Motivarea personalului în unitățile comerciale

INTRODUCERE

Agentii economici utilizeaza pentru desfasurarea activitatii comerciale un important potential de forta de munca denumit resursele umane ale comertului. Conceptul nu trebuie privit însa simplist, reducând munca doar la conditia de factor de productie, depersonalizat. În realitate, ea este inseparabila de persoana care o presteaza, omul fiind, prin inteligenta, forta si vointa sa, creatorul însusi al bunurilor materiale si spirituale. În procesul de munca el este, în sens juridic, persoana fizica, având drepturi si obligatii si îsi desfasoara activitatea într-un cadru social care îi permite sa-si manifeste personalitatea. De aceea, pentru a desemna locul lui în economie, este mai potrivit conceptul de personal comercial, fara a omite si semnificatia muncii sale ca factor de productie.

Conform Dictionarului explicativ al limbii române, motivatia reprezinta totalitatea motivelor sau mobilurilor (constiente sau nu) care determina pe cineva sa efectueze o anumita actiune sau sa tinda spre anumite scopuri. Rezulta ca la baza conduitei umane se afla întotdeauna un ansamblu de mobiluri care sustin realizarea anumitor actiuni si care sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facând-o mai mult sau mai putin permeabila la ele. Astfel, una si aceeasi influenta externa produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeasi persoana în momente diferite ale existentei sale.

Omul, fiinta rationala, reactioneaza într-un fel sau altul pentru ca are un anumit motiv. Pentru a determina un anume comportament al unui angajat trebuie determinate motivele la care ar reactiona el (acele nevoi ale sale a caror satisfacere l-ar motiva mai puternic). Oamenii sunt foarte diferiti si au nevoi, motive tot atât de diferite, ceea ce determina modalitati diferite de satisfacere a lor. De aceea, fiecare individ poate fi motivat într-o maniera singulara. Existenta aptitudinilor, experientei si cunostintelor ce îi permit unui individ atingerea unei performante si calitati superioare nu este suficienta. Ea trebuie dublata de motivarea persoanei respective pentru a o determina sa-si foloseasca aceste atribute pentru atingerea obiectivelor organizatiei. Au fost identificate mai multe cai de motivare a personalului care pot fi folosite cu rezultate bune, dintre care mentionam mijloacele banesti si cele nebanesti (crearea cadrului necesar, stabilirea de obiective ambitioase, autonomie, libertate de actiune si decizie, legaturi sociale, munca în echipa, o buna informare si altele).

MOTIVAREA

Pentru a întelege mai bine continutul motivatiei, este necesara prezentarea principalelor structuri motivationale.

Trebuintele (nevoile) reprezinta structuri motivationale fundmentale ale personalitatii, reflectând în modul cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al individului în conditiile solicitarii mediului extern. Ele semnalizeaza cerinte de reechilibrare sub forma unor stari si imbolduri specifice. În functie de geneza si continutul lor, trebuintele pot fi clasificate în trebuinte primare (înnascute, cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului) si trebuinte secundare (formate în decursul vietii, cu rol de asigurare a integritatii psihice si sociale a individului).

Motivele, ca structuri motivationale, reprezinta reactualizari si transpuneri în plan subiectiv ale starilor de necesitate. De exemplu, când individul are deficit de substante nutritive în organism (îi este foame) si se va orienta spre înlaturarea lui, trebuinta s-a transformat în motiv. Nu toate motivele sunt însa constiente. Exista unele motive inconstiente, al caror substrat nu este clar delimitat, dar care îndeplinesc un rol important în activitatea oamenilor.

Spre deosebire de trebuinta, care nu întotdeauna reuseste sa declanseze o actiune, motivul asigura declansarea comportamentelor corespunzatoare de satisfacere. Deci motivul reprezinta mobilul care provoaca, sustine energetic si orienteaza actiunea.

Interesele reprezinta orientari selective, relativ stabilite si active spre anumite domenii de activitate. Orientarile globale, nediferentiate, facultative nu pot fi considerate interese, ci, cel mult, un început de cristalizare a acestora. De exemplu, daca individul începe mai multe activitati si nu finalizeaza corespunzator nici una dintre ele, înseamna ca nu si-a format înca interesele. Ele sunt doar tendinte, preferinte sau atractii ale individului, centrate pe un obiect, persoana sau o activitate, fara a viza foloase materiale sau avantaje. Interesele sunt formatiuni motivationale mai complexe decât trebuintele si motivele, deoarece implica organizare, constanta si eficienta. În structura lor psihica intra elemente cognitive, afective si volitive.