Dezvoltarea identității de sine în adolescență

Adolescenta a fost intotdeauna perceputa ca o perioada de stres si de manifestari ciudate. Prima persoana care a studiat adolescenta in mod stiintific, G. Stanley Hall o descrie ca fiind o perioada de “furtuni si stres” prescum si de mari transformari in plan fizic, mental si emotional. Multi psihologi clinicieni si teoreticieni psihanalisti continua sa descrie adolescenta ca fiind o perioada de agitatie psihologica, desi unele studii pe adolescenti tipici arata ca aceasta agitatie a adolescentului este exagerata.

Preocuparea de baza a adolescentului este de a gasi o unitate, un sens al personalitatii. Constientizeaza ca este o fiinta dotata cu sexualitate si acest fapt ridica mari intrebari si provocari in fata adolescentului. Dar unul dintre cele mai importante aspecte ale adolescentei este capacitatea de regenerare, de reciclare a experientelor anterioare si bazandu-se pe acestea sa poata face alegeri definitive. Aceasta caracteristica denota veridicitatea remarcilor lui Erik Erikson, care spunea ca adolescenta este o varsta la fel de importanta pentru evolutia individului ca si primii ani de viata.

Un rol aparte intre componentele orientative ale personalitatii adolescentului revine imaginii de sine care rezulta dintr-o orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere.

H. G. Schaffer considera constiinta de sine ca fiind primul pas in formarea sinelui. In adolescenta constiinta de sine se accentueaza si mai mult si este directionata catre cunoastrea de sine si definirea propriei identitati. G. W. Allport scrie ca “in adolescenta, problema centrala devine: cine sunt eu”.

E Erikson subliniaza faptul ca in adolescenta se accentueaza cautarea de sine, factorii care determina aceasta sunt reprezentati de: schimbarile biologice prin care trece adolescentul; noile capacitate cognitive care il fac sa se cunoasca mai bine si ii permit sa inteleaga mai bine care este locul lui printre ceilalti; schimbarea sistemului de relatii si a atitudinii celorlalti fata de el. Aceasta intensificaea a cunoastreii de sine poate fi explicate si prin manifestarea trebuintei puternice de a gasi raspuns la intrebari cruciale cum ar fi: cine sunt,; ce pot; ce voi fi? In legatura cu fiecare din aceste intrebari adolescentul isi doreste sa isi descopere unicitatea si originalitatea propriei fiinte si sa se dezvolte ca o persoana autonoma capabila., sa isi propuna teluri clare, sa actioneze pentru a le realiza, sa fie responsabila si demna prin ceea ce face.

Asadar obiectivul major al adolescentului devine formarea unei identitati a eului durabile si sigure. Identitatea eului are trei componente importante: un simt al unitatii sau acordul intre perceptiile sinelui; un simt al continuitatii intre perceptiile sinelui in timp si un simt al reciprocitatii intre propriile perceptii ale sinelui si modul in care este perceput individual de catre ceilalti.

Pentru a ajunge la un simt coerent al identitatii adolescentii incearca diferite roluri fara a se angaja in vreunul. Astfel atitudinile si valorile stabile, alegerea ocupatiei, casatoria si stilul de viata se integreaza treptat si fac posibila simtirea propriei personae si a celor din jur. Esecul in dobandirea unei identitati ferma, confortabile si durabile are ca rezultat difuziunea rolului sau un simt al confuziei despre ceea ce este si cine este un individ. Presiunile puternice din partea parintilor si altor personae apropiate pot cauza tanarului dezorientare si disperare, acestea ducand la instrainarea fizica sau mentala de mediile normale. In cazuri extreme difuziunea rolului poate duce pana la adoptarea de catre adolescent a unei identitati negative. Convins ca nu poate trai cu cerintele impuse de parinti, tanarul se poate razvrati si se comporta intr-o maniera inacceptabila fata de persoanele care il ocrotesc.

Erikson a detaliat multe concepte importante in ceea ce priveste descrieirea identitatii eului si a cursului ei de dezvoltare in adolescenta. Cateva contributii importante ale lui Erikson include conceptual de identitate a eului, sarcina adolescentei de tip identitate versus neclaritatea rolului, procesul de formare a identitatii, criza de identitate si fenomenul de moratoriu psihosocial.

Prin identitatea eului, Erikson se refera la perceptia constienta a unicitatii individului, dar si la efortul inconstient de a obtine o continuitate a experientei. O identitate optima este perceputa ca un sentiment psihosocial de bine.

Identitatea versus neclaritatea rolului este o secventa care primeaza in adolescenta. Adolescentii vor cauta sa gaseasca o cale de mijloc intre cei doi poli.

Moratoriul psihosocial este privit de Erikson ca un important process de dezvoltare in care tinerii experimenteaza diferite roluri de adult pentru a-l gasi pe acela care pare ca li se potriveste.