Teoria behaviorismului clasic a lui Watson

Tema de control numărul 1: Realizați un referat în care să aprofundați (la alegere) o teorie a învățării dintre cele prezentate în cadrul activității tutoriale. Lungimea referatului va fi de minim trei pagini, maxim cinci, tehnoredactat în format A4 cu font de 12 TNR, 1,5 distanța dintre rânduri, margini - 2,5 cm la stânga, 2 cm în rest. Pentru realizarea referatului consultați și citați corespunzător cel puțin trei surse bibliografice!

„Oamenii sunt făcuți și nu născuți!”- TEORIA BEHAVIORISMULUI CLASIC A LUI WATSON

Învățarea - scurtă definire. Orientarea comportamentală (behavioristă) asupra învățării

Conceptul de „învățare” comportă numeroase definiții. Cea mai simplă dintre acestea se referă la efortul de a transmite cunoștințe, deprinderi și a-ți însuși cunoștințe sau deprinderi ce vor determina un anumit tip de comportament.

Am putea crede că a învăța le este dat doar oamenilor. Învățarea reprezintă un proces larg, complex, ce stă la baza evoluției tuturor ființelor, și deci, nu este specifică doar omului, așa cum, poate, am fi tentați să spunem când trebuie să definim învățarea și când vorbim despre aceasta. Ceea ce nu este înnăscut, se acumulează prin învățare, iar acest lucru este valabil lumii vii, în general. Păsările învață să zboare uitându-se la părinții lor cum dau din aripi; animalele de pradă își învață puii să vâneze, iar exemplele referitoare la regnul animal pot continua. „Învățarea este răspândită în întreaga lume vie, dar sfera, conținutul, complexitatea și, mai ales, semnificația ei pentru organism depind de treapta de evoluție pe care se află organismele care sunt supuse învățării”. (Sălăvăstru, 2004, p. 13). De altfel, numeroase experimente legate de învățare și derulate în scopul explicării învățării umane și al determinării dimensiunii și implicațiilor acesteia, au fost făcute pe animale.

Cercetări au fost făcute în cadrul a mai multe discipline. De aici și multitudinea de definiții pe care le poartă „învățarea”. Rămânând în sfera învățării umane, o definiție ce consider că merită a fi prezentată este cea a psihologului rus A.N. Leontiev. În acord cu acesta, „învățarea” este definită ca fiind „procesul dobândirii experienței individuale de comportare” (as.cit. in Sălăvăstru, 2004, p. 14), și deci, un proces ce determină comportamentul, dar și însușirea capacității omului de a-și forma gândirea, de a-și dezvolta personalitatea, de a se forma. A. Clausse definește învățarea ca fiind „o modificare în comportament, realizată prin soluționarea unei probleme care pune individul în relație cu mediul” (as.cit. in Sălăvăstru, 2004, p. 14). Învățarea se realizează, deci, în anumite condiții, iar mediul este un factor important. Factorii care determină învățarea sunt multipli. Astfel au apărut și o serie de teorii ale învățării.

Așa cum arăta definiția lui Clausse, mediul influențează învățarea, pentru că individul reacționează la stimulii externi, veniți din mediu, astfel fiind generate comportamente.

Orientarea comportamentală (behavioristă) asupra învățării pleca de la ideea că „experiențele trăite determină schimbări în oameni, pe baza unor principii clare ( ). Trebuie explicate comportamentele, acțiunile și răspunsurile persoanei și nu dorințele ideile sau convingerile sale sau alte cauze interne ce nu pot fi observate sau măsurate. ( ) cauzele comportamentelor nu sunt căutate în interiorul individului, ci în mediul exterior acestuia, pentru că el nu face altceva decât să reacționeze la stimulii veniți din mediu”. - arată Ramona Paloș, în lucrarea „Teorii ale învățării și implicațiile lor educaționale”. (Paloș, 2012, pp.22-23, apud. Zimbardo, 1992).