Producția Flexibilă

Producția flexibilă este un concept relativ nou, întâlnit, în special, în întreprinderile moderne. Pentru o mai bună înțelegere a acestei noțiuni, să vedem mai întâi la ce se referă producția, în general.

Procesul de producţie desemnează ansamblul operațiunilor prin care factorul uman, cu ajutorul mijloacelor automate, exploatează și modifică elementele din natură, în vederea realizării de bunuri materiale, în conformitate cu cerințele societății. Conținutul activității de producție într-o întreprindere are un caracter complex, cuprinzând, pe lângă fabricația propriu-zisă și o serie de alte activități legate de aceasta, precum aprovizionarea cu materiale şi componente necesare realizării produsului, controlul calității, desfacerea produsului, întreținerea și repararea echipamentelor, transportul intern și depozitarea, activitatea financiar-contabilă și alte servicii post-vânzare.

Din definiția de mai sus, observăm că procesul de producţie include procesul de fabricaţie. Acesta se referă la totalitatea activităţilor umane şi acţiunilor utilajelor care concură la realizarea unui produs, pornindu-se de la stările de semifabricate şi până la stările de produse finite.

Producția flexibilă, sau sistemul de producție de maximă eficiență, reprezintă un ansamblu integrat și coerent de principii și tehnici de organizare și gestiune a producției, menit a facilita activitatea întreprinderii și adaptarea mai rapidă a acesteia în cazul producerii unor schimbări în procesul de producție. Aceste schimbări se pot manifesta pe două niveluri, și anume:

- Mașinile, utilajele, echipamentele. O producție flexibilă permite trecerea, fără probleme, a întreprinderii la fabricarea unui nou tip de produse, diferite de cele fabricate până în acel moment, fără a fi necesară înlocuirea echipamentelor cu altele specializate pe prelucrarea unui alt tip de materii prime. Totodată, fabrica dispune de libertatea de a schimba ordinea operațiunilor executate, ori de câte ori este nevoie.

- Traseul parcurs de materiale și materiile prime de la aprovizionarea fabricii până la transformarea acestora în produse finite. Printr-o producție flexibilă, fabrica dispune de capacitatea de a folosi mai multe mașini și utilaje, pentru a efectua același tip de operațiune, dar și de a se adapta mai ușor unor schimbări la scară mai largă, precum cele de volum sau capacitate.

Termenul de producție flexibilă, în traducere „lean production” a fost teoretizat de către americani, care era preocupați de conceperea unui ansamblu de tehnici care să îmbunătățească în mod continuu sistemul de producție și calitatea produselor.

La nivel practic, o astfel de producție a fost introdusă, însă, pentru prima dată, în fabricile japoneze. Prin adoptarea unui sistem de producție flexibilă, japonezii au reușit să ofere o nouă perspectivă asupra modului de proiectare și dezvoltare a unui produs, cu consecințe asupra gradului de implicare a forței de muncă, modalităților de aprovizionare, eliminării producției pe stoc și inclusiv a raportului cu clientul.

Așa cum au fost introduse pentru prima dată de firmele japoneze, sistemele flexibile de producție

- sunt configurații automatizate;

- prezintă, la un nivel avansat, două direcţii generale ale evoluţiei tehnologice:

- existenţa unei majore flexibilităţi (o utilizare elastică a unităţilor şi staţiilor operatorii care le compun, şi mai ales, permit amplificarea mix-ului de bunuri produse)

- şi o majoră integrare/colaborare a maşinilor (legătura dintre maşinile producătoare cu sistemele de manipulări, sistemele de transport şi liniile de comunicare, controlul complex al unui calculator din proces)

- folosesc calculatoarele pentru a produce o gamă largă de componente şi produse, fiind capabile să treacă într-un interval scurt de timp la fabricarea altor produse, implicând capacitatea de a realiza orice produs pe mai multe maşini diferite, astfel încât cererea să poată fi satisfăcută rapid, în ciuda unor fluctuaţii mari;

- cunosc o integrare totală a subsistemelor sale componente: prelucrare, logistică, control şi comandă, ceea ce impune utilizarea maşinilor cu comandă numerică, transportoare automate, roboţi industriali şi o reţea de comunicaţii care să concentreze toate fluxurile informaţionale dintr-un sistem.

Din informațiile prezentate mai sus, putem identifica o serie de trăsături ale producției flexibile, și anume:

- integrabilitatea, determinată de capacitatea sistemului de integrare într-un sistem de producţie şi de cuplare funcţională cu alte sisteme;

- adaptabilitatea, determinată de viteza de adaptare la schimbarea volumului şi a gamei sortimentale a producţiei;

- adecvarea, respectiv structurarea optimă, din punctul de vedere al gamei operaționale, ceea ce conduce la minimizarea timpului de producție și a cheltuielilor de exploatare;

- dinamismul structural, determinat de posibilitatea modificării structurii sistemului flexibil de fabricaţie în funcţie de cerinţele concrete ale producţiei.