Alternative educaționale

Specificul educației în grădiniță

Grădiniță de copii reprezintă instituția menită să ocrotească și să facă educația copiilor aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani). Reprezintă primul segment al sistemului de învățământ care își propune în mod explicit finalități educaționale pentru activitățile pe care le organizează și desfășoară. Își asumă o responsabilitate majoră ca, alături de familie, să asigure condițiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a copiilor preșcolari, construind asftel la valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecăruia și fundamentând evoluția viitoare școlară și socială a acestora. (Glava A. & Glava C. (2002), p. 49)

Pentru a constitui o ofertă educațională a timpului său, educația desfășurată în grădiniță trebuie să reflecte problemele contemporaneității și să încerce să întâmpine prin mijloace specifice, expectanțele pe care societatea de azi le formulează pentru prima etapă a educației formale.

(Glava A. & Glava C. (2002), p. 73)

Finalitățile urmărite în educația copiilor de vârstă mică integrează câteva componente:

- Dezvoltarea

- Realizarea învățării/ pre-învățării anumitor tipuri de conținut

- Umanizarea

- Socializarea

- Disciplinarea

- Autonomizarea

- Culturalizarea

- Pregătirea copiilor pentru accesul în nivelul formal următor de pregătire.

(Stan L. (2019), pp. 159-160 )

Scurt istoric al apariției grădiniței în lume și în România

Friedrich Fröbel și mișcarea pentru educația preșcolară

Friedrich Fröbel (1782-1852) este considerat primul mare teoretician al pedagogiei preșcolare și părintele primelor grădinițe de copii. Fröbel este primul care a formulat o teorie a educației preșcolare, dar și o metodologie de implementare a acesteia în practică. A deschis în 1837 prima grădiniță de copii în Blankenburg. (Glava A. & Glava C. (2002), p. 60)

Multe din concepțiile exprimate de Fröbel privind educația copiilor la vârste timpurii sunt și convingerile educatorilor contemporani. De exemplu, Fröbel sublinia importanta exersări simțurilor și a respectului pentru nevoile și drepturile copiilor ca individualități. Susținea că jocul este o parte integrantă a experiențelor de învățare ale preșcolarilor și modalitatea principală de exprimare spontană a sentimentelor și gândurilor.

Materialele de joc propuse de pedagogul german și numite “daruri ” erau corpuri geometrice de diferite materiale și consistențe: sfera, cubul, cilindrul, cubul împărțit în opt cuburi egale etc. La acestea se adaugă și alte figuri geometrice care constituiau materiale pentru construcțile pe care copiii le realizau după natură sau imaginație. Acesta acordă importanță și activităților artistico- plastice: modelaj colaj, pictură, interpretare și compoziție muzicală, și acordă atenție implicării părinților în educarea propriilor copii.

Fröbel, ca și înaintașul sau Rousseau, crede în capacitatea înnăscută a copilului de a învăța, dacă acesta este plasat într-un mediu sănătos și stimulativ. (Glava A. & Glava C. (2002), p. 61)

Maria Montessori și Casa Copiilor

Inițiativa Mariei Montessori (1870-1952) de reformare a concepției și practicii pedagogice apare ca o soluție pentru “vechea educație” considerată rigidă și artificială.

Preocuparea Mariei Montessori pentru educația la vârstele timpurii își are originile în succesul dobândit în activitatea de educare a copiilor cu retard intelectual, prin intermediul noii tehnici de stimulare senzorială. Acest succes i-a permis deschiderea unei “ Case a Copiilor” în care a aplicat această tehnică copiilor valizi, dar care aveau posibilități reduse.

Lucrarea Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici în casele copiilor (1909) i-a adus recunoașterea internațională.

În România teoria pedagogică a Mariei Montessori a fost adusă de Izabela Sadoveanu.

Ideile pedagogice montessoriene continuă preocupările lui Fröbel și Rousseau, înscriindu-se în aceeași orientare a educării conform naturii. (Glava A. & Glava C. (2002), p. 62)

Adult - copil-mediu. Montessori credea, ca și Rousseau, că în copil se manifestă energii interioare, care în condiții adecvate de libertate și stimulare, îi vor determina propria dezvoltare, însă evoluția individuală este mijlocită de mediul educațional organizat de adult. Însă adultul are un rol limitat deoarece poate inhiba inițiativele spontane de explorare și experimentare ale copiilor. (Glava A. & Glava C. (2002), p. 63)