Procesualitatea identitate - alteritate culturală

I. Introducere

Fundamentul cultural al educaţiei asigură temeiul raportării noastre la alte ţări, popoare, naţiuni, grupuri etnice. Coexistenţa naţiunilor, popoarelor, grupurilor etnice presupune coexistenţa, în mod obiectiv, a culturilor lor.

Identitatea naţională, etnică, acceptată şi trăită autentic, este reperul de acceptare, asimilare şi respectare a culturii altor comunităţi. În condiţiile social-istorice de mobilitate demografică, convieţuirea naţionalităţilor este asigurată şi garantată de un climat socio-politic favorabil şi de mediul pluricultural. Coexistă, în mod obiectiv, spaţii culturale diferite, idei, concepţii, obiceiuri, tradiţii şi credinţe diferite. În aceste condiţii, numai dialogul intercultural creează suportul optim pentru buna convieţuire. În contextul interferenţei culturilor insa apare problema tensiunii dintre cultura proprie si cea straina, cu care se intra in dialog. Apare astfel chestiunea delimitarii propriei identitati si raportul acesteia cu “alteritatea” pe care o implica interlocutorul. Se va observa ca acest proces este unul dialectic, in care fiecare termen intra intr-o relatie de interconditionare, si ca aceasta mobilitate este necesara si benefica unui individ sau grup ce aspira la o identificare cat mai corecta a propriei realitati.

Este evident faptul ca nu putem deveni constienti de propria identitate, de elementele specifice noua, decat daca ne raportam la “altul” si observam prin comparatie ceea ce ne distinge ca individ sau grup. Relationarea cu “celalalt” nu se poate insa face sec, doar la nivel teoretic, ci ea comporta si elemente atitudinale si afective ce influenteaza insusi “datul” identitar de la care s-a pornit.

Ramane astfel de vazut daca identitatea este un proces care presupune interactiunea permanenta intre “eu” si “celalalt” sau o structura statica. Trebuie cercetat daca identitatea se fundamenteaza pe un proces ce se desfasoara in timp si este susceptibil de o tot mai inalta rafinare prin “jocul” cu un “altul” diferit, sau avem de-a face cu o structura ce este partial innascuta, partial dobandita in mediul familiar.

II.

Se poate afirma ca identitatea individuala este o structura subiectiva, ce cuprinde atat elemente datorate dispozitiilor unice ale individului cat si seturi de valori oferite acestuia de catre instante suprapersonale, pe care subiectul o poseda ca efect al recunoasterii de sine. Sistemul cultural are tocmai acest rol de a furniza o structura de sens si un sistem axiologic predeterminat care confera un sentiment de unitate si continuitate.

Pe langa identitatea individuala, o alta dimensiune in care individul se recunoaste pe sine este cea sociala. Fiecare om se defineste pe sine si prin apartenenta la un grup social, identitatea lui sociala fiind produsul acestei interactiuni cu mediul si grupul in cadrul caruia traieste.

Din perspectiva relatiei pe care individul o are cu grupul din care face parte, se pot distinge, conform unor teoreticieni, cateva etape distincte in fundamentarea identitatii personale. Initial, individul se confunda cu membrii grupului de care apartine, ce il diferentiaza de “alte” grupuri. Relatia pe care o are in sanul grupului se va modela insa in timp in fuctie de particularitatile sale innascute. In final, se vor evidentia anumite trasaturi personale care il recomanda ca un membru distinct al grupului.

Unul din aspectele esentiale in problema identitatii este acela al circumscrierii identitatii culturale. Desi exista un consens in privinta dificultatii definirii acestui concept, au existat mai multe incercari de delimitare a lui. Astfel, identitatea culturala a fost privita de unii cercetatori ca “un sistem dinamic de sentimente axiologice si reprezentari prin care actorul social, individual sau colectiv isi orienteaza conduitele, isi construieste istoria, cauta sa-si rezolve contradictiile prin relationarea la alti factori sociali, fara de care nu se poate defini si percepe satisfacator.”

Datorita faptului ca, in genere, identitatea culturala se defineste din interiorul culturii respective, ea capata de multe ori aspectul unui construct rigid ce are tendinta de a generaliza si fixa anumite trasaturi care devin stereotipice. Individul va capata astfel identitatea culturala a grupului sau sistemului social in care se va integra, la acest lucru contribuind si demersurile educative din scoala, care transmite valorile si cutumele specifice grupului.

In cazul in care avem de-a face cu mai multe grupuri sau culturi diferite intervine problema relationarii sau a posibilitatii comunicarii intre acestea, precum si modul in care identitatea fiecaruia va fi influentata de contactul cu celalalt. Exista posibilitatea ca acest contact sa nu declanseze o reactie uniforma, confruntarea cu alteritatea putand provoca reactii de adeversitate sau condamnare tocmai in vederea consolidarii prpriei identitati. “Nimic nu se cultiva mai lesne si mai ieftin decat exacerbarea propriei identitati si devalorizarea sau diabilizarea celuilalt. Masinaria mentala producatoare de alteritate trebuie tinuta sub cea mai atenta supraveghere.” Cultura distincta de cea proprie poate insa provoca si reactii de adimiratie si respect din alte puncte de vedere.