Comportamentul Nonverbal

Prin comportament nonverbal înţelegem modalitatea prin care se exteriorizează sentimente, stări emoţionale, atitudini, fără a se face apel la cuvântul rostit. Prin modul în care ne comportăm nonverbal completăm, nuanţăm, întărim mesajele pe care le transmitem prin intermediul limbajului verbal. Combinarea adecvată ori – dimpotrivă – inadecvată a elementelor verbale cu cele nonverbale este de natură a asigura buna desfăşurare, respectiv eşecul actului de comunicare interpersonală.

Câteva dintre elementele de specificitate ale comportamentului non- verbal sunt:

- (cel mai adesea) este lipsit de intenţionalitate, iar eforturile susţinute de a ni-l controla pot conduce la eşuarea comunicării;

- este alcătuit din coduri pe care trebuie să învăţăm a le folosi, chiar dacă unele coduri non verbale sunt universale, având aceeaşi semnificaţie în culturi diferite;

- vârsta, respectiv experienţa de viaţă au un aport benefic la modul de manifestare a comportamentului nonverbal;

- abilităţile de decodificare a elementelor comportamentului nonverbal îmbunătăţesc semnificativ calitatea raporturilor interumane, ajutând în „depistarea” anumitor aspecte, probleme a căror transpunere în mesaje verbale poate fi incomodă.

Comportamentul nonverbal este influenţat de câteva variabile, cum ar fi cultura, statusul, genul, personalitatea individului, context. Din punct de vedere cultural, există gesturi universale şi gesturi care variază de la o cultură la alta. Există de asemenea o serie de comportamente nonverbale care sunt înnăscute (zâmbetul,râsul, plânsul, privirea în gol, teama ca expresie facială). Cercetările arată că statusul social, educaţia şi prestigiul unei persoane au influenţă directă asupra numărului de gesturi. Cei cu status mai înalt şi mai educaţi utilizează un număr mai mic de gesturi care sunt mai expresive. Experţii în comunicare au identificat 700.000 de semnale fizice, ei considerând că doar mimica feţei modulează 250.000 de expresii, iar mâna generează 5000 de gesturi verbalizabile. Comportamentul nonverbal este influenţat de asemenea de personalitatea individului,

extrovertiţii fiind mai expansivi în utilizarea gesturilor. Există de asemenea diferenţe de gen în utilizarea gesturilor, astfel că femeile permit mai des un comportament ce presupune atingeri, au mai multe contacte vizuale decât bărbaţii, zâmbesc mai mult, utilizează mai puţine gesturi. Cercetările arată şi superioritatea femeilor în ce priveşte decodificarea limbajului nonverbal vizual, pe când bărbaţii au aptitudini superioare în ce priveşte limbajul paraverbal (Chelcea, 2004). Comunicarea nonverbală este influenţată şi de context, în sensul că nu poate fi înţeleasă în absenţa acestuia, dar este în acelaşi timp contextualizantă, oferind baza pentru înţelegerea comunicării verbale. Adeseori, mesajele nonverbale determină semnificaţia celor verbale (Marinescu, 2003).

Utilizăm comunicarea nonverbală complet inconstient, atunci când interacţionăm cu alte persoane. In acest sens, avem tendinta de a utiliza o mare varietate de semnale distincte cunoscute sub denumirea de indicii. Acestea pot fi grupate astfel :

• Kinezica - mişcările corpului ce includ posturi, gesturi, şi mişcări ale capului, membrelor. ;

• Expresiile faciale şi privirea ;

• Oculezica ( contact vizual ) ;

• Haptica ( atingerea şi contactul corporal) ;

• Proxemica - plasarea individului în raport cu ceilalţi (distanţă fizică, plasarea locurilor de aşezare, orientarea corpului, etc.)

• Paralimbajul - inflexiunea vocii, stilul vorbirii, frazeologia, etc.

• Înfăţişarea – caracteristici corporale sau vestimentare

Kinezica este studiul comunicării prin expresiile corpului şi ale feţei. Kinezica (sau kinetica, după alţi autori) este o gramatică a gesturilor. De cele mai multe ori utlizăm gesturile deliberat, pentru a sprijini şi evidentia ceea ce spunem. Dar, uneori, gesturile pe care le utilizăm sunt inconştiente, făcute fără nicio intenţie din partea noastră , şi nu ne dam seama că ne trădează. Multe gesturi pe care le facem le-am învăţat datorită interacţiunilor specifice culturii în care trăim – acestea însotesc, mai mult sau mai puţin, limbajul şi interacţiunea socială în societatea în care creştem. Kendon ( 1967) a araăat că poziţia şi gesturile sunt utilizate în conversaţie pentru a reflecta ceea ce ne spune interlocutorul : ascultaăorul tinde să facă gesturi mai puţin ample decât vorbitorul, dar cu toate acestea, le face. Acestea, împreuna cu ecoul poziţional pe care îl prezintă multe persoane, imitând poziţia celui cu care comunică, alcăuiesc un semn de atenţie şi empatie faţă de persoana care vorbeşte.