Eficiența și eficacitatea economică

§ 1.1. Noţiunea de eficienţă şi eficacitate

Categoria de eficienţă poate fi definită ca obţinerea rezultatelor maxime cu eforturi minime în orice domeniu de activitate, şi ea poate fi considerată ca o categorie generală, deoarece poate fi dată ca atribut pe lîngă orice domeniu de activitate, căci în oricare domeniu putem întîlni raportul dintre efort şi rezultat. Astfel, putem vorbi despre mai multe categorii de eficienţă şi anume: eficienţă ştiinţifică, eficienţă tehnică, eficienţă culturală şi nu în ultimul rînd eficienţă economică. Dintre toate aceste categorii de eficienţă putem susţine ca cea economică ocupă un loc central [12, p.13] deoarece eficienţa economică este acea categorie care se află la baza progresului economic şi al societăţii în ansamblu. Ea a devenit principala dimensiune calitativă a dezvoltării economice, factorul fundamental al accelerării creşterii economice [2, p.180]. Deci, eficienţa este partea vizibilă a progresului şi are mecanismul construit pe cîteva reguli de bază, şi anume:

a) pentru a cheltui, trebuie mai întîi să cîştigi bani, pentru a avea ce cheltui;

b) atunci cînd poţi să-ţi cheltuieşti veniturile fără să te atingi de patrimoniu înseamnă că produci;

c) dacă nu cheltuieşti întregul venit înseamnă că poţi economisi şi, deci poţi să-ţi sporeşti patrimoniul;

d) atunci cînd cheltuieşti mai mult decît venitul înseamnă că foloseşti rezervele, ceea ce echivalează cu diminuarea patrimoniului;

e) cînd, pe baza economiilor prezente, măreşti patrimoniul în viitor, înseamnă că investeşti în creşterea productivităţii;

f) o naţiune nu poate să progreseze şi să se dezvolte decît prin creşterea productivităţii;

g) dacă unii consumă fără să producă, înseamnă că alţii produc mai mult decît consumă [11, p.379].

Eficienţa activităţii economice trebuie să surprindă multitudinea de efecte economice şi sociale ce izvorăsc din fiecare activitate desfăşurată în cadrul economiei naţionale şi care se bazează pe un anumit consum de mijloace materiale, băneşti, şi forţă de muncă, ceea ce reflectă de asemenea un punct de vedere care demonstrează că ea este o categorie economică fundamentală [12, p.31].

Există mai multe viziuni asupra felului ce reprezintă eficienţa economică, adică este definită diferit ca formă, dar unitar ca esenţă sau conţinut. Însă toate au la bază faptul că categoria de eficienţă exprimă efectul obţinut în raport cu cheltuielile de resurse materiale şi umane şi exprimă sistemul de raporturi dintre efectele economice şi cheltuielile totale pentru obţinerea acestora [2, p.180]. Eficienţa economică mai include rezultatele activităţii economice, coraportul dintre rezultatele social – economice şi utilizarea muncii vii şi a transportului, cheltuieli de muncă vie, materializată şi resurse [8, p.29].

Deoarece eficienţa şi economia sunt practic sinonime eficienţa reprezintă o cerinţă esenţială pentru economie şi ea trebuie să ghideze în permanenţă acţiunile şi deciziile economice. Astfel eficienţa economică este privită ca un concept general-teoretic prin care se exprimă calitatea activităţii economice de a utiliza în mod raţional factorii de producţie în procesul realizării obiectului de activitate al întreprinderii [9, p.107].

Acest început de mileniu este marcat de o serie de dezvoltări care, vor genera reacţii declanşate de dorinţa de îmbunătăţire permanentă a stilului de viaţă pentru societatea umană. În aceste condiţii eficienţa economică este o realitate complexă care exprimă în modul cel mai cuprinzător rezultatele ce se obţin într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi.

Deoarece eficienţa activităţii economice are un caracter general, însumînd eficienţe parţiale din unităţile economice, subramuri şi ramuri ale economiei naţionale ea trebuie să constituie o componentă de bază a întregii activităţi economice deoarece volumul resurselor au un caracter limitat şi numai printr-o mai bună folosire a acestora se poate asigura creşterea economiei şi implicit ridicarea standardului de trai al populaţiei [7, pp.347-348]. Şi anume dacă ne referim la faptul că resursele au un caracter limitat, iar nevoile sunt nelimitate, la un nivel dat al eficienţei pentru a mări cantitatea dintr-un anumit bun economic este necesar să se reducă producţia dintr-un alt bun economic, astfel la nivelul unei economii naţionale, activitatea economică este considerată cu eficienţă optimă (maximă), atunci cînd se poate mări producţia într-un domeniu fără a micşora producţia într-un alt domeniu, acest lucru înseamnă că resursele economice sunt utilizate eficient [11, p.377].

Eficienţa economică desemnează principalul factor calitativ al creşterii economice, deoarece prin ea se asigură sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de eforturi [12, p.33]. Creşterea eficienţei economice ca sinteză a rezultatelor economice trebuie privită sub două aspecte. Pentru întreprinzător aceasta permite obţinerea unui profit cît mai mare, iar pentru societate eficienţa economică echivalează cu economisirea unei anumite cantităţi de factori de producţie, care constituie premisa obţinerii unor noi bunuri necesare satisfacerii nevoilor umane în continuă creştere [10, p.71].

Factorii care influenţează creşterea eficienţei, în general, şi prin aceasta dezvoltarea social –economică pot fi grupaţi în două mari categorii: