Consilierea psihologică în grup - Tipuri de grupuri psihoterapeutice

Sursele teoretice indică mai multe variante de afirmare a grupului în calitate de mediu de schimbare psihologică. Renumitul cercetător american Kjell Rudestam implică în preistoria grupului psihoterapeutic experienţele renumitului Mesmer‚ sau chiar cele pe care le realiza marchizul de Sad‚ aflat în detenţie. Pentru o perioadă mai recentă se vorbeşte despre utilizarea formelor de grup în tratamentul îmbolnăvirilor organelor respiratorii de către medicul din Boston Dj. Pratt.

În primele decenii ale secolului XX capătă popularitate psihoterapia unui pacient în cadrul grupului prin utilizarea metodelor psihanalitice‚ utilizată de A‚ Adler‚ L. Wender‚ P. Schilder‚ T. Barrow.

Tot în această perioadă se afirmă forma de consiliere în grup‚ propusă de Moreno – psihodrama. Într-o altă opinie‚ anume psihodrama lui Moreno‚ care în 1921 creează Teatrul Spontaneităţii în Viena‚ ajungând la concluzia că tehnicile şi metodele psihoterapeutice grupale sunt un mod eficient de realizare a catharsis-ului‚ constituie începutul consilierii psihologice în grup. După cum s-a afirmat în una din analizele ulterioare‚ “psihodrama a prezentat o cotitură fermă de la tratamentul persoanei în izolare‚ la cel grupal”. Tot lui Moreno i se atribuie şi utilizarea pentru prima dată a noţiunii “psihoterapie de grup”.

De fapt‚ acest termen a fost utilizat de Moreno într-un alt context‚ definind metoda prin care persoanele schimbă grupul în funcţie de preferinţele personale şi aprecierile sociometrice. Moreno fondează prima revistă profesională‚ în care sunt oglindite problemele consilierii psihologice în grup.

Training sau T-grupul este o noţiune‚ pusă-n uz de un grup de psihologi sociali (K. Lewin‚ R. Lippit)‚ pentru a desemna tehnica de învăţare‚ al cărui obiectiv constă în a dezvolta capacitatea participanţilor de a se înţelege pe sine înşişi‚ pe ceilalţi‚ efectele comportamentelor lor asupra celorlalţi‚ procesele de grup‚ de a-şi forma capacităţi de comunicare şi colaborare. Prezentându-se ca un mijloc de consiliere psihologică şi ca psihoterapie‚ trainingul contribuie la identificarea structurilor (individuale şi colective‚ psihice şi sociale) care blochează comunicarea şi cooperarea‚ la cristalizarea unui mod nou de a înţelege‚ de a acţiona şi de a interacţiona.

Primul T-grup s-a creat spontan (1946)‚ în cadrul unui seminar care punea în discuţie problemele relaţiilor intragrupale. La şedinţele lui participau oameni de afaceri şi conducători ai organizaţiilor neguvernamentale. Discutarea rezultatelor seminarului a scos în evidenţă câteva particularităţi: posibilitatea dezbaterii în grup a unor opinii contradictorii şi utilizarea feed-back-ului în dezvoltarea dinamicii grupului. Astfel‚ formele grupale de consiliere psihologică s-au îmbogăţit cu o metodă nouă‚ care se bucură actualmente de popularitate.

În perioada postbelică o influenţă deosebită asupra consilierii psihologice în grup a exercitat psihoterapia umanistă‚ care a instituit atmosfera de autoexprimare‚ prielnică modificării şi creşterii personale. Rogers‚ autorul metodei nedirective în psihoterapie‚ deşi a fondat renumita practică centrată pe client‚ a utilizat-o mai apoi şi în cadrul grupului psihologic‚ ilustrându-i eficienţa.

Ulterior consilierea psihologică în grup capătă popularitate‚ orientându-se spre:

- dezvoltarea generală a clientului;

- sporirea capacităţii de menţinere a unor relaţii interumane favorabile;

- rezolvarea conflictelor interne cu repercusiuni nefavorabile în adaptarea socială;

ameliorarea atmosferei psihologice în grupul din cadrul organizaţiei şi întreprinderii.

În anii ’60-’70 se dezvoltă intensiv practica trainingului social-psihologic‚ un aport considerabil aducând M. Forverg‚ care îl aplică în formarea conducătorilor întreprinderilor industriale‚ elaborând cinci tipuri de grupuri psihologice:

- cu menirea perfecţionării capacităţilor cognitive şi elaborării unor modele de comportament eficiente practicii de administrare;

- de perfecţionare a trăsăturilor de personalitate;

- de creştere personală‚ întrunind persoane încadrate în domenii ce prezintă un risc psihologic sporit;

- orientate spre dezvoltarea capacităţilor de comunicare;

- de contribuire la dezvoltarea competenţelor sociale în rezolvarea situaţiilor dificile în relaţiile interpersonale.

Actualmente s-au afirmat mai multe tradiţii de organizare a consilierii în grup. Deoarece în cadrul acestei lucrări vor fi analizate îndeosebi practicile grupului-training‚ numit şi grup psihologic sau social-psihologic‚ ţinem să menţionăm doar unele particularităţi. În grupul psihologic‚ la fel precum în cel psihoterapeutic‚ se pune accent pe dezvoltarea personalităţii şi potenţialul ei creativ.

De aici rezultă şi asemănarea tehnicilor şi metodelor‚ utilizate în grupul psihologic‚ cu cele elaborate în cadrul orientărilor psihoterapeutice de bază: umanistă‚ gestaltterapeutică‚ psihodramă‚ analitic- tranzacţională‚ cognitiv-comportamentală.

Însă se manifestă şi un şir de deosebiri‚ mai ales legate de rolul moderatorului şi componenţa grupului. În grupul psihologic moderatorul este mai deschis şi mai implicat‚ decât în cel psihoterapeutic‚ iar participanţii se orientează mai mult spre sporirea competenţelor personale‚ pe când pacienţii şi clienţii încadraţi în grupuri psihoterapeutice – spre rezolvarea dificultăţilor intrapersonale.

Practica‚ însă‚ demonstrează că în grupul psihologic frecvent se pot crea situaţii psihoterapeutice‚ iar participanţii pot realiza conştientizări ale unor probleme în cadrul probelor interactive.

Care sunt caracteristicile grupului ce contribuie la instituirea unei atmosfere de dezvoltare şi psihoterapeutice? Analiza ne-o oferă atât teoria psihoterapeutică‚ cât şi cea psihosocială.