Exerciții și Aplicații de Stingere Incendii

Introducere

Pregătirea intervenţiei pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă se realizează cu ajutorul exerciţiilor tactice pregătitoare şi a aplicaţiilor tactice de stingere, cu trupe, organizate de subunităţi sau cele organizate de unităţi, pentru verificarea modului de cooperare a mai multor subunităţi între ele şi cu alte forţe participante la intervenţie .

Riscurile care pot afecta calitativ şi cantitativ realizarea acestui obiectiv sunt, în marea lor majoritate, de natură internă şi se referă la :

• modul de organizare, planificare şi conducere a activităţii;

• gradul de pregătire individuală a personalului care conduce şi individuală şi colectivă a celui care execută activitatea;

• existenţa şi cantitatea de timp şi resurse materiale alocate executării activităţii.

Un risc major de neîndeplinire a obiectivelor de pregătire a intervenţiei este constituit de rutina care intervine de-a lungul timpului în întocmirea documentelor de organizare şi desfăşurare a activităţilor. De asemenea, un risc important îl reprezintă propunerea prea multor scopuri pentru o aplicaţie sau un exerciţiu tactic, raportat la etapa de pregătire, tipul de intervenţie vizat sau nivelul ierarhic la care se execută.

O tendinţă care prezintă riscuri la nivelul subunităţilor este aceea de schimbare frecventă a actelor normative care stabilesc obligaţii, activităţi şi acţiuni relative la pregătirea intervenţiei, uneori însoţite de schimbarea limbajului de specialitate sau inconsecvenţă în utilizarea acestuia . Riscul cel mai important derivat din această tendinţă este cel al imposibilităţii acumulării experienţei pozitive de rezolvare a sarcinilor la nivelurile de execuţie, experienţă care dă siguranţă personalului în executarea unor activităţi importante.

Pentru a elimina aceste riscuri este necesar să existe o consultare referitoare la planificare şi performanţa mai apropiată atât în plan orizontal cât şi în plan vertical în cadrul instituţiei, pe baza unor criterii (regulamente, ordine şi dispoziţii) mult mai bine precizate şi interconectate în vederea transformării instituţiei într-un mecanism viabil şi performant. Acest fenomen va determina ca activitatea de planificare, organizare, conducere, control şi autoreglare să fie cât mai realistă şi să genereze rezultate bune şi foarte bune.

În acelaşi scop, având în vedere direcţiile de dezvoltare viitoare la nivelul execuţional, ar fi indicată şi acordarea unei mai mari autonomii de organizare, planificare, şi evaluare către conducerea subunităţilor.

Operaţiuni pentru pregătirea şi desfăşurarea intervenţiei

Activităţile de pregătire a intervenţiei desfăşurate de unităţi se planifică şi se evaluează, de regulă, trimestrial şi ori de câte ori evoluţia situaţiei operative din zona de competenţă o impune, după indicatori fizici şi de performanţă, corespunzător normelor în vigoare. La nivelul subunităţilor activitatea de pregătire a intervenţiei se realizează lunar şi ori de câte ori situaţia operativă o impune.

Pentru planificarea activităţilor de pregătire a intervenţiilor desfăşurate de unităţi se ţine seama de importanţa instituţiilor publice şi a operatorilor economici, de capacitatea de răspuns în situaţii de urgenţă a acestora şi a localităţilor, de evoluţia previzibilă a situaţiei operative, precum şi de forţele şi mijloacele de intervenţie profesioniste şi voluntare avute la dispoziţie.

Planificarea activităţilor de pregătire a intervenţiilor cuprinde următoarele etape:

a) iniţierea planificării: stabilirea scopurilor şi obiectivelor; executarea recunoaşterilor în teren; identificarea direcţiilor principale de concentrare a efortului; însuşirea misiunii; stabilirea principalelor elemente necesare planificării acţiunilor de intervenţie rezultate din analiza situaţiei şi elaborarea documentaţiei specifice;

b) orientarea personalului implicat în planificarea acţiunii de intervenţie şi transmiterea dispoziţiilor preliminare;

c) elaborarea concepţiei: stabilirea etapelor şi fazelor de intervenţie, în funcţie de evoluţia probabilă a situaţiilor de urgenţă; definirea obiectivelor (niveluri, acţiuni, termene); crearea de scenarii pe baza acţiunilor de dezvoltare, a premiselor referitoare la condiţiile viitoare (completarea alternativelor faţă de obiectivele urmărite; identificarea şi alegerea alternativei de acţiune optime şi care recomandă planul de acţiune ce urmează să fie aplicat); selectarea cursului optim de acţiune şi stabilirea dispozitivului de intervenţie; luarea deciziei şi precizarea/transmiterea acesteia la structurile proprii şi cele de cooperare;

d) elaborarea planului acţiunii: planificarea acţiunilor forţelor şi mijloacelor structurilor profesioniste şi private, precum şi a celor abilitate pentru asigurarea funcţiilor de sprijin; organizarea sistemului de comunicaţii şi informatică; identificarea şi planificarea elementelor de cooperare; planificarea logisticii; planificarea asigurării acţiunilor şi protecţiei subunităţilor şi formaţiunilor; determinarea locului şi rolului inspectoratului şi ale subunităţilor în raport cu obiectivele preconizate, prin evaluarea stadiului curent faţă de starea de lucruri dorite în viitor; formularea planurilor de sprijin; elaborarea documentelor necesare întocmirii planificării acţiunilor (program de măsuri, plan de muncă, planuri de intervenţie, plan de acţiune, fişe operative, grafice de acţiuni etc.); aplicarea planului şi evaluarea rezultatului (stabilirea de măsuri corective în cazul abaterii de la obiectivele planificate).