Compararea a două modele ale dotării superioare

La inceputul secolului al XXI-lea, societatea a cunoscut o evolutie accelerata, cu aspecte atat pozitive (globalizarea, deschiderea hotarelor, progresul tehnico-stiintifi), cat si negative (problemele ecologice, criza economica mondiala etc.). Toate acestea au impus necesitatea valorificarii maxime a potentialului uman. Creativitatea, achizitiile cognitive vaste, aptitudinile speciale, inteligenta intelectuala si cea emotionala au devenit importante pe piata mondiala a valorilor. Daca noile generatii nu primesc educatie eficienta, progresul umanitatii este de neinchipuit. In acest sens, copiii supradotati sunt tratati asemenea unui tezaur uman. De-a lungul timpului anumiti savanti s-au dedicat studierii fenomenului dotarii superioare. Astfel au luat nastere teoriile si modelele dotarii superioare. Francois Gagne si Abraham Tannenbaum sunt doi profesori ce si-au dedicat viata studierii copiilor supradotati. Francois Gagne a fost profesor la Facultatea de Psihologie - Universitatea Montreal, Canada. Majoritatea cercetarilor sale sunt dedicate domeniului geniilor, talentatilor, suprado-

Tatilor, creand o un model al dotarii superioare in acest sens: Modelul diferential. Abraham Tannenbaum a fost profesor la Universitatea de Psihologie din Columbia. A realizat numeroase studii privind elevii talentati, inzestrati. In acest sens a creat un model al dotarii superioare: Modelul psihosocial. Gagne face o distinctie intre talent si supradotare. Acesta sustine faptul ca supradotarea reprezinta perfectionarea (competenta peste medie in una sau mai multe aptitudini), in timp ce talentul presupune prefectionari preste medie, dar in activitati umane. Acesta defineste geniul in termeni de creativitate (cu mult peste medie) si aduce in prim plan anumite caracteristici individuale aparte - anumite trasaturi emotionale, socioemotionale, sociale, trasaturi de personalitate foarte puternice. Autorul precizeaza ca supradotarea ii plaseaza pe subiecti printre primii 15-20% din semenii de varsta, pe cand talentul ii plaseaza pe subiecti in segmentul superior de 15-20% din populatia activa in acelasi domeniu. Spre deosebire de Gagne, Tannebaum a pornit de la premisa ca suradotarea nu este produsa de creier, ci este mai degraba o relatie intre abilitate si realizare, o legatura intre promisiune si implinire. Gagne crede ca transformarea dotarii aptitudinale in talent poate avea loc doar sub actiunea unor factori intrapersonali si de mediu. Ca si Gagne, Tannenbaum crede ca anumiti factori contribuie la dotarea superioara a individului aptitudinile generale, aptitudinile specifice, factorii nonintelectivi, factorii de mediu, sansa. Ceea ce le este comun celor doi autori este faptul ca ambii au pus accent pe rolul trasaturilor de personalitate si pe rolul mediului in care traieste individul supradotat. Motivatia, perseverenta in realizarea unor sarcini, increderea in fortele proprii sunt factori interni ce influenteaza supradotarea. Ambii autori cred ca factorul sansa este esential in stabilirea tipului de talent ce urmeaza a se dezvolta. Acesta poate fi crucial in evolutia si dezvoltarea talentului. Factorul sansa face referire la acele evenimente semnificative si impredictibile din viata individului, care pot fi cruciale in ceea ce priveste incurajarea potentialului execeptional. Se poate intampla ca produsele realizate de un supradotat sa nu impresionze in mod special, iar talentul acestuia sa fie inhibat sau sa treaca neobservat. Insa daca supradotatul intalneste un om la momentul potrivit sau ia parte la un eveniment care sa-l propulseze, viata acestuia poate lua o intorsatura deosebita. Factorii de mediu apar in ambele modele ale dotarii superioare. Familia, grupul de prieteni, scoala, institutiile, tara din care face parte o persoana pot sau nu permite cultivarea unui

talent. Daca supradotatul va frecventa cursurile unei scoli in care imaginatia este ucisa, creativitatea este respinsa si se merge pe stereotipii, memorare mecanica, cel in cauza nu se va adapta si va fi considerat un copil problema. Astfel talentul sau nu va fi cultivat. Singura solutie este sa fie un autodidact desavarsit si sa invete singur pentru a-si duce la bun sfarsit obiectivele propuse.Daca familia, grupul de prieteni nu sprijina cultivarea unui talent, detinatorul are nevoie de multa motivatie, perseverenta pentru a reusi. Un supradotat va reusi cuadevarat daca inca de mic cei apropiati lui il sprijina din multe puncte de vedere sau daca acesta se invarte an cercuri de priteni care au talente, pasiuni, interese comune. Gagne evidentiaza in modelul sau o strategie pentru identificarea trasaturilor psihocomportamentale specifice. Acesta vorbeste despre 9 categorii aptitudinale intelective, creative, socio-afective, fizice, academice, tehnice, artistice, interpersonale, realizari sau succese inferioare.Modelul diferential al lui Gagne ofera posibilitatea unei analize mai ample a spectrului abilitatilor umane. Astfel autorul nu se rezuma doar la campul de focalizare tradintionala a aptitudinilor cognitive si a talentelor academice. Tannenbaum, prin modelul social, arata ca toti cei cinci factori contribuie la dezvoltarea talentului. Pentru fiecare arie de expresie a talentului, combinatia este diferita, dar nu se poate vorbi de talent daca unul dintre factori lipseste. Autorul acestui model considera ca pentru a intelege complexitatea supradotarii sau a talentului, este nevoie de o abordare psihosociala a acestora. Modelele si teoriile despre dotarea superioara sunt foarte utile pentru a ne ajuta sa incadram un elev in categoria supradotatilor. Elevii supradotati trebuie sa fie considerati persoane cu nevoi speciale deoarece sunt speciali. Copiii supradotati nu pot fi considerati un grup omogen, deoarece nu putem vorbi de un profil psihologic unic. Acestia fac parte dintr-un grup aparte, deoarece se caracterizeaza de ceilalti prin caracteristicile de personalitate, stil de invatare, mod in care intercationeaza cu ceilalti.