Stiluri de viață cu risc pentru sănătate

Introducere

Normalitatea ca stare de sănătate, implică excluderea prezenței oricărei manifestări de psihopatologie.

Societatea noastră nu este încă pregătită să accepte și să tolereze cu firesc, ceea ce este inerent omului ca ființă bio-psiho-socială: îmbolnăvirea psihică.

O dezvoltare normală presupune atingerea unui confort între sentimentul de inferioritate, nevoia de apartenență și de a avea o semnificație în viață.

Factorii psihologici patogeni, ce țin de familie și care prezintă un interes special pentru formarea tulburărilor de comportament sunt diverși și complecși. Printre cei mai reprezentativi sunt: familia pisotraumatogenă, educația neadecvată, carența de interacțiune afectivă precoce, separarea precoce, abandonul, divorțul, plasamentul familial.

Încercările psihicului de a elimina sentimentul de inferioritate dobândit în copilărie, vor contura întreaga viață a persoanei, uneori prin încercări ale copilului de a compensa sentimentul de inferioritate în moduri exagerate.

În cele din urmă integrarea socială se adresează și individualității și complexității copilului. Competențele sociale ale copiilor sunt de obicei corelate cu gradul de responsivitate al părinților.

Stiluri de viață cu risc pentru sănătate

Capitolul 1. Comportamentul uman- un complex biopsiho-social cu implicații în păstrarea sau pierderea sănătății.

Psihanalistul, Alfred Adler a introdus noțiunea de stil de viață, fiind mai târziu preluată de psihologi, sociologi și economiști, având o importanță deosebită nu numai în viața socială, ci și în patologia umană.

După R. Strebbins, stilul de viață reprezintă un set de modele de comportament organizate după un set de interese și de condiții sociale, justificate ca niște seturi de valori, atitudini și orientări care au de multe ori o origine socială comună. Altfel spus, stilul de viață este modul de folosire a timpului și resurselor în cadrul unei comunități, un set de practici, atitudini și valori.

Comportamentul este un ansamblu de reacții adaptative, obiectiv-observabile, pe care un organism prevăzut cu un sistem nervos, le execută ca răspuns la stimulii din exterior. Acesta este expresia exterioară a raporturilor dintre individ și mediu, a echilibrului pe care individul îl realizează în procesul dinamic de integrare în viața socială și care este obiectivizat, de regulă, într-un sistem de fapte sau acțiuni în urma aprecierii morale a fiecărui individ.