Benchmarking

Cap. I Benchmarking – generalităţi

1.1 Scurt istoric

Benchmarking-ul a apărut în domeniul afacerilor ca o formă de analiză concurenţială, analiză a domeniilor industriale şi ca o comparaţie a performanţelor şi funcţiunilor.

El a apărut ca o nouă semnificaţie:

- a industriei americane obligată să realizeze produse de mai mare competitivitate prin raportul calitate/preţ intrucât fusese devansată în anii 70-80 de produsele japoneze şi europene;

- a noii filozofii asupra calităţii: cel mai important este clientul/ consumatorul; dacă, până nu demult, un produs era considerat “defect” prin abaterea sa în funcţiune faţă de specificaţia de performanţe şi deci era vorba de implicaţii referitoare la concepţia şi la producerea acestuia. Azi un produs este “defect” dacă are abateri în raport cu satisfacţia totală a clientului.

1.2 Necesitatea benchmarking-ului

Toate organizaţiile viabile doresc să-şi îmbunătăţească permanent indicatorii, performanţele. Mai toate organizaţiile doresc să devină cele mai bune în ceea ce fac pentru a rămâne competitive pentru a fi în top. Ameliorarea implică schimbare, ori schimbarea nu este în general agreată pentru că îi implică şi pe alţi să fie creatori. Criza este momentul/cauza motoare. Momentul rezultatelor al aproprierii de faliment aduce oportunitatea schimbării pentru a putea deveni cel mai bun tot timpul. Este cunoscut cazul Xerox care în anii '80 era în dificultate. Schimbarea se poate face şi când “îţi merge bine” cum a fost cazul IBM.

1.3 Definirea benchmarking-ului

Benchmarking-ul este o performanţă sau un obiectiv funcţional care permite să atingă un nivel excelent de calitate, de realizări, cost şi rapiditate. Este necesar ca procesele, produsul sau serviciul să fie măsurat comparativ cu un proces, produs sau serviciu recunoscut ca fiind cel mai bun din lume.

Definirea lui Robert Camp pare a fi cea mai agreabilă” benchmarking-ul este procesul continuu de evaluare a produselor noastre, servicii şi metode în raport cu concurenţii cei mai serioşi sau cu întreprinderile recunoscute ca lider în sectorul lor”.

1.4 Tipurile de benchmarking

1. Benchmarking-ul intern - trebuie comparat un proces, produs sau serviciu cu un proces, produs, sau serviciu similar din interiorul organizaţiei. Partenerii potenţiali ai benchmarking-ului sunt uşor de identificat (nu neapărat din acelaşi loc).

2. Benchmarking-ul concurenţial - trebuie, în acest caz, făcută comparaţie cu cel mai bun dintre concurenţi de pe piaţă. Sunt în general facilităţi pentru a identifica şi sunt multe şanse pentru că ele sunt purtătoare de surse de ameliorare interesante.

3. Benchmarking-ul funcţional - trebuie să faci comparaţie cu cele mai bune din lume care fac ceea ce face firma iniţiatoare. Ele sunt, în general, în aceeaşi branşă a industriei fără a fi cu atât mai mult, concurenţi direcţi.

4. Benchmarking-ul generic - trebuie comparat cu una din cele mai bune întreprinderi din lume, în afara sectorului în care se lucrează, care au procese similare cu acelea analizate. Este mai dificil de-a identifica aceste întreprinderi dar ele sunt în general pretate la transmiterea informaţiilor şi prin diferenţa lor, poate conduce mai mult ca probabil pe calea ameliorărilor.

5. Studii de benchmarking-ul cu consultanţi - în acest caz se face comparaţie cu una din întreprinderi cele mai performante cu asistenţa unui consultant.

1.5 Implementarea şi desfăşurarea unui benchmarking

În mod practic, benchmarkingul este implementat în 4 etape - Figura nr. 1.

1. Planificarea conţine activităţile ce vor fi supuse comparaţiei:

- stabilirea indicatorilor de evaluare şi de comparaţie;

- stabilirea criteriilor de selecţie a partenerilor de comparaţie;

- determinarea metodelor de colectare a datelor;

- determinarea resurselor necesare.

Figura nr. 1- Etape în implementarea unui benchmarking

2. Aplicarea (transpunerea în practică) presupune:

- alegerea concretă a partenerului de comparare;

- colectarea datelor.

Alegerea partenerului de comparare va avea la bază criteriul potrivit căruia rezultatele obţinute să poată fi transferabile organizaţiei în cauză, iar practica acestuia să fie considerată de cea mai înaltă clasă. Colectarea datelor se poate face atât direct, cât şi indirect-Tabel 1.

Tabel 1 - Modalităţi de colectare a datelor într-un proces de benchmarking

Modalitate de colectare/zonă de colectare Direct Indirect

Intern 1. Observare directă a procesului s selectat;

2. Studiul unor documente/materiale i interne 1. Colecţiile de date interne nu sunt în mod normal folosite în benchmarkingul intern

Extern 1. Vizită la faţa locului;

2. Chestionare 1. Analize comerciale;

2. Studii din literatură;

3.Conferinţe şi consultări;

4. Grupuri experimentale

(Sursă: Dahlgaard J.J.; Kristensen K.; Kanji G.P. – „Fundamentals of Total Quality Management”)

3. Verificarea (analiza) presupune:

- corectarea datelor;