Motivarea Resursei Umane

1. PREZENT ŞI PERSPECTIVE

Pentru a obţine bunuri şi/sau servicii, dar şi pentru a-şi atinge obiectivele strategice şi pe cele tactice, organizaţia (indiferent de ce formă organizatorică ia) trebuie să combine o seamă de resurse (bani, oameni, tehnica, în principal) cărora, chiar dacă la prima vedere ar trebui să li se acorde aceeaşi atenţie, de-a lungul timpului ea a fost diferită.

Fără a acorda prea multă importanţă resursele umane din cadrul unei organizaţii, proprietarii sunt adesea prea orbit de obţinerea profitului, uitând sau neştiind ca acestea se pot mări, daca motivaţia si satisfacţia angajaţilor cresc. Costurile acestui obiectiv sunt mult mai mici decât pierderile determinate de insatisfacţia angajaţilor. Conflictele, sabotajele, comportamentele defensive sunt numai câteva din formele de manifestare ale insatisfacţiei personalului. Fluctuaţia intensiva, concedierile permanente sunt de asemenea, soluţii costisitoare. Firmele de prestigiu care au învăţat din timp lecţia despre „cum putem face din resursele umane o forţă” sunt acum in topul dezvoltării economice. Practica de a acorda salarii mici, încercând minimizarea cheltuielilor firmei este de fapt, un bumerang. Nu vom ajunge la motivaţia şi performanţa dorita niciodată. Dimpotrivă, efectele ar putea atrage falimentul. Numai o motivare suficienta, pecuniara sau nonpecuniară a resurselor umane însoţită de o politica de marketing bine gândită, poate asigura succesul afacerilor in perspectiva.

In prezent, resursele umane sunt percepute si, implicit, tratate de tot mai mulţi conducători drept esenţiale şi specifice, pentru soarta unei organizaţii.

Esenţiale, pentru ca sunt resursele fără de care organizaţia de fapt nu exista, oamenii care o anima conferind nu numai „viata” celorlalte resurse, ci şi „dorinţa” de a reuşi. Adevărata valoare a unei întreprinderi este data de „savoirfaire”-ul personalului sau.

Specifice, pentru ca este vorba de femei si bărbaţi care nu sunt obiectele inerte ale transformării, ci actorii, promotorii acestora, ale căror valori, aspiraţii şi nevoi „specifice” le dictează comportamentul in general şi cel profesional in special.

A şti să capteze energia creatoare şi productiva a oamenilor care alcătuiesc întreprinderea reprezintă, de fapt, esenţa profunda a conducerii resurselor umane ale întreprinderii.

In acest context, problema de baza a unui conducător ar trebui sa fie cum sa reuşească sa influenţeze performantele oamenilor care muncesc în întreprinderea condusa de el. Rezolvarea acestei probleme sta numai in puterea managerilor care pot percepe resorturile (motivaţia) comportamentul uman si deci, in ultima instanţă, in puterea celor care cunosc şi înţeleg motivaţia.

2. MOTIVATIA-CONSIDERATII GENERALE

In managementul firmei, sensul adevărat al acţiunilor şi comportamentul angajaţilor nu poate fi descoperit fără cunoaşterea motivelor care le-au generat. Aceasta justificare frecventa cu care ne întrebăm şi suntem întrebaţi aproape zilnic asupra motivelor deciziile noastre şi ale celorlalti. Cunoasterea motivelor nu ajuta doar la marirea eficientei actiunilor. La cresterea posibilitatilor de explicare şi predicţie a comportamentului uman, ci şi la descrierea valorii morale a acestuia.

Din punct de vedere itimologic, termenul de „motivare” provine din cuvantul latin „movore” si inseamna a misca, a pune in miscare. Prin urmare, motivatia reprezinta sauma energiilor interne si externe care initiaza si dirijeaza comportamentul spre un scop care odata atins va determina satisfacerea unei necesitati.

Motivarea reprezintă, din punct de vedere psihologic, „ansamblul stărilor de necesitate ce se cer satisfăcute şi care îl împing, îl instrigă şi îl determina pe individ sa şi le satisfacă”.

Rezulta ca la baza condiţiei umane se afla întotdeauna un ansamblu de mobiluri care susţin realizarea anumitor acţiuni şi care sensibilizează diferit persoana la influenţele externe, făcând-o mai mult sau puţin permeabilă la ele. Astfel, una şi aceeaşi influenţă externa produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeaşi persoană in momente diferite ale existentei sale.

2.1.STRUCTURI ALE MOTIVATIEI

Pentru a înţelege mai bine ce se are in vedere atunci când se vorbeşte despre motivaţie, se vor prezenta in continuare câteva structuri motivaţionale.

Trebuinţele (nevoile) reprezintă structuri motivaţionale de baza fundamentale ale personalităţii, reflectând in modul cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial cerinţe de reechilibrare sub forma unor stări şi imbolduri specifice.

In funcţie de geneza şi conţinutul lor, trebuinţele pot fi clasificate in: trebuinţe primare (înnăscute, cu rol de asigurare a integrarii fizice a organismului) şi trebuinţe secundare (formate in decursul vieti, cu rol de asigurare a integrarii psihiatrice şi sociale a individului).

Motivele, ca structuri motivaţionale, reprezintă reactualizări şi transpuneri in plan subiectiv ale stărilor de necesitate. Spre deosebire de trebuinţă, care nu întotdeauna reuşeşte sa declanşeze o acţiune, motivul asigură declanşarea comportamentelor corespunzătoare de satisfacere. Deci motivul reprezintă mobilul care provoaca, susţine energetic şi orientează acţiunea