Modalități de manifestare ale comunicării în procesul de instrucție

1.INTRODUCERE

Începutul noului mileniu nu a venit cu mult așteptată stabilitate, cu pace si securitate locală, regională și internațională. Dimpotrivă, acesta a accentuat vulnerabilitățile și a adus cu sine vechile provocări, riscuri, pericole și amenințări în materie de apărare și securitate pe care le-a completat cu acțiuni neconvenționale, asimetrice și hibride. Fenomene precum globalizarea, schimbările climatice, criza economico-financiară mondială, migrația internațională, urbanizarea haotică, creșterea rapidă a populației lumii îndeosebi în statele subdezvoltate și in curs de dezvoltare, îmbătrânirea populației în țările dezvoltate, competiția mondială acerbă pentru resurse naturale (resurse energetice, apa potabila, materii prime strategice) au pus si pun presiune pe statele naționale în ceea ce privește realizarea apărării naționale. Necesitatea conceperii, planificării ,organizării și punerii în practici a apărării Naționale este impusă de ansamblul fenomenelor menționate mai sus si de crearea unui climat local, național, regional și mondial propice dezvoltării durabile, pe toate planurile, a fiecărei țări.

2.STATUL SI APARAREA NATIONALA

Analiza conceptului de apărare națională trebuie să pornească, in mod evident, de la definiția sa. Această definiție este abordată diferit de la stat la stat, însă esența este aceeași:apărarea națională cuprinde ansamblul de măsuri și activități adoptate și desfășurate de stat in scopul de a garanta suveranitatea națională, independența și unitatea statului, integritatea teritorială a țării și democrația constituțională. O altă perspectivă asupra apărării naționale este conturată din sfera economiei manageriale. Aceasta este considerata un bun public, a cărui definiție justifică alăturarea celor două sfere: produs sau serviciu ce, dacă este consumat de către un singur individ, nu reduce cantitatea disponibilă pentru ceilalți indivizi. Problematica apărării naționale mai poate fi privită si din perspectiva monopolului asupra acesteia. În anul 2003,institutul Ludwig von Mises edita The Myth of National Defense: Essays on the Theory and History of Security Production care afirma pe de o parte,că orice formă de monopol este dăunătoare din punctul de vedere al consumatorilor prin aceea că reprezintă un privilegiu exclusiv garantat de către un unic producător de bunuri sau servici care stabilește singur nivelul de calitate si prețurile acestora, iar pe de altă parte, asigurarea securității trebuie sa fie realizată de către autoritățile naționale si reprezintă principala lor funcție, în sensul protejării vieții, libertății si proprietății și al reducerii/eliminări violenței interne si externe.

Samuel P. Huntington afirmă în 1999 că sistemul internațional este de natură uni multipolară, cu o superputere si mai multe mari puteri, aducând în discuție importanța Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei si Africii de Sud13 cu șapte ani înainte de primul summit BRIC (BRICS, prin alăturarea Africii de Sud in anul 2010). Pe de altă parte, Jeffrey D. Sachs continuă să argumenteze in anul 2012 că sistemul internațional se transformă dintr-unul unipolar, dominat clar de către SUA, in unul cu adevărat multipolar in care SUA, UE, BRICS si puteri mai mici (precum Turcia) au importanță regională, dar nu doresc să își asume rolul de lider global în special din cauza poverii economice asociate."Termenii de superputere și mare putere sunt specifici teoriei creațiilor internaționale și se referă în special la statutul pe care respectiva țara îl deține în sistemul internațional. Există mai multe puncte de vedere asupra actualului sistem internațional ce este definit fie ca multipolar, fie ca policentric, nonpolar sau chiar unimultipolară.

3.SUPER-PUTERI SI MARI-PUTERI LA NIVRL MONDIAL

Superputerea reprezintă un stat care deține poziție principală în sistemul internațional, are capacitatea de a influența evenimentele și iși poate proiecta puterea oriunde în lume în funcție de interesele proprii. Marile puteri sunt statele care au capacitatea de a-si exercita influența la scara globală. Puterea acestora își are sursele și se manifestă în toate domeniile vieții sociale, în special în mediul economic, militar, diplomatic si cultural. În mod formal,statutul acestor mari puteri este recunoscut prin participarea si la instituții si organizații internaționale, precum Consiliul de securitate al ONU. Întrucât pe scena internațională SUA sunt privite încă drept superputere ,Germania, Marea Britanie si Franța sunt considerate puteri în plină dezvoltare sunt deja coagulate sub denumirea de BRICS, (Brazilia,Federația Rusa,India, China si Africa de Sud),vom analiza problematica apărării naționale pe trei categorii de state. SUA, Germania, Marea Britanie si Franța prezintă principali contribuitori statali la realizarea securității internaționale atât prin participarea la organizațiile de securitate internaționale,cât și prin inițiative naționale ce pot fi corelate precum soft power sau smart power. Statutul acestor state este expresie,in principal,a puterii lor economice suma produsului intern brut ale celor patru țări constituind peste o pătrime din produsul intern brut al lumii. În ceea ce privește problematica apărării naționale, cele patru țări, deși au viziuni proprii asupra acesteia, urmăresc îndeaproape încadrarea în cerințele Alianței Nord-Atlantice ale cărei membri sunt. Bugetul alocat apărării de fiecare dintre cele patru state si dimensiunea forțelor armate (ilustrează rolul pe care si-l asumă pe scena internațională, în condițiile in care NATO recomandă ca, din PIB, cheltuielile pentru apărare să reprezinte cel puțin 2%.