Organismele Publice - Tipologia Metodelor de Gestiune ale Organismelor Publice

Cînd vorbim de o organizatie publică prin asociere vorbim de bunul public, interesul public, finantarea publică sau puterea publică, de aceea organizarea ei dobândeşte următoarele caracteristici: acoperirea uniformă a unei zone geografice; formalizarea functionării; similitudinea structurală; complexitatea structurala; stabilitatea structurala.

Organizatiile (organismele) publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice.

Organizatiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face fată provocărilor modernitătii (numarul mare al populatiei, diversitatea si complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute).

O organizatie publică „vinde” bunuri si servicii care asigură facilităti precum: servicii de telecomunicatii, electricitate, aprovizionarea cu gaze si apă, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare). Organizaţiile publice reprezintă subsisteme ale unui macrosistem cuprinzător, denumit generic „sectorul public”. Organizaţia publică se localizează, de obicei, în următoarele domenii de activitate:

- Infrastructură şi transport;

- Locuinţe şi amenajarea teritoriului;

- Învaţământ, cultură şi sport;

- Ordine şi siguranţa publică: armată, justiţie, poliţie, jandarmerie;

- Sanatate şi asistenţă socială.

Separarea între aceste domenii este diferită de la stat la stat, în funcţie de abordarea politică sau chiar de interesele politice de moment. Diversele clasificări ale organizaţiilor publice au un caracter naţional, constatându-se diferenţe importante de abordare de la o ţară la alta, inclusiv intre ţările europene.

Organizaţia publică se diferenţiază de organizaţia privată prin următoarele caracteristici (Bacanu, 2001):

1. Are sarcini mai complexe şi mai ambigue;

2. Are mai multe probleme în implementarea deciziilor sale;

3. Utilizează mai mulţi oameni cu un set mai larg de motivaţii;

4. Este mai preocupată să atenueze disfuncţionalităţile pieţei;

5. Este mai angajată în activităţi cu o semnificaţie simbolică mai mare;

6. Este ţinută să respecte standarde de angajament şi legalitate;

7. Are posibilităţi mai mari să răspundă unor probleme de echitate;

8. Operează sau pare să opereze în interesul public;

9. Trebuie să menţină un sprijin public minimal, superior celui necesar în sectorul privat.

O deosebire esenţială este cea referitoare la orientarea spre profit: organizaţiile publice sunt preocupate de obţinerea celui mai bun rezultat cu resursele disponibile, limitate printr-un buget. Eficacitatea se măsoară prin cantitatea de servicii furnizate şi prin calitatea acestora. De aceea, subliniem faptul că pentru organizaţiile publice scopul primar trebuie să fie satisfacerea necesitaţilor persoanelor pe care le servesc, considerate clienţi, şi nu maximizarea profitului.

În aceste circumstanţe, organizaţia publică apare că fiind orientata mai curând spre a realiza bunăstarea socială decât profitul economic, în timp ce organizaţia privată este orientată spre un câştig financiar de care să beneficieze un număr restrâns de persoane, acţionarii sau proprietarii organizaţiei respective.

Obiectivul unei institutii publice este servirea interesului public. Sunt situatii în care initiativa particulară nu poate acoperi cerintele societătii si de aceea sunt necesare institutii specifice.

Organizatiile publice au detinut pentru multă vreme un rol important în majoritatea tărilor dezvoltate, dar odată cu privatizarea unor servicii publice, unele institutii au trecut într-un plan secundar.

În opinia lui Amitai Etzioni (1964), organismul public se caracterizează prin:

- diviziunea muncii, a puterii si a responsabilitătilor comunicării;

- prezenta unuia sau mai multor centre de putere care controlează eforturile organizatiei si le directioneaza spre realizarea obiectivelor propuse;

- fluctuatia personalului.

Din punct de vedere terminologic, comprehensiv, termenul de “organizatie publică este asociat celui de “institutie publică”. Atît conceptul de institutie, cît si cel de organizatie, se referă la mecanismele prin care se articulează viata sociala, interactiunea umană, căile pentru atingerea obiectivelor, precum si la etaloane pentru măsurarea performantei.

În literatura de specialitate întîlnim o varietate de puncte de vedere privind abordarea si definirea organizatiei publice:

- după A.D. Chlander – “o schemă a căilor ierarhice si de comunicare între diferite nivele si cadre administrative, informatiile necesare circulînd prin intermediul acestora”;

- după O.Gelimer “un mod de divizare a muncii, de localizare a criteriilor de decizie, de exercitare a autoritătii, de stabilire a retelelor de comunicatii, de solutionare a conflictelor si de integrare socială”;