Reformularea Sentimentului

Terapia centrată pe persoană a fost initial denumită terapie nondirectivă, deoarece terapeutul avea rolul de a încuraja si a asculta. Ulterior a fost utilizată sintagma terapie centrată pe client, datorită responsabilităţii complete atribuite clienţilor pentru propria lor dezvoltare şi maturizare. Dupa 1961 se preferă sintagma terapie centrată pe persoană. Spre deosebire de formulările iniţiale, în această ultimă etapă a dezvoltării teoriei sale, Carl Rogers recomandă o mai mare implicare a terapeutului, inclusiv o anumită autodezvăluire în relaţia cu clientul.

Între tehnicile de culegere a informaţiilor în situaţie interindividuală este interviul nondirectiv care, vizează exprimarea sentimentelor şi a motivaţiilor.

Cu toate că în interviul nondirectiv este recomandată nonintervenţia (C. Rogers, J.C. Abric), se pot formula unele excepţii, aplicabile mai ales în consiliere şi terapie psihologică. Intervenţiile ţin seama mai ales de starea de spirit a clientului, de capacitatea diminuată a acestuia de a se angaja într-un proces de comunicare optim.

În cadrul acestor tehnici de intervenţie se înscrie şi reformularea sentimentului. Este o intervenţie majoră a interviului nondirectiv, dar şi cea mai dificil de realizat. Ea constă în a relua spusele celuilalt (reiterare), adăugând sentimental care stă la baza spuselor acestuia. Astfel, se exprimă ceea ce s-a spus, precum si elementele / sentimentele care stau la baza a ceea ce s-a spus.

“Reflectarea sentimentelor înseamnă o repetare sau o reformulare a afirmaţiilor clientului care accentuează sentimentele acestuia. Sentimentele pot fi numite de client (cu aceleaşi cuvinte asemănătoare sau consilierul le poate infera din conţinutul nonverbal al mesajului).” – Hill si O’Brien, 1994.

În spatele cuvintelor si comportamentelor clientului se află emoţiile. Terapeutul propune reformulări ale acestora, a sentimentelor. Reformularea facilitează evoluţia, deoarece permite conştientizarea treptată a evoluţiei sentimentelor, fiind un factor stimulativ (un feedback pozitiv).

A considera acordul clientului criteriul principal al validitatii reformulării înseamnă a-l considera pe acesta “expert” în problema sa: clientul este cea mai informată persoană în legătură cu situaţia pe care o trăieşte. Prin urmare, el ştie exact despre ce vorbeşte, despre ceea ce simte, ce sentimente i se trezesc.

În accord cu ideea că terapeutul trebuie să adopte o atitudine pozitivă necondiţionată în relaţia sa cu clientul – una dintre condiţiile necesare ale unei terapii eficiente în conceptia lui Carl Rogers –, reformularea implică credinţa că orice comportament uman are o logică specifică şi că toate reacţiile afective, comportamentale, verbale etc. au o semnificaţie anume ce se dezvăluie doar în cadrul universului intim al fiecăruia dintre noi. De aceea, sarcina terapeutului este aceea de a asculta, a înţelege şi a returna clientului un mesaj care să fie expresia acestei înţelegeri.

Reamintind că reformularea validă este cea care întruneşte acordul clientului, am putea rezuma astfel consecinţele imediate ale acesteia:

- terapeutul este sigur că nu a introdus nimic în plus de natură interpretativă în mesajul pe care i l-a transmis clientul;

- cu cât clientul se autorecunoaşte mai uşor în reformularea terapeutului, cu atât mai mult va avea sentimentul că este ascultat şi se va angaja mai activ în relaţia terapeutică;

- o bună reformulare este o bună dovadă şi că terapeutul însuşi este activ implicat în relaţia terapeutică, ascultă şi înţelege.

Un exemplu de reformulare a sentimentului utilizată la începutul interviului îl putem găsi ca exemplificare în discuţia despre alcool când clientul spune” “M-aţi solicitat să vă vorbesc despre alcool, dar aţi putea să-mi spuneţi mai precis despre ce anume aţi dori să vorbesc?”

O intervenţie de reiterare ar consta în repetarea exectă a spuselor intervievatului. Pentru reformularea sentimentului se procedează în acelaşi mod, cu deosebirea că se precizează sentimentul pe care subiectul îl exprimă atunci când spune ceva; cu alte cuvinte faptul că este jenat, este puţin dezorientat, că nu ştie încotro să se îndrepte: “V-am pus o întrebare, rugându-vă să-mi vorbiţi despre alcool; este o temă foarte des abordată, văd că sunteţi puţin dezorientat, că nu ştiţi cum să începeţi şi, îmi cereţi să fiu mai exact.”

Se reiterează astfel ceea ce a spus subiectul şi se adaugă sentimental present în spusele sale. Este cât se poate de evident că acest tip de intervenţie este o interpretare. O astfel de tehnică presupune deci din partea celui care conduce interviul o disponibilitate şi o ascultare de calitate, pe scurt, ceea ce Carl Rogers numeşte empatie. Reformularea sentimentului presupune empatie şi se sprijină pe aceasta.

Reformularea sentimentului determină / permite retrăirea cu o mai mare fidelitate a conţinutului afectiv al unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal către client. Astfel această tehnică are cinci scopuri:

1. să clarifice sentimentele şi emoţiile asociate unei experienţe concrete; terapeutul poate reformula: “Nu ştiu dacă am înţeles bine, îţi este teamă de sfârşitul vacanţei de la munte, este corect?”