Managementul Instituției Publice

Prezentare generală

Tranziţia spre economia de piaţă determină o transformare şi în calitatea administraţiei, conducând la profesionalism (ceea ce înseamnă o instruire permanentă a funcţionarilor publici la un înalt nivel).

MANAGEMENTUL PUBLIC:

- studiază procese şi relaţii de management

- se bazează pe principii şi legităţi

- este determinat şi determină: valori economice, politice , sociale, culturale

- încearcă satisfacerea interesului public

- sporeşte nivelul de performanţă în organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice.

Definiţia managementului public

ANSAMBLUL proceselor şi relaţiilor de management, bine structurate, existente între componente ale sistemului administrativ , prin care , în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile/procesele de acţiune, şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi controlează activităţi ce satisfac interesul public.

Caracteristicile şi principiile managementului public:

1. INTEGRATOR

Scopul: fundamentare soluţii de perfecţionare şi raţionalizare sistem administrativ

2. POLITIC

Este influenţat de factorul politic.

Trăsătura dominantă a managementului public este tocmai caracterul său politic.

3. DE DIVERSITATE

Există instituţii cu competenţă materială generală şi instituţii cu competenţă specială: instituţii centrale şi locale.

4.COMPLEX

Reuneşte elemente specifice managementului din diferite domenii aparţinând sectorului public: învăţământ, cultură, sănătate etc

5 DE SINTEZĂ

Preia din alte domenii concepte, metode, teorii ce sunt folosite cu succes de funcţionarii publici.

PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC:

LEGALITĂŢII

Cadrul legal în care se desfăşoară activitatea

RESTRUCTURĂRII

Scopul : crearea unui aparat administrativ eficient

FLEXIBILITĂŢII

Adaptare rapidă la schimbări

PERFECŢIONĂRII

Impuse de schimbările continue

CONDUCERII AUTONOME

Adaptarea sistemului la condiţiile de timp şi loc

Se îmbină cu conducerea unitară pentru a nu cădea în birocratism

CONDUCERII UNITARE

Subordonarea instituţiilor administraţiei unele faţă de altele – ierarhie bine definită

Relaţiile intre structurile sistemului de administraţie pot fi:

1.INTERNE intre:

- Autorităţile Puterii Executive

- Legislative

- Judecătoreşti

2. EXTERNE intre :

Administraţie şi :

- ONG-uri

- Agenţi Economici

- Persoane fizice, etc.

Managementul componentelor interne presupune :

- Organizare: managerul stabil este o condiţie pentru structura şi procedurile de coordonare ale activităţii căutând să recruteze persoana cea mai potrivită pentru un anumit post;

- Eficienţa institutiei publice depinde în primul rând de membrii săi, de cunoştinţele şi pregătirea lor, de calitatea procesului de recrutare şi selecţie, de directivele stabilite de management;

- Sistemele informaţionale manageriale susţin conducerea în luarea unor decizii şi în cuantificarea eficienţei.

Managementul financiar

Pentru orice activitate de interes public sunt necesare fonduri care sunt atrase prin sistemul de impozite şi taxe. Natura şi limitele activităţii guvernamentale sunt determinate de consistenţa bugetului. Tranzacţiile guvernamentale, politica de echilibrare a economiei naţionale sunt susţinute de către Buget. Bugetul este şi un document politic pentru că cererea este mai mare decât Bugetul (există criterii de repartiţie de la Buget).

Sunt de menţionat trei elemente:

- alocarea (raportul dintre sectorul public şi cel privat);

- distribuirea (încercarea guvernului de a echilibra venitul mediu);

- furnizarea de informaţii adecvate.

Funcţiile financiare ale bugetului sunt:

- evaluarea cheltuielilor sectorului public privat;

- sancţiunea ca instrument legislativ şi de control.

Managementul resurselor umane

Managementul resurselor umane stabileşte un anumit set de proceduri privind:

- recrutarea şi selecţia de personal;

- motivarea şi definirea posturilor;

- dezvoltarea şi evaluarea personalului;

- evoluţia în carieră.

Institutiile publice au în vedere în prezent:

- recrutarea după merit;

- realizarea unei unităţi interne;

- recrutarea independentă, fără control guvernamental;

- reglementari care descurajează recrutarea „străinilor” în poziţii superioare;

- proiecte legislative împotriva concedierilor arbitrare;

- o structură ierarhica a posturilor;

- un sistem stabil de ordonare salarială;

- promovare în funcţie de eficienţă;

- asigurarea pensiilor.