Misiuni, Obiective, Strategii Orange

Referat
5/10 (2 voturi)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 1347
Mărime: 24.27KB (arhivat)
Publicat de: Manuela A.
Puncte necesare: 6
FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR IASI

Extras din referat

ORANGE este o companie înfiinţată în Marea Britanie în aprilie 1990 sub denumirea de Microtel Communications, iar în 1993 numele a fost schimbat în Orange Personal Communication .Compania a fost cumpărată în octombrie 1999 de către Mannesmann AG, iar aceasta la rândul ei a fost achiziţionată în aprilie 2000 de către Vodafone UK. Din cauza faptului că în Marea Britanie nu se pot deţine două licenţe de telefonie mobilă de către aceeaşi companie, Vodafone UK a decis vânzarea Orange UK către cei de la France Telecom în mai 2000. Astfel a ajuns Orange o distinsă companie de telecomunicaţii franceză, abia la 10 ani de la naştere.

ORANGE este o companie multinaţională, de dimensiuni mari, cu o evoluţie performantă şi competitivă pe plan naţional, fiind una din cele mai profitabile subsidiare ale companiei France Telecom, la nivel mondial.

ORANGE face parte din primele 3 companii din ţara noastră sub aspect al profitabilităţii, cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul serviciilor de telefonie mobilă, deţinând în prezent poziţia de lider de piaţă.

CONCURENTII ORANGE

Concurentii ORANGE pe piata telefoniei mobile din Romania sunt in principal companiile Vodafone si Cosmote. Cosmote inregistra in decembrie 2007 peste trei milioane de utilizatori, dintre care aproape doua milioane s-au alaturat intr-un singur an. Orange Romania a raportat o crestere de 22% a bazei de clienti, pana la 9,8 milioane in decembrie 2007, in timp ce Vodafone Romania a ajuns la un numar total de 8.807.859 de clienti, la 31 decembrie 2007.

MISIUNEA COMPANIEI

Misiunea companiei ORANGE este să furnizeze servicii simple, inovative şi uşor de folosit pentru a îmbunătăţi şi simplifica viaţa fiecăruia. Orange a fost întotdeauna un brand optimist şi a crezut în puterea sa de a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Când tehnologia informaţiilor era confuză, Orange a comunicat-o simplu şi accesibil pentru toată lumea, şi de atunci stabileşte continuu legături între oameni.

VIZIUNEA COMPANIEI ORANGE

Noua viziune Orange, “Together we can do more”, are rolul de a împrospăta imaginea brandului în acord cu schimbările care au marcat lumea în ultimii ani. Astăzi, când tehnologia mobilă şi internetul broadband au devenit accesibile tuturor, iar piaţa de servicii este tot mai omogenă, a apărut necesitatea unei mai mari diferenţieri faţă de ceilalţi operatori.

Preview document

Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 1
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 2
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 3
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 4
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 5
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 6
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 7
Misiuni, Obiective, Strategii Orange - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Misiuni, Obiective, Strategii Orange.docx

Alții au mai descărcat și

Strategii de creștere a vânzărilor în cadrul SC Orange România SA

INTRODUCERE Prezenta lucrare, intitulată Strategii de creştere a vâzărilor în cadrul S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A., constituie tema licenţei pe care am...

Management Orange

Partea I. Sectiunea I. Prezentarea firmei. Orange Romania face parte din grupul Orange detinut de France Telecom fiind cel de al 2-lea operator...

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Cercetarea mediului concurențial al companiei Cosmote România SA

INTRODUCERE Telefonia mobilă a apărut în România pentru prima dată în anul 1997 când s-au lansat serviciile GSM prin Connex şi Orange denumit...

Strategii de creștere a vânzărilor în cadrul SC Orange România SA

INTRODUCERE Prezenta lucrare, intitulată Strategii de creştere a vâzărilor în cadrul S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A., constituie tema licenţei pe care am...

Management Strategic Orange

INTRODUCERE Am optat pentru această temă de studiu întrucât S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. este ocompanie multinaţională, de dimensiuni mari, cu o...

Orange - prezentarea și organizarea managerială

Rezumat Proiectul realizat va cuprinde informatii ce ar putea interesa atat clientii, cat si eventualii furnizori si concurenti. Pentru o...

Managementul relațiilor cu clienții pe exemplul Orange România

Introducere Ce este Internetul? Internetul este o reţea mondială de zeci de mii de computere de mare capacitate, conectate intern ele. Persoane...

Proiect Management - Orange

Rezumat Proiectul realizat cuprinde informatii ce ar putea interesa atat clientii, cat si eventualii furnizori si concurenti. Pentru o prezentare...

Responsabilitatea socială - studiu de caz Orange România

Partea I. Noţiuni teoretice privind responsabilitatea socială 1. Definirea şi conţinutul conceptului de responsabilitate socială În prezent,...

Responsabilitatea socială corporativă

Responsabilitatea sociala corporativa (RCS) este un termen care a fost introdus cu ceva timp in urma, dar se pare ca a capatat contur in secolul al...

Ai nevoie de altceva?