fi foarte preocupati de ceea ce gândesc altii.

Acest model se bazeaza pe trei supozitii:

9 oamenii sunt fiinte economice care au ca obiectiv maximizarea câstigului;