Principii Didactice pentru a Deveni un Bun Profesor

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 65 în total
Mărime: 69.06KB (arhivat)
Publicat de: Valter Blaga
Puncte necesare: 7

Extras din referat

1. Principiul automotivării cadrului didactic

Demotivarea cadrului didactic rezulta din:

a) pe de o parte, putem observa destul de clar că o carieră în învăţământ începe să fie din ceîn ce mai puţin atractivă în rândul absolvenţilor din învăţământul superior;

b) cadrele didactice titulare, cele care au ales deja o astfel de carieră încearcă la rândul lor un puternic proces de demotivare, unele renunţând la catedră în favoarea altor profesii.

1. Principiul automotivării cadrului didactic

Cadrul didactic nu trebuie să uite faptul că persoana care îl trimite zilnic la şcoală, care îl ajută să facă performanţă, să fie fericit şi satisfăcut de viaţa pe care o duce este chiar propria persoană.

2. Principiul cunoasterii pedagogice

Incă întâlnim în practică o prejudecată bine înregimentată în mentalul colectiv: dacăeşti bine pregătit profesional în domeniul de specializare şi dacă ai vocaţie este suficient să fii un bun profesor

O asemenea perspectivă minimalizează rolul cunoaşterii pedagogice, punând accent pe „ce predai", şi nu pe „cum predai“

2. Principiul cunoasterii pedagogice

Cadrele didactice nu trebuie să „reinventeze roata", să treacă prin erori pedagogice fundamentale pentru a învăţa ce funcţionează şi ce nu în activitatea cu elevii/studenţii, cu atât mai mult cu cât acţiunea cadrului didactic este la timpul prezent, acesta neavând - de cele mai multe ori - timp pentru reflecţie, ci trebuind să aleagă pe loc soluţia cea mai bună pentru cursanţii săi!

3. Principiul autoritătii didactice

Definiţia din DEX data autorităţii specifică două direcţii de acţiune:

1) pe de o parte vorbim despre „puterea, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare"

pe de altă parte

2) „prestigiul de care se bucură cineva sau ceva"

Cadrul didactic trebuie să creeze la elevii/studenţii săi o imagine care să cuprindă toţi cei trei indicatori: autoritate, putere, legitimitate.

3. Principiul autoritătii didactice

Solutia:

pe lângă apelul la autoritate (care funcţionează în majoritatea cazurilor), cadrul didactic are la dispoziţia sa încă o modalitate de a convinge: este suficient ca profesorul să adopte pentru început aceeaşi atitudine cu a elevilor (atitudine pe care vrea să o schimbe), apoi să introducă în topicul discuţiei părerea opusă;

astfel, cadrul didactic acumulează suficientă popularitate în ochii elevilor, aceştia din urmă îl percep destul de favorabil pentru a accepta să-i asculte atent contraargumentele

4. Principiul construirii independenţei

De multe ori, şcoala tradiţională este constituită pe:

o relaţie de totală dependenţă a cursantului de profesor, pe de o parte

şi a cursantului de materia de învăţământ, pe de altă parte.

Riscul unei asemenea perspective este crearea unui elev pasiv, fără iniţiativă, şi influenţabil.

4. Principiul construirii independentei

Uneori, în mod paradoxal, aceeaşi reacţie poate fi cauzată de situaţia exact opusă:

dacă profesorul doreşte să renunţe la control prea devreme (iar elevul nu este încă pregătit să îşi asume anumite responsabilităţi), cursantul poate dezvolta probleme de indisciplină pentru a „sensibiliza" cadrul didactic în direcţia reinstaurării controlului.

un astfel de caz se regăseşte în momentul în care elevul a experimentat dependenţa de profesor ori manual pentru mult timp şi brusc întâlneşte un cadru didactic care îi cere să acţioneze independent, să gândească liber, să aibă opinii

deşi la o primă vedere elevul ar trebui să fie bucuros de schimbarea de atitudine din comportamentul cadrului didactic, reacţia este exact contrară: nesiguranţă, stres, anxietate;

Conținut arhivă zip

  • Principii Didactice pentru a Deveni un Bun Profesor.ppt

Alții au mai descărcat și

Proiect de lecție - determinarea acidității totale a laptelui

Grup Scolar de Ecologie si Protectia Mediului „Grigore Antipa” Bacau Clasa: a XII-a D: specializarea: Tehnician analize produse alimentare Aria...

Didactică modernă

Necesitatea unei pedagogii/didactici de prospectiva este tot mai evidentă în condiţiile actuale, când se înregistrează achiziţii tot mai importante...

Metodica Predării Unității de Învățare Amestecarea

CUVÂNT ÎNAINTE Obiectivul principal al întregului program economic, social şi cultural al ţării noastre este legat direct de contribuţia...

Finalitățile Educației

Finalitatile educatiei reprezinta orientarile valorice ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii definite la nivel de sistem (...

Principiile Didactice

II. Principiile didactice Principiile didactice sunt concepte cu caracter general, sistemic, normativ si deschis, care stau la baza atingerii...

Principiile Didactice

PRINCIPIILE DIDACTICII Definire Vom considera principiile didactice ca fiind sistemul normativ care circumscrie activi-tatea cadrului didactic,...

Pedagogie Curs

1.1. Definiţia şi trăsăturile principiilor didactice Conceptul de curriculum are, printre altele, avantajul că asigură o înţelegere sistemică a...

Memoria

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi in trecut,cele citite sau gandite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat.In mod...

Te-ar putea interesa și

Abuzul și Maltratarea Copilului

INTRODUCERE Lucrarea prezintă fără pretenţia de exhaustivitate, tabloul complex al fenomenului, etiologia şi tipurile, formele maltratării,...

Rolul managementului educațional în România

INTRODUCERE Rolul managementul educaţional a căpătat în ultima vreme o importanţă tot mai mare atât în Romania, cât şi în societatea...

Managementul educațional

CAPITOLUL I: INTRODUCERE Învatamântul ca domeniu prioritar al vietii sociale, ca ,,întreprindere de lunga durata, de care depinde formarea celui...

Monografie Scoala Generală Nr. 43 Dimitrie Sturdza, Iași

Cap.1. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA INSTITUTIEI 1.1. Scurt istoric In aprilie 1989, în cartierul “Frumoasa”, situate la poalele Cetăţuiei...

Pedagogie

CAPITOLUL I INTRODUCERE 1.1.Rolul disciplinei de pedologie în procesul instuctiv al elevilor. Discilina de pedologie asigură cultura şi...

Prevenirea și combaterea violenței în școli - modalități și mijloace - abordare interdisciplinară

Capitolul 1. Argumentarea și prezentarea temei Violenţa este întâlnită aproape oriunde. Dacă deschidem ziarele, putem citi despre războaie în...

Managementul Clasei de Elevi

Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea fi considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având în vedere...

Profesorul - Manager de Succes

1. Definiţia managementului educaţional Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării,...

Ai nevoie de altceva?