Mediul psihosocial și sănătatea - stresul și sănătatea

Sănătatea şi condiţiile menţinerii ei constituie una din problemele centrale ale psihologiei sociale, în masura în care această stare a membrilor societăţii influenţează în mod esenţial raporturile interpersonale, activitatea în cadrul grupurilor şi organizaţiilor sociale, performanţele obţinute de către acesta, climatul social, şi nu în utimă instanţă, însăşi calitatea vieţii. Starea de sănătate fizică şi psihică a unei comunităţi reprezintă cel mai relevant indicator asupra gradului său de cultură şi civilizaţie: este măsura potenţialului său de supravieţuire şi dezoltare.

Conceptul de sănătate din perspectivă psihosocială

Deosebita dezvoltare a stiinţelor sociale din ultima jumătate de secol a condus la apariţia unei noi concepţii asupra bolii, respectiv asupra sănătăţii ca revers acesteia. Prin impunerea unei viziuni sistemice asupra raportului dintre microcosmos şi macrocosmos, dintre organism şi mediu, şi mai ales, a unei neînţelegeri a raportului dintre biologic-psihologic-social, boala apare ca un fenomen disfuncţional condiţionat de interacţiunile specifice dintre factorii aparţinând fiecaruia dintre subsistemele menţionate.

Multe sute de ani boala a fost considerată ca fiind cauzată exclusiv de factori biologici, deşi unele observaţii disparate veneau în contradicţie cu această concepţie. Cercetările iniţiate de A. Meyer încă din anii 40 au evidenţiat însă, fapt surprinzator pt. acea vreme: starea de sănătate a unei persoane, precum şi evoluţia unei eventuale boli contractată de aceasta sunt în strânsă legătură cu viaţa ei socială. Sistemul biologic, cel psihic, relaţional şi social se află într-o strânsă interdependenţă, fapt uşor observabil în cazul maladiilor psihice, dar mai ales al celor somatice. Cercetările sistemice ulterioare au evidenţiat natura exactă a acestor condiţionări, astfel punându-se bazele unei concepţii asupra sănătăţii, bolii şi videcării, ce susţine importanţa ascendentă a relaţiilor dintre factorii respectivi, în pofida existenţei lor luată separat

Astfel, mediul social prin influenţa pe care o exercită asupra membrilor săi, joacă un rol marcant în dezvoltare unor maladii, dar pe de altă parte poate ajuta la evitarea sau chiar vindecarea acestora. Amintim între aceşti factori: stresul, violenţa socială, insecuritatea, climatul social general, calitatea vieţii, densitatea demografică, asistenţa medicală şi socială.

Pe de altă parte factorii psihologici şi psihosociali pot interveni ca mediatori importanţi ai oricărei patologii, putând potenţa factorii nocivi care au determinat maladia, sau, din contră putându-o contracara. Astfel s-a ajuns la principiul conform careia nu există boli, ci numai bolnavi, adică pesoane care au o anumită percepţie faţă de propriile lor probleme de sănătate, şi ale căror organisme reacţionează diferenţiat faţă la acţiunea unor factori patogeni, , tocmai datorită unor trăsături psihice sau de personalitate care în mod firesc intervin în această ecuaţie.

Starea de sănătate a membrilor unei comunităţi afectează profund climatul psihosocial, calitatea relaţiilor interpersonale, precum şi performanţa individuală şi specială în toate domeniile de activitate

Pt. a evidenţia condiţionarea reciprocă foarte profundă dintre factorii biologici, psihici şi cei sociali, vom oferi exemplul unei bolnave internate intr-o clinică timp de aproape 10 ani pt. o afazie drastică. Din cauza gravităţii bolii era plasată într-o secţie consacrată bolnavilor cronici, fară speranţă. Datorită unor lucrări ce se faceau în acel spital, bolnava a fost mutată intr-o altă secţie, unde avea posibilitatea să stea alături de cei a caror boală nu era într-un stadiu avansat, şi aveu posibilitatea de a fi într-un mediu relaţional posibil. De asemenea aveau posibilitatea de mişcare liberă, şi de petrecere a timpului liber. În acest context, într-un climat relativ scurt pacienta a făcut progrese remarcabile, devenind sociabilă şi începănd chiar să vorbească.

O dată cu terminarea lucrărilor de renovare , bolnavii au fost mutaţi în secţiile iniţiale, fapt cea determinat pt respectiva pacientă o deteriorare inexplicabilă a sănătăţii, care a şi decedat într-un timp foarte scurt. Autopsia realizată ulterior nu a adus lumină în ceea ce priveşte cauza decedării, negăsindu-se nici o cauză organică, analizele efectuate înainte mutării arătând o stare fizică bună a pacientei. Astfel s-a emis ipoteza că sigura explicaţie posibilă este de natură psihologică, starea de deznădejde provocată de revenirea la vechile condiţii şi limitări fiind cauza care a provocat decesul.

De altfel, numeroase studii de caz au demonstrat ca unii factori psihologici au un afect foarte puternic asupra unor boli organice, aceştia putând să acţioneze fie in sens pozitiv, fie în sens negativ, accentuând boala

Dintre factorii de natură psihică, psihosocială şi culturală care pot afecta starea de sănătate în contextul civilizaţiei contemporane, amintim stresul, calitatea relaţiilor interpersonale în cadrul grupurilor de bază, reactivitatea personală, climatul social şi organizaţional, anomia, armonia ambientală şi echilibrul ecologic. Aceşti factori au un caracter coplex, implicându-se reciproc într-un lanţ de cauzalitate şi condiţionări circulare.

Stresul este considerat factorul cu cel mai înalt potenţial patogen, fiind incriminat de producerea a numeroase tulburări somatice, psihice şi relaţionale.

De origine engleză, cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar ce au totuşi nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat iniţial cu ortografia din limba engleză (stress) pentru ca mai apoi ortografia să fie adaptată, cu un singur “s”(stres) atunci când au apărut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).

Conceptul de stres a fost introdus de H. Selye în legătura cu teoria sa asupra sindromului general de adaptare, care presupune 3 faze:

-faza de alarmare în care organismul încearcă să se apere împotriva acţiunii unui factor nou prin o puternică reacţie endocrină(secreţii de adrenalină şi de steroizi)

-faza de revenire sau de rezistenţă specifică, în care organismul pare că adaptează situaţia tensională, comportându-se relativ normal

-faza de epuizare, care apare după o acţiune mai îndelungată a stimulului nociv, timp în care au loc importante modificări hormonale care pun organismul într-o situaţie fiziologică şi psihică precară şi vulnerabilă, care se accentuează dacă în această perioadă mai intervin şi alţi factori nocivi

Conform concepţiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaţa cotidiană. Stresul caracterizează o reacţie psihologică complexă extrem de intensă şi relativ durabilă a individului confruntat cu noi şi dificile situaţii existenţiale