Serviciile Publice

1. NOTIUNI GENERALE DESPRE SERVICII

În ultimul deceniu, în economia tarilor dezvoltate, serviciile au devenit principalul element dinamizator al competitiei economice. Importanta crescânda a serviciilor în economie si ascensiunea lor din ultimul timp au intensificat preocuparile pentru cunoasterea acestui sector de activitate.

În sens strict economic, notiunea de serviciu acopera un domeniu mult mai restrâns, delimitat de notiunea de utilitate (valoare de întrebuintare).

În acest sens serviciile pot fi definite ca activitati utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.1

Vazute ca utilitati, serviciile pot fi rezultatul muncii vii, al muncii materializate (automobil, televizor etc.), sau al actiunii unor factori naturali (izvoarele termale, razele soarelui).

Definitii date notiunii de serviciu:

K. J. Blois defineste serviciul ca o activitate care ofera beneficii (avantaje), fara sa presupuna în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile.

Christian Gronros defineste serviciul ca fiind o activitate sau grup de activitati, mai mult sau mai putin tangibile, care, de obicei, au loc în momentul interactiunii dintre cumparator si prestator.

I. Marculescu si N. Nichita definesc serviciile ca fiind activitati din sfera productiei materiale sau nemateriale care, fie ca preced procesul de creare a produsului finit contribuind la pregatire lui, fie ca sunt legate de produsele care au iesit din sfera productiei sociale, fie ca se concretizeaza

1 J. Nusbaumer, Les Services, nouvelle donnée de leconomie, Economica, Paris, 1984, pg 4

în anumite efecte utile care se rasfrâng direct asupra omului, societatii sau naturii, trasatura generala a majoritatii lor constituind-o faptul ca prestarea lor coincide în timp si spatiu cu întrebuintarea, consumarea lor.

Fata de cele prezentate serviciile reprezinta o activitate umana, cu un continut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale si intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt activitati de sine statatoare, autonome si sunt organizate distinct într-un sector economic cunoscut sub numele de sector tertiar.

2. Clasificarea sectoriala a economiei

Promotorul clasificarii sectoriale a economiei este considerat a fi Jean Fourastie. Conform acestei teorii economia se împarte în trei sectoare cu comportament economic diferit:

Sectorul primar grupeaza în principal activitatile legate direct de transformarea mediului natural (agricultura, pescuitul, activitatile forestiere si dupa unele acceptiuni, industria extractiva). Acest sector este definit ca un sector cu progres mediu.

Sectorul secundar cuprinde activitatile industriale prelucratoare; unii autori includ în cadrul acestuia industriile extractive si constructiile. Pentru Jean Fourastie, acesta este un sector cu progres tehnic rapid.

Sectorul tertiar include tot ceea ce nu apare în sectoarele primar si secundar: transporturile si telecomunicatiile, comertul, turismul, finantele, învatamântul, administratia de stat, cultura, ocrotirea sanatatii, gospodaria comunala, bancile, asigurarile etc.