Marketingul Electoral

Fiind o ramură relativ nouă, marketingul electoral s-a dezvoltat vertiginos în aşa ţări ale lumii ca SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie etc. La noi acest concept şi însăşi această ştiinţă cunoaşte o dezvoltare lentă. Totuşi în ultimul timp marketingul a căpătat o importanţă deosebită în Romania, şi în special marketingul politic sau mai bine zis componenta sa marketingul electoral. Despre importanţa marketingului electoral ne vorbeşte faptul că în majoritatea ţarilor lumii nu câştigă candidatul sau partidul politic care se bazează pe autoritatea liderilor sau a voluntarilor partidului politic, ci acele partide politice sau candidaţi care au angajat consultanţi politici (marketologi în domeniul dat).

Astfel în dezvoltarea sa marketingul a atins un nivel ce corespunde teoriei şi practicii economice. Dar, prin aceasta, procesul de dezvoltare a marketingului încă nu a luat sfârşit. Însăşi marketingul reprezintă o concepţie modernă în orientarea şi organizarea activităţii întreprinderilor, concretizată într-un ansamblu de activităţi, metode şi tehnici ştiinţifice necesare pentru depistarea şi/sau formarea, studierea nevoilor clienţilor actuali şi potenţiali, găsirea modalităţilor de satisfacere a acestor nevoi, concomitent cu obţinerea unui profit optim în condiţii de concurenţă. Astăzi, marketingul şi-a extins mult domeniile de utilizare, având o contribuţie tot mai însemnată la progresul social-economic. Aceste schimbări au dus la lărgirea câmpului de aplicare în practică a marketingului, confirmându-se procesul de diferenţiere şi de specializare. Astfel, evoluţia marketingului duce la apariţia unei noi concepţii - şi anume a marketingului social.

La etapa actuală se utilizează tot mai mult termenul de marketingul social şi politic, care cuprinde un domeniu de cercetare mult mai vast. De o atenţie deosebită, în ultimul timp, se bucură marketingul politic şi mai ales o componentă a sa marketingul electoral: aici "produsul" care urmează a fi "vândut" publicului, privit la rândul său ca un "consumator de politică", este un program, candidat etc. Astfel, în cazul marketingului politic în calitate de "firmă" se prezintă partidul politic, iar în calitate de "produs"- candidatul care trebuie ambalat într-o învelitoare atrăgătoare (haine, materiale, programe politice şi sociale etc.) pentru a fi "vândut profitabil" alegătorilor (adică pentru a obţine numărul necesar de voturi pentru a câştiga).

În acestă ordine de idei marketingul electoral conform definiţiei date de Denis Lindon urmăreşte elaborarea, punerea în aplicare şi controlul programelor urmărind creşterea adeziunii faţă de un partid politic, candidat sau program politic în cadrul unuia sau mai multe grupuri vizate. Respectiv, marketingul organizaţiilor politice reprezintă studierea de către electorat a sistemului "personalităţii" candidatului (crearea şi promovarea candidatului), a programelor lui (elaborarea documentelor ideologice etc.) şi a informaţiilor propuse (reclama şi propaganda , public relations) pentru a influenţa electoratul să-şi acorde votul pentru candidatul respectiv.

Marketingul liderului politic se bazează pe studierea sistemului optimizat a principalelor caracteristici ale candidatului (exteriorul, manierele, comportamentul faţă de public, programele) şi a influenţei informaţionale asupra publicului, având ca scop principal obţinerea numărului maximal de voturi ale electoratului pentru candidatul sau liderul respectiv.

Deci se poate constata că marketingul politic care s-a impus recent ca instrument ştiinţific al comunicării politice este un ansamblu de tehnici care au drept obiectiv favorizarea adaptării unui candidat la electoratul său potenţial, cunoaşterea acestuia de către un număr cat mai mare de electori si crearea diferenţei dintre acesta si adversari, astfel încât, cu un minimum de mijloace, să se poată ajunge pe timpul campaniei la un număr suficient de mare necesar câştigării luptei electorale.

În domeniul marketingului politic este evident faptul că nu se utilizează aceleaşi metode ca şi în marketingului clasic. Astfel se poate afirma că un program este analog "unui produs", un birou de vot este echivalent unui "punct de vânzare", iar actul de votare este asimilabil preţului pe care un cumpărător îl acceptă în vederea achiziţionării unui produs.

Astfel orice politic înţelege că, cu unele şi aceleaşi calităţi nu poate influenţa în aceeaşi măsură asupra tuturor oamenilor. În realitate toţi alegătorii sunt persoane diferite care se diferenţiază după numeroase criterii. Astfel segmentarea populaţiei presupune selecţia motivaţiilor clienţilor, alegerea acelora cu care putem stabili legături şi identificarea necesităţilor lor specifice. Segmentul de piaţă este „un grup de consumatori (beneficiari) activi sau potenţiali, având anumite caracteristici comune, relevante în explicarea şi anticiparea răspunsurilor la stimulii de marketing ai furnizorului”.

Deci unui segment (după vârstă, sex, venituri etc.) îi pot fi simpatic un anumit tip de lider (anumite calităţi ale acestuia), iar altuia - un lider cu calităţi total diferite. De aceea în politică, ca şi în comerţ este necesară segmentarea pieţei, ceea ce presupune evidenţierea unor grupuri nete de consumatori, reieşind din nevoia de a consuma "marfa lor" (specială) sau modificarea lui specifică. Respectiv, segmentarea pieţei electorale va fi divizarea (după diverse criterii) grupurilor de alegători, cărora le place unele sau altele calităţi ale liderului politic.

Alegerea şi identificarea precisă a acestor segmente, care constituie pentru candidat “ţintele prioritare” în cadrul unei campanii, se face ţinând cont de câteva criterii cu ajutorul unor metode specifice. Astfel principalele segmente de electorat sunt: ţintele “naturale”, “Liderii de opinie”, “Nehotărâţii” ( indecişii ) şi “Electoratul critic”.