Normarea Stocurilor

Metode de normare a stocurilor

Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime si materiale in procesul de productie, sau a stocurilor de produse finite si bunuri de larg consum in activitatea de desfacere a marfurilor.

Există mai multe metode de normare a stocurilor, respectiv de determinare a normelor optime, care să conducă la optimizarea acestora.

În conditiile diversitătii unor asemenea metode vom încerca, mai întâi, o clasificare a acestora.

a) Astfel, în functie de periodicitatea aprovizionărilor, există metode

care au în vedere o aprovizionare care se face în momentul în care stocul cind

depozit a atins un nivel antecalculat si metode care au în vedere o aprovizionare realizată la date fixe.

b) În functie de cantitatea cu care se face aprovizionarea, există metode

care au în vedere aprovizionarea cu cantităti fixe si metode în care

aprovizionarea se face cu cantităti variabile.

Combinând cele doua criterii, se poate ajunge la o noua grupare, respectiv:

• metode care presupun aprovizionări la intervale fixe, respectiv, cu cantităti fixe sau cu cantităti variabile;

• metode care presupun aprovizionări la intervale variabile, respectiv, cu cantităti fixe sau cu cantităti variabile.

c) Cea de-a treia grupare a metodelor analizate are în vedere

instrumentarul statistico-matematic utilizat si gradele de certitudine cu care

sunt garantati parametrii de bază ai normării, vorbindu-se, în acest sens, de

metode deterministe, probabiliste si metode combinate.

Existând o asemenea varietate a metodelor de normare a stocurilor,

atunci când se pune efectiv problema normării, va trebui aleasă metoda care

să conducă la rezultatele cele mai bune. În conditiile în care toate metodele

prezentate au la bază previziunea cererii, respectiv a desfacerilor de mărfuri,

validarea fiecăreia dintre ele, ca si determinarea elementelor lor caracteristice

depind de gradul de exactitate si de finetea previziunilor. De asemenea,

trebuie pornit si de la faptul ca indiferent de modelul de normare ales,

instalarea acestuia se va realiza în trei etape, respectiv:

• strângerea datelor privind desfacerile, stocurile, comenzile, intervalul

mediu de livrare, cheltuielile etc;

• analiza informatiilor mentionate mai sus, în vederea elaborării

previziunilor, alegerii solutiei convenabile precum si determinării stocului

mediu normat;

• efectuarea tuturor activitătilor necesare pentru mentinerea stocului

real în limitele determinate.

2. Normarea stocurilor de materiale în unitătile economice

Având în vedere structura stocului normat de productie, determinarea

lui si a elementelor sale componente se face, după următoarea metodologie:

stocul normat de materiale pentru producŃie se calculează prin însumarea

elementelor care îl compun, folosind relaŃia:

Sn = Sc + Ss + Scd + Sti + Si

în care:

Sn = stocul normat,

Sc = stocul curent,

Ss = stocul de sigurantă

Scd = stocul de conditionare,

Sti = stocul pentru transport intern,

Si = stocul de iarna.

Fiecare din aceste tipuri de stocuri se determină distinct, în raport cu

factorii ce le conditionează si functiile ce le au de îndeplinit.

1. Stocul curent normat (Sc) element de baza al stocului de productie în

functie de care se caracterizează starea si evolutia proceselor de stocare în

general; se determină cu ajutorul relatiei:

Sc = cmz × Ī

sau:

Sc = cmz × Ic

în care:

Ī = intervalul mediu dintre două aprovizionări succesive.

Ic = intervalul stabilit pe baza termenelor de livrare din contractele

economice.

cmz = consumul mediu zilnic de materiale.

Consumul mediu zilnic se determina cu ajutorul relatiei:

în care:

Npl = necesarul planificat de materiale pentru perioada pentru care se

face determinarea

Qipl = volumul planificat de produse i în expresie fizica

Nci = norma de consum de materie prima pentru produsul i

Intervalul mediu dintre două aprovizionări (I) reprezintă numărul de

zile care se înregistrează între doua intrări succesive de materiale; acesta se

determină după caz: pe baza termenelor de livrare precizate in contractele

economice, dacă acestea sunt încheiate; pe baza intervalelor efective

înregistrate în anul de baza si a cantitătilor corespunzătoare.

În primul caz, intervalul care rezulta din contractul economic se ia în

calcul dacă are o fundamentare justificata iar ritmul aprovizionărilor derivat

este considerat satisfăcător. Fundamentarea mărimii intervalului trebuie făcuta

pe raŃiuni economice importante: utilizarea eficientă a mijloacelor de

transport, reducerea cheltuielilor de transport, optimizarea fabricaŃiei la

producători, corelarea capacitătii de expeditie a furnizorilor cu cea de primire

a beneficiarilor s.a. În cele mai frecvente cazuri la stabilirea intervalului din

cadrul contractelor sunt asezate programele de fabricatie ale furnizorilor