Rolul Investițiilor în Dezvoltarea Economică

Rezumat

În lucrarea de faţă se face o analiză privind impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice din România. Vom prezenta o clasificare a investiţiilor şi vom vorbi despre efectele acestora asupra economiei.

Introducere

„Creditul reprezintă pentru economie ceea ce sângele este pentru organismul omenesc; el pune în mişcare întregul angrenaj economic, în toate ramurile productive, cu mari efecte benefice în ramurile social-culturale” (Schumpeter)

I. Conceptul de investiţie

Noţiunea de investiţie are două sfere de cuprindere:

1. sfera lărgită reprezentată prin investiţiile financiare, care constituie în esenţă, orice plasament de capital cu scopul de a obţine profit;

2. sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă investiţii de capital

Este de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de-a doua.

Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influenţa în cea mai mare parte viitorul, în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei întreprinderi, apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei.

În acelaşi timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi construcţia de locuinţe.

În orice economie investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât şi neproductiv, construirea de clădiri de locuit, şcoli, teatre, etc., asigură premisele ridicării standardului de viaţă al populaţiei.

Noţiunea de investiţii într-o accepţiune mai largă este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns (financiar-contabil) reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale şi servicii cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată.

În condiţiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investiţiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la economia de piaţă implică o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie, determinată de circulaţia capitalului pe piaţă, de lupta concurenţială, profitul aşteptat. În aceste condiţii problematica investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel investiţiile sunt înţelese ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiţie poate fi utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni) de pe piaţa capitalurilor cu scopul final de a obţine un câştig în viitor.

Aşa cum subliniază unii specialişti, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu speranţa realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine alte beneficii. Aceste formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor (resurse materiale, financiare, umane) şi scopul final – beneficiul. Mijloacele băneşti alocate pentru investiţii au ca sursă economiile întreprinderilor şi cele ale populaţiei, iar destinaţia lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.

Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului – element definitoriu al procesului investiţional. În acest sens investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiţiei îi este inerent riscul.

Se consideră că cu cât este mai mare nivelul investiţiilor de capital într-o economie, cu atât este mai mare ritmul ei de dezvoltare.

În accepţiunea dată de ONU investiţiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuieli pentru reparaţii capitale, cele pentru creşterea mijloacelor circulante, iar investiţiile nete cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a celui circulant.

Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să releve faptul că:

• reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie;

• scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de producţie, ci şi a unui câştig (profit);

• reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor şi economiilor realizate;

• există un decalaj de timp între momentul investirii şi de al obţinerii rezultatelor şi veniturilor scontate;

• sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adeseori incerte;

• pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea normală a întregului sistem economic.

II. Clasificarea investiţiilor

După natura investiţiilor avem următoarele categorii de investiţii:

1. Investiţii corporale. Se încadrează în elementele de capital fix.

• Investiţii propriu-zise: achiziţionarea de mijloace fixe pentru modernizare, dezvoltare, construcţie, înlocuire;

• Investiţii asimilate: lucrări geologice, proiectare, organizare de şantier.

2. Investiţii necorporale:

• Realizarea de analize, studii şi diagnostic;

• Formare şi perfecţionare personal;

• Programe informatice;

• Cercetare şi dezvoltare pentru atragerea de clienţi potenţiali.

3. Investiţii financiare sau de portofoliu:

• Cumpărarea de hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat).

4. După scopul realizării investiţiilor:

• Investitţii de creştere economică;

• Investiţii strategice: investiţii ofensive, investiţii defensive.

5. După gradul de risc:

• Investiţii cu risc minim (strategice cu garanţii guvernamentale);

• Investiţii cu risc redus (înlocuirea utilajelor uzate existente);

• Investiţii cu risc mediu (modernizare, dezvoltare);

• Investiţii cu risc mare (costuri importante, incertitudine privind rezultatele aşteptate).

6. După relaţia dintre investiţia realizată şi proiectul principal:

• Investiţia de bază;

• Investiţii colaterale (anexe);

• Investiţii conexe.

Sursele de finanţare pot fi capitaluri proprii (profitul nerepartizat), creditele sau surse împrumutate, sponsorizări, leasing, warantul – emisiunea de titluri de valoare care îi conferă deţinătorului dreptul de a cumpăra acţiuni ale emitentului într-o perioadă bine determinată.