Managementul Conflictelor

Am ales această temă deoarece instituţile de învăţământ din ţara noastră se confruntă tot mai des cu probleme ce vizează această temă. Conflictele tot mai dese dintre profesori şi elevi, elevi-profesori apărute atât în media cât şi în presa scrisă, demonstrează acest fapt. Astfel încat, ca viitor cadru didactic este necesar să cunosc tehnici manageriale, dar şi natura conflictului cu care am de a face. Consider foarte important să stabilesc o deosebire între rezolvarea conflictelor şi managementul lor deoarece foarte rar se poate întalni o reală dezvoltare a acestuia, dar pentru început câteva noţiuni teoretice despre management şi conflict.

Activitatea de management ( conducere ) este definită în literatura de specialitate ca ,,un ansamblu de acţiuni de planificare, organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem ( organizaţie, instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie ) acţiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile respectării legităţilor obiective generale şi speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete şi ale promovorii dezvoltării sociale.

Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul performanţelor aşteptate.

Managerul şcolar este un cadru didactic care pune în funcţiune programul managerial, conduce personalul didactic, preşcolarii şi şcolarii cooptaţi în sistemul de învăţământ, precum şi personalul administrativ, în scopul creşterii eficienţei procesului instructiv-educativ. Activitatea profesorului la clasă cuprinde nu numai operaţii de predare şi de evaluare, ci presupune şi culegerea de informaţii despre elevi, despre modul cum aceştia înţeleg lecţiile, cum se pregătesc, despre relaţiile dintre elevi etc., de unde rezultă posibilitatea profesorului de a identifica mai multe posibilităţi de intervenţie şi de luare a deciziilor.

Cuvântul latinesc “conflictus” tradus ca “interferare violentă”,

implică dezacord, discordie între membrii unui grup: interacţiune în care cuvintele,

emoţiile şi acţiunile concură la efecte supărătoare. Atunci când convingerile unuia sau mai multor membri ai grupului sunt inacceptabile pentru restul grupului apare conflictul. Cauzele pot fi diverse: existenţa unor obiective diferite, stările emoţionale, comportamentul, sistemul de valori, relaţiile interpersonale, modul diferit de percepere a unor fapte, situaţii, insuficienţa resurselor, nemulţumirea faţă de statutul avut în cadrul grupului.

Conflictul socio-cognitiv este văzut de specialişti ca principalul mecanism al progresului cognitiv individual: interacţiunile dintre indivizii de niveluri cognitive diferite determină achiziţia unor noi instrumente cognitive în contextul influenţei şi schimbării sociale. Dezvoltarea cognitivă se explică prin intervenţia factorilor socio-relaţionali. Progresul intelectual observabil şi măsurabil, se datorează interacţiunilor într-o situaţie socială dată, unui anumit context stimulator.

Cogniţia umană, ca modalitate prin care înţelegem lumea în care trăim este percepută printr-o acţiune de rezolvare a situaţiilor neclare, confuze. Aceasta joacă un rol important în percepţie deoarece de obicei interpretăm semnalele receptate de organele noastre de simţ în termenii a ceea ce cunoaştem deja.Gândirea implică un volum mare de rezolvare de situaţii cinflictuale. Când gândim, rezolvăm probleme cu o rapiditate foarte mare uneori neconştientizând că se întâmplă acest lucru. Suntem conştienţi de acest fenomen atunci când problemele sunt mai dificile şi viteza de gândire scade.

Evoluţia cognitivă a individului nu poate fi disociată de mediul social (şcoală, clasă, grup de muncă) în care acesta este plasat. Structurile cognitive se dezvoltă nu numai prin maturizare şi exerciţiu individual ci şi prin transmisie socială şi interacţiuni cu ceilalţi. Grupul este un loc privilegiat unde indivizii realizează colectiv performanţe cognitive superioare celor individuale datorită competiţiei, raportării la rezultatele celuilalt şi cooperării. În aceste condiţii şi indivizii mai puţin avansaţi pot progresa prin interacţiune cu ceilalţi. Învăţarea se realizează nu prin imitaţie ci prin structurarea interindividuală lucru irealizabil pentru un individ solitar. De condiţiile existente în grup profită nu doar cei mai puţin avansaţi, ci şi cei superdotaţi care pot să-şi pună în valoare cunoştinţele. Confruntarea punctelor de vedere diferite adaptate de membrii grupului în condiţiile interacţiunii sociale duce la dezvoltarea proceselor cognitive la unul sau la mai mulţi participanţi.

Conflictul socio-cognitiv e considerat ca o condiţie necesară a progresului cognitiv deorece este o sursă de schimbare a individului şi a sistemului în care acesta evoluează. Conflictul individului cu propria gândire nu este posibil decât în condiţiile de interacţiune cu alte discursuri sau acţiuni. Nu o dată la clasă unul dintre elevi a fost pus la punct de colegi datorită diferenţelor de opinii asupra programului zilnic. Mai ales în clasa întâi micii şcolari au impresia că se află încă la grădiniţa unde atmosfera este mult mai permisivă, unde timpul alocat jocului este de dimensiuni mai mari şi unde în general fac cam tot ceea ce doresc. Ei intră în conflict atât cu institutorul cât şi cu colegii deoarece se acomodează mai greu la condiţiile şcolare. Încet, încet ei realizează că ceea ce îşi imaginau că este şoala nu coincide cu realitatea şi sunt nevoiţi să accepte scimbarea.