Practici de inovare deschisă și efectul lor asupra performanțelor în acest domeniu

Introducere….

Această lucrare dezvoltă un cadru indicator de examinare a practicilor de inovare deschisă şi impactul acestora asupra performanţei. Analiza datelor care se bazează pe Community Innovation Survey (CIS) vizand Austria, Belgia, Danemarca şi Norvegia, nu intarzie sa apara, generand o serie de rezultate interesante.

În primul rând, aflăm că practicile de inovare au un impact puternic asupra performanţei. În al doilea rând, rezultatele sugerează că această amplă abordare are cel mai puternic impact, şi că strategia colectiva de inovare pare mai importanta decât practicile individuale. In al treilea rând, investitiile intramural sunt în continuare importante pentru performanta inovativa, subliniind faptul că o inovare nu este un substitut pentru construirea de cunoştinţe interne.

Herstad and Naas (2007); Mariussen (2007); Lazonick (2007) subliniaza faptul ca argumentele au fost făcute în ultimii ani [OCDE (2008); Chesbrough (2003, 2005)], ca industria intră într-o nouă eră de "inovare deschisă", o epoca de strategii deliberate corporative prin care investiţiile intramural R & D sunt completate sau chiar înlocuiesc prin folosirea pe scară largă a cunoştinţelor externe de aprovizionare şi căile externe de comercializare. Acesta nu este un fenomen limitat companiilor din sectoarele de înaltă tehnologie sau inovaţie [OCDE (2008)], cum ar fi Procter & Gamble, IBM şi Giesecke & Devrient.

Firmele din sectorul de servicii, cum ar fi banca belgiană Fortis, evalueaza în mod constant modul în care ideile şi oportunităţile externe pot fi folosite pentru a crea valoare în cadrul modelului de afaceri propriu sau contribuie la dezvoltarea de noi modele. De asemenea, companiile ale căror procese de inovatie a fost percepute ca fiind închise ermetic, cum ar fi compania austriaca Swarovski, sunt în mod constant deschisi la procesele lor de inovare pentru ca să îmbunătăţească performanţa acestora [Reichwald and Piller (2006)].

Aceste şi alte cazuri arată că procesele de inovare la nivel de firmă pot fi conceptualizate ca necesitând existenţa simultană a diferitelor interfeţe externe [Powell şi Grodal (2005)], de la colectarea de informaţii simple pentru colaborări şi alianţe cu alţi actori variind de la universităţi la furnizori şi clienţi.

Modul în care aceste modele complexe de interacţiune de reţea apar în viaţa reală va varia în mod substanţial între firme şi industrii. Acest lucru înseamnă că problema de interfatare sau "deschiderea" nu pot fi reduse la legături formale sau la o singură dimensiune, cum ar fi alianţele, achiziţiile de brevete sau de colaborare; şi că aceste dimensiuni nu ar trebui luate în considerare în mod izolat unele de altele.

În ciuda atenţiei substanţiale care a fost dat pentru inovaţia deschisă, există puţine dovezi sistematice cu privire la practicile de inovare deschisă sau cu privire la impactul asupra performanţei firmei. Câteva excepţii de la aceasta sunt Laursen şi Saltercare care examinează rolul universităţilor ca o sursă de inovare [Laursen şi Salter (2004)], precum şi impactul lăţimea vs adâncime de strategii de căutare pe inovare performanţă [Laursen şi Salter (2006)]. Acha [2007] analizează diferite măsuri de deschidere, concentrându-se în primul rând cu privire la asocierea între deschiderea şi practicile de proiectare.

Această lucrare urmăreşte să contribuie la literatura de specialitate în domeniul inovării deschise în două moduri importante. În primul rând, hârtia dezvoltă un cadru de indicatori de inovare deschisă, care este mult mai completă decât locul de muncă anterior şi permite examinarea de inovare deschisă într-o varietate de dimensiuni. Acestea includ tipuri de practici inovatoare deschise, amploarea şi intensitatea acestor practici, precum şi măsurile generale de inovare deschisă. Cadrul nostru se bazează pe CIS4 de date şi, prin urmare este potential aplicabil pentru o gamă largă de ţări. În al doilea rând, vom analiza impactul acestor practici asupra performanţei de inovare.

În special, vom examina următoarele întrebări: Ce tipuri de practici inovatoare deschise au cel mai mare impact (dacă este cazul) privind performanţele în inovare? Contează practicile cele mai răspândite, sau eforturile concentrate, intense? Practicile individuale inovatoare deschise sunt mai importante, sau practicile colective? si, Există diferenţe între impactul canalelor interne şi a celor internaţionale?

Ipoteze si concepte fundamentale…

Această secţiune releva lucrările conexe şi oferă un concept fundamental pentru inovare deschisă şi a indicatorilor dezvoltati în această lucrare.

Pe baza celor de mai sus, putem grupa în linii mari practicile de inovare deschisă în patru dimensiuni: căutare, surse externe de aprovizionare, comercializare, şi colaborare.

Gassmann şi Enkel [2004, 2006]: In ceea ce priveşte structura inovaţiei deschise, cele trei procese de bază sunt urmatoarele: procesul de interior-exterior,procesul exterior-interior şi procesele cuplate. Procesul exterior-interior se referă la toate activităţile care vor aduce ideile externe în interiorul firmei şi comercializarea lor în formă de produse şi procese noi. Procesul de interior-exterior cuprinde activităţile implicate în exploatarea idei provenite din afara firmei. Procesele cuplate se referă la activităţi de colaborare între diferiţii actori din sistemul de inovare. Acest proces surprinde activităţile care se referă la o colaborare de inovare.

Firmele caută în rândul consumatorilor, clienţilor şi concurenţilor intelegerea lor privind piaţa şi schimbării directiei acesteia, şi între universităţi, institute de cercetare, furnizori şi concurenţi pentru mai multe soluţii posibile sau pentru a explora noi directii. Toate acestea expun organizaţia la inputuri diverse, care să le permită să-şi imagineze, experienta şi de a stabili noi combinatii de tehnologii şi de cunoştinţe. Procesele de căutare pot fi, prin urmare, văzute ca o capacitate de dinamic, care permite firmelor de a susţine avantajul competitiv a lungul timpului [Eisenhardt şi Martin (2000)]

Utilizarea directă a universităţilor ca surse de idei şi de informaţii rămân limitate la un număr mic de firme, intalnita într-un număr limitat de sectoare iar printre cei care folosesc deseori alte surse de informare sunt, R & D Laursen şi Salter [2006]

Creşterea prevalenţei de căutare deschise şi a strategiilor de aprovizionare în rândul întreprinderilor, în general, şi înăsprirea regimului drepturilor de proprietate intelectuală se combină pentru a deschide calea pentru comercializarea tehnologiei externe [Lichtenthaler (2005); Gassmann şi Enkel (2006)]. Aceasta poate lua forma de acordare a licenţelor, înfiinţarea de noi întreprinderi şi vânzarea drepturilor de proprietate intelectuală [Boyens (1998); Granstrand (2000)]. Prin licenţiere, firma originara rămâne în controlul tehnologiei în cauză, dar poate utiliza capacităţile deja disponibile complementare ale altor firme [Teece (2001)]. Prin crearea de noi întreprinderi ca vehicule pentru comercializare, compania poate utiliza surse externe de finanţare pentru a reduce riscul propriu, în timp ce in posesia sa, ramane o pentru mai tarziu ,o optiune de re-internalizare.

Colaborarea este dezvoltarea cunoaşterii prin intermediul relaţiilor cu organizaţiile partenere specifice, şi implică schimburi reciproce de cunoştinţe. Firme industriale pot colabora cu universităţi sau institute de cercetare [Balietta şi Callahan (1992); Conway (1995)], sau cu furnizorii şi clienţii [von Hippel (1988); Dyer (1991); Helper et al. (2000); Lettl et al. (2006); Knell şi Srholec (2008)].