Extras din referat
Economia Republicii Moldova s-a bazat întotdeauna pe activitățile economice. Rolul acestora a adus un șir de beneficii asupra ramurilor și sistemului economic. Funcția principală fiind menținerea stabilității economiei și uneori chiar și majorarea acesteia. Pentru a menține în creștere economia Republicii Moldova este nevoie ca toate întreprinderile să se dezvolte, să crească și să se mențină într-o bună formă pe piață.
Chiar și P. Drucher afirmă că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al Creșterii economice”, deci toate întreprinderile în primul rând contribuie la creșterea economiei cât și la venitul statului. Un alt beneficiu atras de întreprinderile din țară este contribuirea sau chiar lărgirea orizontului produselor și serviciilor cât și creșterea calității acestora.
După cum cunoaștem toate întreprinderile se bazează pe un plan, cunoscut ca planul de afacere. După acest plan multe întreprinderi își obțin și mențin stabilitatea cât și creșterea succesului dorit. Un punct culminant în planul de afacere este aprovizionare. Cum putem defini acest cuvânt? Simplu dar atât de principal pe scara succesului ,,aprovizionare reprezintă un proces direct de cumpărare a materialelor, produselor, materiilor prime având un anumit scop, și care include în sine un lanț de aprovizionare”.
,,Lanțul de aprovizionare este un sistem de organizații, oameni, tehnologie, activități, informații și resurse implicate în deplasarea unui produs sau serviciu de la furnizor la client”. „Activitățile lanțului de aprovizionare transformă resursele naturale, materiile prime și componentele într-un produs finit, produs care este destinat ulterior clientului final”. Lanțul și activitățile de aprovizionare pot să decurgă atâr de ușor în dezvoltare, dar se poate întâmpla și viceversa - decurgerea mai lentă a acestora sau chiar și stagnarea lor din anumite cauze.
Privind ,,orizontal cât șă vertical” situația și analizând-o ușor ne dăm seama că situația care sa produs la inceputul anului 2020 - apariția a unei boli noi, numit Covid-19 a avut și va avea în continuare o influență negativă asupra domeniului economic dar în special asupra lanțului și activitățile acestuia de aprovizionare.
Un număr mare de unități economice apelează la furnizorii externi, având motive bine întemeiate care țin de prețuri, calitate și diversitatea gamelor de produse. Cu scopul atingerii a obiectivelor atât a întreprinderilor cât și a furnizorilor aceștia colaborează pentru un rezultat cât de cât convinabil pentru ambele părți. Colaborarea a fost bine menținută până la sfârșitul anului 2019. Dar acum noua boală a inchis toate granițile țărilor sau în unele au pus câteva restricții care trebuie respectate și prin aceste fapte și decizii s-a cam prevăzut o dificultate și o barieră în diversele colaborări dintre unitățile economice și nu numai, cu furizorii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Influenta Covid-19 asupra sistemului de aprovizionare in Republica Moldova.docx