Consilierea educatională și a carierei teorii ale motivației

Teorii ale motivatiei

In definirea ei cea mai generala, motivatia este “o lege” a organizarii si dezvoltarii sistemului psihic. Motivatia este un fenomen complex; majoritatea indivizilor au, de obicei, cateva motive pentru actiunile pe care le intreprind. Daca astazi hotarati sa mergeti sa studiati, in loc sa mergeti sa inotati cu prietenii dumneavoastra, exista, in mod normal, cativa factori implicati in aceasta decizie; poate nu va simtiti energic, poate aveti examene care se apropie, poate nu aveti chef sa va justificati comportamentul in fata parintilor. Se pare insa ca toti acesti factori au o oarecare pondere in hotararea pe care o luati pana la urma.

Cu alte cuvinte, orice act (cognitiv, afectiv, comportamental) are la baza, in ultima instanta un motiv: un impuls intern rezultat din interactiunea dialectica ale coordonatelor de definitie ale individului, din oscilatiile indicatorilor de echilibru. De aceea, motivul este definit ca mobil intern al activitatii, ca ansamblu ordonat de semnale despre o stare oarecare de necesitate, care “obliga” pe subiect mai intai sa actioneze (simplu impuls spre actiune), iar apoi sa actioneze intr-un anumit fel. Actiunea este motivata chiar si atunci cand motivul nu este identificat, constientizat de subiect.

Domeniile psihicului

Modelul motivatiei umane, la vechii greci, se incadra in teoria lor tripartita asupra naturii umane: domeniile experientei cognitive, conative si afective. Analogia utilizata pentru a explica aceasta alegere era o sareta trasa de doi cai: domeniul cognitiv este vizitiul, care ia deciziile si conduce cursa, dar forta motrice ( caii care trag sareta) ia nastere din combinatia intentiilor ( domeniul conativ) si a emotiilor sau sentimentelor ( domeniul afectiv). Pentru greci, aceste doua domenii erau considerate fortele motrice ale comportamentului uman.

Instinctele

La inceputurile psihologiei, teoriile instinctului au fost utilizate adesea pentru a explica motivatia umana. James ( 1890) si McDougall ( 1908) au sugerat ca majoritatea actiunilor oamenilor se realizeaza datorita instinctului care le impune sa procedeze intr-un anumit fel. McDougall( 1932) a redactat o lista cu optsprezece instincte diferite, pe care le-a considerat suficiente pentru a justifica, prin coroborare, toate motivele umane.

Exista doua probleme principale in legatura cu conceptul de instinct. Una dintre ele este ca are un caracter retrospectiv: o data ce stim ceea ce a facut un individ, putem gasi un “ instinct” pentru a-i explica actiunea, dar aceasta nu inseamna ca am putea prezice dinainte ceea ce ar fi putut sa se faca. Acest aspect ia nastere, in parte, din cea de-a doua problema, aceea ca instinctul este un fel de concept “magic”: suna ca o explicatie, fara a fi. De fapt, instinctul nu face decat sa dea nastere la mai multe intrebari: daca este instinct, cum a aparut si ce se intampla in consecinta?

Cand totul se reduce la acest concept, afirmatia ca ceva vine din “instinct” nu spune, de fapt, prea multe si, cu siguranta, nu spune nimic despre comportamentul concret al oamenilor. De exemplu, se poate afirma ca oamenii au un instinct fundamental de aparare si poate ca suna plauzibil, dar cuvantul aparare inseamna lucruri diferite la diversi oameni. Pentru unii, poate sa insemne recurgerea la economii, pentru altii, poate sa insemne o familie devotata, unita si intelegatoare, pentru altii, poate sa insemne o casa proprie, confortabila. Atunci cand incercati sa-i prindeti exact semnificatia, conceptul de instinct nu are mare valoare.

Instinctul ca motivatie

Multi dintre primii psihologi credeau ca motivele diferitelor moduri in care actioneaza fiintele umane tin de instincte – tendinte innascute, care impun oamenilor sa se manifeste in anumite feluri. Totusi, o problema a teoriei instinctelor a fost ca s-a ajuns sa se propuna liste din ce in ce mai lungi de instincte umane, pentru a explica actiuni concrete.

Deoarece exista o varietate foarte larga de teorii asupra motivatiei, iar parerile autorilor sunt impartite, trebuie sa ne decidem asupra unora care sa fie cat mai concrete si usor de inteles. Astfel, in viziunea lui G.W.Allport teoriile motivatiei sunt:

1.Teoria impulsurilor

Faptul ca impulsurile sunt esentiale pentru supravietuire a condus pe multi psihologi la concluzia ca in sfarsit acesta este conceptul simplu si suveran pe care se poate fundamenta intreaga teorie motivationala.

G.W.Allport subliniaza doua lucruri in favoarea teoriei impulsurilor. In primul rand, toate fiintele umane au impulsuri, iar acestea sunt foarte puternice (cand sunt starnite preced toate celelalte motive) (Klineberg). In al doilea rand, intreg comportamentul copilului poate fi generat de impulsuri si in acest caz, impulsurile sunt fundamentul prim (dar nu in mod necesar permanent) al vietii noastre motivationale. Astfel, teoria impulsurilor pare adecvata in explicarea motivatiei in timpul primilor doi ani de viata si intr-o masura limitata de-a lungul intregii vieti.

2. Teoria trebuintei

Multi psihologi spun ca nu ne intereseaza faptul ca motivele fundamentale, sunt strict vorbind instinctive, insa ele sunt atat de fundamentale si de larg raspandite, incat actioneaza ca instincte. Ele pot fi numite dorinte, pofte, nevoi sau trebuinte, ultimul termen parand a fi cel mai preferat. Cele mai studiate trebuinte sunt: realizarea, afilierea, achizitia, agresiunea, autonomia, respectul, educatia.

Aceasta teorie explica dezvoltarea trebuintelor in sentimente, unind astfel motivatia si structura rezultanta a personalitatii. Allport este de parere ca teoria trebuintei ca si teoria instinctului, este prea abstracta prea imateriala si depersonalizata pentru a reprezenta motivatia indivizilor reali.

Trebuintele fac parte din motivele “vitale”, spre deosebire de interese, aspiratii si idealuri care sunt motive “modulare”. Dorinta este expresia interna a trebuintei.