Extras din referat
În făurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zadarnic dacă ajunge doar o carte care merge; este nevoie să fie crescut, educat, pentru a-l aduce la înăltimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile născute din nodul divin care leagă lucrurile. Căci nu este nimic de asteptat de la lucruri dacă ele nu răsună unele în altele, aceasta fiind singura muzică pentru inimă.” (Antoine de Saint -Exupéry.Factorii educatiei)
Educația este concepută ca o investiție în om, compusa din mai multe elemente, organizate in sistem, aflate în stranse relatii, si care fac ca o modificare produsa in unul dintre ele sa se resimta si in celelalte, astfel incat, fiecare element al actiunii educative poate fi cauza si efectul altuia. Ea reprezintă o preocupare a întregii societăți prin valorificarea optimă a resurselor sale materiale și umane. La realizarea educației contribuie familia, mediul social, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media și structurile asociative. În constelația acestor factori de educare a tinerei generații, școlii îi revine locul central, ea fiind „principala instituție socială specializată în pregătirea oamenilor pentru muncă și viață”.
Pregătirea copiilor pentru școală se bazează pe o anumită pregătire anterioară. Prin promovarea elevului dintr-o clasă într-alta sau în ciclul următor de instruire se confirmă aptitudinea acestuia pentru a continua programul de instruire, faptul că el și-a însușit cunoștințele necesare.
Cu toate acestea, practica școlară oferă numeroase neajunsuri: nu toți copiii care vin la școală au o pregătire anterioară prin frecventarea grădiniței; nivelul cultural scăzut din unele familii va influența negativ pregătirea elevilor; unii elevi continuă activitatea de învățare și în vacanțe, se pregătesc suplimentar prin ședințe individuale cu alți profesori ceea ce face ca la început de an școlar să se constate diferențe de pregătire între elevi față de rezultatele înregistrate la sfârșitul anului școlar precedent; nivelul de pregătire al unor elevi poate fi mai scăzut decât cel scontat datorită unei activități nesatisfăcătoare în anul precedent (a învățat cu alt profesor, etc.); între elevii proveniți din diferite școli, la începerea ciclului gimnazial, de pildă, deși au avut aceleași calificative, se constată diferențe sensibile de pregătire.
Toate acestea demonstrează necesitatea cunoașterii de către învatator, la începutul programului de instruire, a nivelului de pregătire al elevilor.
Testele de evaluare inițială aplicate elevilor la începutul anului școlar ajută invatatorul să depisteze lacunele din cunoștințele elevilor în vederea sprijinirii celor în cauză prin muncă independentă și suplimentară, dar și pentru a depista elevii capabili de performanțe superioare. Acestea permit cunoașterea nivelului clasei, iar prin testele de progres si sumative la sfârșitul unei unități de învățare sau la sfârșit de semestru se poate constata progresul realizat de către elevi în activitatea de învățare.
Factorii care influențează pregătirea copiilor pentru școală sunt influențatați și de starea sănătății elevilor, de o dezvoltare fizică și psihică normală. Copiii sănătoși, cu un psihic sănătos, vor putea munci și obține rezultate bune, pe când cei subdezvoltați fizic sau intelectual, cei emotivi, timizi nu obțin întotdeauna rezultatele dorite și meritate de ei, se adaptează mai greu la noile condiții de învățare și într-o perioadă mai lungă de timp.
Ereditatea este primul factor care influențează dezvoltarea umană, care cuprinde un complex de dispoziții virtual sau scheme funcționale ce se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice.
Bibliografie
1. Constantin Cucos, Pedagogie, editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Polirom, 2002
2. Noveanu Eugen, Dan Potolea, Stiintele educatiei, Dictionar encyclopedic, Editura Sigma, Bucuresti, volumul I, II, 2007,2008
3. Antonesei Liviu, Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Polirom, 1996
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analizati contextul si factorii care influenteaza pregatirea copiilor pentru scoala.doc