Raporturi determinative între criza financiară și cea economică în contemporaneitate. Indicatori de cuantificare a raporturilor determinative în afectarea sustenabilității economiei în România și pe plan internațional

1. Introducere

Pe la jumătatea anilor ’80, secolul al XX-lea, omenirea începea pregătirile pentru întâmpinarea secolului următor. Lăsa în urmă şi, totodată, ducea povara unui secol în care au avut loc singurele războaie mondiale din istoria planetei, s-au produs cele mai fascinante revoluţii tehnologice, a crescut în mod iraţional capacitatea oamenilor de a suprima viaţa pe pământ dar şi posibilitatea de a comunica rapid prin cuvinte şi imagini de la un capăt la altul al planetei.

Secolul al XX-lea a constituit perioada de timp în care numărul de state s-a multiplicat de la 40 în 1900 la 193 în ianuarie 2002. Acest fenomen a accentuat dinamica relaţiilor între actorii noii societăţi internaţionale şi a făcut necesară apariţia unei vaste scene politice pe care au fost invitaţi iar uneori obligaţi să joace atât cei puternici şi slabi cât şi cei bogaţi şi săraci.

Această scenă politică, un fel de guvernare a lumii, s-a numit Organizaţia Naţiunilor Unite care, deşi a prezentat în acţiunea sa multe imperfecţiuni, a fost extrem de necesară încât a trebuit să fie înfiinţată.

Spre deosebire de secolele anterioare, secolul al XX-lea şi-a trecut în palmaresul evenimentelor majore şi criza internaţională.

Pe măsură ce efectele ei se resimţeau tot mai mult, acest cuvânt devenea tot mai accesibil, iar foarte mulţi cetăţeni se simţeau îndreptăţiţi să creadă că ştiu ce semnifică el fără să definească criza. Deşi termenul „criză” este extrem de des utilizat, mai ales în diversele lucrări apărute după 1990, el este asociat cu cel de „conflict” fără să fie tratat ca un fenomen de sine stătător, extrem de periculos dar şi purtător de oportunităţi.

Secolul al XXI-lea a preluat fără nici o excepţie toate aceste fenomene periculoase care separă sărăcia de bunăstare, frica de speranţă, pacea de război iar, între toate acestea, şi fenomenul criză, exprimat deja printr-o noţiune universală, care generează dispute însângerate şi îndrumă paşii omenirii spre evoluţii cu final imprevizibil. Astăzi, într-un veritabil fiasco lingvistic şi intelectual, vorbim despre criza mondială, criza pieţei, criza locurilor de muncă, criza de autoritate guvernamentală, criza din sistemul de protecţie socială, criza financiară, criza economică, criza geopolitică ş.a.m.d., prin urmare, sunt vizate sectoare ale vieţii sociale, economice, munca, politica, grav afectate.

Unele din aceste crize trec cu uşurinţă frontierele statelor naţionale, se internaţionalizează, afectând popoarele în funcţie de schimburile şi interdependenţele existente între ele. Cel mai grav sunt afectate acele blocuri sau naţiuni care au fost izolate ideologic, politic şi economic, cum este cazul ţărilor din Estul Europei, care au suportat prăbuşiri dramatice în toate sectoarele vieţii sociale cu efecte precum: disensiunile de toate tipurile, mizerie, umilinţă, conflicte armate, pierderea autorităţii de stat, sărăcie cruntă, devalorizarea ideologiilor, atenuarea perspectivelor etc.

I. CRIZA FINANCIARĂ

1. Definirea, cauzele, conţinutul

Din punct de vedere economic şi financiar lumea a devenit un vast câmp unitar de acţiune. Pretutindeni se vorbeşte despre criza financiară mondială şi despre influenţele acesteia asupra economiilor naţionale.

Din aceste considerente guvernele statelor aleg politici macroeconomice naţionale care să limiteze pe cât posibil efectele negative generate de factorii externi şi impun restricţii, percep suprataxe la importuri, stabilesc tarife vamale asupra produselor şi depun eforturi pentru a-şi plăti datoria externă împovărătoare.

Criza financiară internaţională este definită (în sens larg) dereglarea gravă a sistemului financiar internaţional (finanţele la dispoziţia FMI şi Băncii Mondiale; sistemul mondial de creditare; circulaţia monetară internaţională); în sens restrâns, criza financiară internaţională constă în dereglări majore produse pe pieţele monetare, valutare şi de capital cu efecte negative asupra economiilor statelor naţionale.

Pentru prevenirea crizelor financiare (monetare, valutare şi de capital) s-a constituit Sistemul Monetar Internaţional (Conferinţa Monetară şi Financiară din 1944, de la Bretton Woods – SUA) bazat pe etalonul aur – devize, iar în cadrul acesteia, pe dolarul SUA, ca principală monedă de rezervă.

Această reglementare a relaţiilor financiare internaţionale urmărea trei obiective punctuale şi anume:

- asigurarea stabilităţii relative a raporturilor valorice între monede (stabilitatea ratei de schimb; revenirea la convertibilitate a monedei);

- furnizarea lichidităţii internaţionale necesară pentru finanţarea deficitelor temporare ale balanţei de plăţi (ajutorarea unor ţări cu deficite temporare ale balanţei de plăţi curente prin împrumuturi pe termen scurt);

- înfiinţarea unor mecanisme de refacere a echilibrelor în cazul unor deficite grave a schimburilor cu străinătatea.

Începând din 1975, SUA adoptă o nouă politică monetară care provoacă o creştere a ratei dobânzilor mondiale şi în consecinţă, o serie de state în curs de dezvoltare care aveau împrumuturi (investiţii) intră în incapacitate de plată. În anul 1982, ratele dobânzilor mondiale au crescut brusc şi brutal plasând ţările în curs de dezvoltare într-o situaţie critică.