Tipologia managerului organizațional

I. Preliminarii

Peter Drucker arăta în 1955 că managementul constă în „organizarea sistematică a resurselor economice având sarcina de a le face productive, de a le utiliza într-un mod eficace şi eficient”. Acest tip de activitatea este întreprinsă de acei membri ai unei organizaţii care îndeplinesc anumite funcţii manageriale, după Henri Fayol (1841-1925), respectiv care exercită anumite roluri manageriale (în viziunea academicianului contemporan Henry Mintzberg). Managerul este deci o persoană care are de obicei autoritate formală şi care răspunde de munca a cel puţin unei singure persoane din cadrul organizaţiei. Autoritatea este atributul pe care îl posedă un conducător de a pretinde ascultare.

Principalele surse ale autorităţii sunt:

• Poziţia ierarhică. Ea generează autoritatea administrativă şi este legată de poziţia pe care o ocupă un conducător într-o unitate; are un caracter efemer, deoarece se poate executa exclusiv numai atâta vreme cât managerul ocupă funcţia ierarhică în interiorul organizaţiei;

• Autoritatea de competenţă este dată de cunoştinţele şi tehnologiile folosite de un conducător în activitatea sa managerială. Sursa acestei autorităţi nu poate genera pretenţia de a fi ascultat, dar un conducător competent este ascultat deoarece acest drept îi este conferit de colaboratori.

• Carisma este o calitate înnăscută, asociată autorităţii morale. Un conducător carismatic motivează şi mobilizează personalul în jurul său pentru realizarea obiectivelor organizaţiei.

O prezentare exhaustivă a tipurilor manageriale devine laborioasă datorită numeroaselor puncte de vedere și criterii care pot sta la baza clasificării lor – ierarhice, legate de abilități, temperamentale, vocaționale, etice, ș.a. În cele ce urmează ne vom rezuma doar la acele aspecte pe care le considerăm a fi strict esențiale în conturarea portretului robot al managerului organizațional.

II. Distribuția managerilor pe niveluri ierarhice

Managerii se deosebesc unii de alţii, în primul rând, prin nivelul organizaţional la care se situează şi care le defineşte aria responsabilităţilor. O subclasificare a acestui tip ierarhic este reprezentată de scopul activităților pe care aceștia le conduc.

1. După nivelul organizațional la care acționează (Fig. 1), managerii pot fi:

• managerii de la nivelul de bază (de primă linie);

• managerii de la nivelul de mijloc;

• managerii de vârf (top manageri).

Fig. 1. Nivelurile manageriale

a) Managerii de la nivelul de bază

Cel mai jos nivel într-o organizație la care indivizii sunt responsabili pentru munca altora este denumit „nivelul de bază”. Managerii de la nivelul de bază au în subordine doar executanți. Ei nu supervizează activitatea altor manageri. Acești manageri sunt denumiți și supervizori (de exemplu: maistrul în atelierul de producție sau șeful de birou într-un compartiment funcțional).

b) Managerii de la nivelul de mijloc

Termenul de „mijloc” poate include mai mult decât doar un singur nivel ierarhic într-o organizație (deci pot exista mai multe tipuri de manageri de mijloc). Managerii de la nivelul de mijloc controlează activitățile managerilor de la nivelul de bază. Principala responsabilitate a managerilor de la nivelul de mijloc este de a direcționa implementarea politicilor organizației și de a echilibra dispozițiile primite de la superiori, cu capacitățile de muncă și de creație ale subordonaților lor direcți.

c) Managerii de la nivel de vârf

Managerii de vârf constau dintr-o persoană sau un grup relativ mic de persoane, responsabile de managementul general al organizației. Managerul de vârf stabilește strategiile și politicile organizației și ghidează organizația în relațiile ei cu mediul extern (mediul ambiant). Titulatura obișnuită pentru un manager de vârf este aceea de manager general (în limba engleză CEO – „Chief Executive Officer”), manager executiv, președinte, director general etc.).

Managerii de la fiecare nivel ierarhic previzionează, organizează, motivează, coordonează și controlează desfășurarea activității. Ei se diferențiază însă, prin timpul pe care îl alocă fiecăreia dintre activitățile menționate. Unele dintre aceste diferențe depind de tipul de organizație în care acționează managerul.