Educația Fizică

I. Sensul pedagogic al noțiunii de educație fizică

La dezvoltarea integral-vocaționalistă a personalității un rol specific îl are educația fizică. Teoria și practica acesteia, consemnate din cele mai vechi timpuri, au cunoscut o evoluție ascendentă, fiind determinate de împrejurări și condiții istoricosociale concrete. Dacă la început ea a fost subordonată unor scopuri înguste, fiind privită doar ca un mijloc de recreere după o activitate intelectuală mai intensă, idealul educației noastre o consideră ca o componentă indispensabilă care își aduce contribuția la formarea personalității umane.

Sensul profund al educației fizice se evidențiază prin aportul său la dezvoltarea armonioasă a personalității, prin asigurarea unui echilibru funcțional între componentele acesteia, îndeosebi între cea fizică și cea psihică.

În consecință, educația fizică nu vizează un scop limitat, intrinsec, acela al dezvoltării fizice ce s-ar realiza, paralel și independent de alte aspecte ale personalității umane, ci din contră, educația fizică, ca parte componentă a unui sistem, acționează concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltării integrale ale personalității, stimulând și fortificând calitățile psihofizice ale acesteia. Această afirmație este în concordanță cu principiul unității ființei umane, demonstrat de științele biologice și socioumane, cu precădere cele antropologice. Așadar, educația fizică urmărește realizarea unei armonii și a unui echilibru psihofizic prin valorificarea concomitentă a elementelor biologice și a celor psihice.

Educația fizică cuprinde un ansamblu de acțiuni care contribuie la dezvoltarea personalității elevului prin potențarea calităților psihofizice ale acestuia și prin asigurarea unui echilibru între ele. Ca atare, optica potrivit căreia educația fizică ar fi doar un mijloc de destindere după o activitate intelectuală mai intensă, o anexă periferică în ansamblul acțiunilor educative, nu are un temei științific.

Sensul pedagogic al acestei noțiuni, așa cum l-am delimitat mai sus, relevă faptul că educația fizică vizează transformări de natură fizică și psihică în concordanță cu idealul educațional, dezvoltarea integral-vocațională a personalității.

Concomitent doresc să subliniez că educația fizică se răsfrânge asupra celorlalte laturi ale educației. Prin specificul său, ea contribuie la dezvoltarea funcțională a sistemului nervos, asigurând astfel condiții prielnice desfășurării cu succes a activității intelectuale. Frumusețea mișcărilor și ritmul desfășurării incumbă multiple valențe estetice. Organizarea și desfășurarea exercițiilor fizice și a jocurilor ofera prilejul educării conștiinței și a conduitei morale, formării trăsăturilor pozitive de voință și caracter. Formând și perfecționând anumite calități și deprinderi motrice (forța, viteza, îndemânare, rezistența, etc.) prin transfer nespecific, ele se vor repercuta asupra executării precise și coordonate a mișcărilor impuse de mânuirea uneltelor, aparatelor și mașinilor, contribuind astfel la realizarea sarcinilor educației profesionale.

Unele cercetări întreprinse în acest sens relevă prezența unei similitudini între diversele grupuri de exerciții fizice și schemele acțiunilor motrice impuse în anumite meserii. Cunoașterea acestor intercorelații amplifică valoarea educativă a educației fizice, conferindu-i astfel o finalitate complexă, integrată armonios în procesul formării personalității umane.

II. Sarcinile educației corporale fizice

Educația fizică – așa cum suntem obișnuiți să o denumim – intervine în mod organizat în dirijarea procesului de creștere, a asigurării unei dezvoltări armonioase a organismului uman. Accentul se pune aici pe componenta biologică a individualității, urmărindu-se fortificarea calităților fizice și câștigarea unei deprinderi motrice. Această componentă reprezintă doar substratul pe care se clădește personalitatea umană. De calitățile acestui substrat depinde, printre altele, modul în care se realizează această „construcție” și implicit posibilitățile de integrare a ființei umane în structura societății.

Efectele educației fizice se prelungesc dincolo de componenta biologică. Este recunoscut faptul că integrarea omului în societate, prin rolurile pe care le exercită, depinde nu numai de pregătirea sa, de calitățile intelectuale, de profilul moral, ci și de calitățile biologice ale organismului său. După cum au relevat anumite cercetări de psihologie, conștiința „eului” este legată de dezvoltarea corpului, realitatea concretă a acestuia constituind prima temelie a personalității (H. Walton).

Sarcina fundamentală a educației fizice constă, deci, în optimizarea dezvoltării biologice a ființei umane. Ea se referă în mod principal la dezvoltarea calităților motrice de bază. Sunt considerate calități fizice de bază deoarece se implică în structura unui act motric ca manifestări complexe și interdependente. Orice act motric include, într-o formă veritabilă, toate aceste componente. Datorită coexistenței lor în cadrul oricărui act motric sunt considerate condiții sau premise ale creșterii capacității de efort a organismului. Educarea lor contribuie, astfel, la fortificarea acestei capacități, solicitată tot mai mult în activitatea umană. Ea se exprimă prin posibilitatea organismului de a presta o activitate într-un timp cât mai îndelungat și de o intensitate cât mai accentuată. Dezvoltarea fizică generală este, în esență, o expresie a nivelului acestor calități fizice și a interacțiunii dintre ele. Literatura de specialitate consemnează următoarele calități fizice de bază: forța, rezistența, viteza și îndemânarea.