Legitățile Sistemelor Cibernetice Economice și Funcțiile Manageriale

1. Legităţile sistemelor cibernetice economice

• Legea varietăţii necesare

Această lege a fost formulată pentru prima dată de Ross Ashby. Este caracteristică sistemelor cibernetice şi se referă la faptul că varietatea outputurilor unui sistem poate fi modificată doar printr-o varietate suficientă a inputurilor acestuia.

Ashby şi Beer au explicat această influenţă prin analogie cu raportul varietate – constrângere, unde constrângerea apare ca o relaţie între două elemente (subsisteme) care determină menţinerea varietăţii la un nivel constant (reducerea varietăţii unui element datorită variaţiei celuilalt).

O metodă de a obţine un anumit nivel al complexităţii la ieşirea sistemului se bazează pe relaţia dintre varietatea comportamentului unui sistem (VCS), varietatea intrărilor sale (a perturbaţiilor la care este supus sistemul – VPS) şi varietatea constrângerilor aplicate sistemului (VCA):

VCS = VPS/ VCA

• Legea conexiunii inverse

Legea a fost fundamentată de părintele ciberneticii, Norbert Wiener. Ea stabileşte faptul că există cel puţin o buclă de reacţie (feedback) în orice sistem cibernetic.

Este necesară cunoaşterea acestor bucle într-un sistem cibernetic, deoarece interacţiunile dintre elemente sunt mai importante decât elementele înseşi. Adoptarea unei comenzi independent de structura feed-back este sortită eşecului datorită capacităţii de autoreglare a sistemului.

• Principiul complementarităţii externe

De cele mai multe ori, elementele unui sistem pot fi la rândul lor sisteme sau subsisteme. Astfel, orice sistem cibernetic constituie un subsistem al unei bucle feedback dintr-un sistem cibernetic de ordin superior.

Principiul complementarităţii externe exprimă faptul că analiza izolată a sistemului este imposibilă, abordarea făcându-se în interacţiunea sa cu alte sisteme, prin intermediul intrărilor şi ieşirilor.

• Principiul emergenţei

Introdus de Hermann Haken, principiul emergenţei presupune că funcţionarea interdependentă, dar concomitentă, a elementelor sistemului asigură obţinerea unui efect mai mare decât suma efectelor componentelor în funcţionare independentă.

Efectul sinergic pentru un sistem S cu n elemente componente Si se exprimă matematic astfel: I(S)=∑Wi(Si)+∆(S1,...,Sn), unde I(S) reprezintă efectul integral al sistemului, Wi(Si) reprezintă efectul funcţionării izolate a subsistemului Si şi ∆(S1,...,Sn) reprezintă efectul sinergic al funcţionării interdependente a celor n subsisteme componente.

• Principiul entropiei negative

Termenul de entropie informaţională reprezintă măsura gradului de incertitudine dintr-un sistem.

Legea entropiei negative exprimă relaţia directă existentă între gradul de organizare a unui sistem, cantitatea de informaţie înmagazinată şi nivelul entropiei informaţionale: în sistemele cibernetice, gradul de organizare creşte odată cu creşterea cantităţii de informaţie înmagazinată în sistem. Astfel, gradul de organizare a sistemului este direct proporţional cu cantitatea de informaţie înmagazinată şi invers proporţional cu entropia informaţională a sistemului.

Informaţia este elementul de bază al funcţionării oricărui sistem, determinând gradul acestuia de organizare.

2. Funcţiile manageriale ale întreprinderii şi modul de manifestare a legităţilor sistemelor cibernetice

• Funcţia de previziune

A întrezări şi, eventual, a cuantifica evoluţia viitoare a unor fenomene de natură economico-socială, prezintă o importanţă deosebită pentru activitatea unei unităţi economice. În funcţie de acest lucru unitatea poate activa sau nu într-un anumit climat şi poate să obţină rezultate care să-i asigure funcţionalitatea.

Funcţia de previziune are în vedere un efort de gândire şi acţiune a managerilor în scopul de a identifica anticipativ problemele care vor interveni în activitatea unităţii, din interiorul şi/sau din afara ei.

Legea varietăţii necesare

Managerul trebuie să orienteze permanent unitatea pentru obţinerea unor performanţe superioare prin anticiparea modalităţilor de derulare a proceselor economice din unitate, pe baza rezultatelor obţinute şi experienţei acumulate. El trebuie să ţină cont de varietatea evenimentelor care pot avea loc în interiorul sau exteriorul firmei şi care duc la modificarea rezultatelor previzionate.

Numai printr-un număr suficient de mare de posibile acţiuni viitoare stabilite de manager se poate diminua efectul nedorit al varietăţii acestor evenimente şi se poate controla outputul aşteptat.

De asemenea, complexitatea unităţii, derivată din numărul mare de componente ale acesteia, va trebui analizată de către manager pentru a se găsi un număr adecvat de răspunsuri posibile la modificările care pot surveni la nivelul fiecărui element în parte în timpul perioadei previzionate.

De această lege se ţine cont mai ales în prima etapă a procesului de previzionare, şi anume în stabilirea perspectivei, deoarece atunci se urmăreşte identificarea întregului set de informaţii necesare, pe baza cărora se formulează acţiunile posibile de iniţiat.