Terapia centrată pe persoană

Procesul terapeutic

Rogers consideră că pentru atingerea obiectivelor propuse (schimbarea) sunt necesare 6 condiţii :

- două persoane intră într-o relaţie semnificativă pentru fiecare,

- clientul se află într-o stare de incongruenţă sau vulnerabilitate, adică nu corespunde imaginii pe care o are despre sine,

- consilierul asigură clientului o relaţie congruentă şi integrată,

- consilierul acordă clientului o atenţie pozitivă necondiţionată şi acceptă experienţele sale,

- consilierul retrăieşte universul interior al clientului într-o manieră empatică,

- clientul este disponibil să accepte mesajul consilierului.

Relaţia este înţeleasă ca o alianţă activă iar consilierul face efortul continuu de a o menţine.

Congruenta teraputului – terapeutul exprima deschis sentimentele pe care le traieste in momentul interactiunii sale cu clientul. El constientizeaza aceste sentimente si are capacitatea de a le comunica acestuia intr-o maniera adecvata. Totusi terapeutul nu trebuie sa raneasca sau sa acuze clientul, motivindu-si comportamentul prin invocarea spontaneitatii si a congruentei. De aceea, atunci cand terapeutul exprima sentimente negative, ele sunt prezentate ca reactii personale, si nu ca indicatori ai vreunei trasaturi de personalitate a clientului.

Atentia pozitiva neconditionata se manifesta prin exprimarea continua a unui sentiment pozitiv, fara reserve si fara evaluari. Ea inseamna san u faci evaluari de valoare. Terapeutul nu trebuie sa accepte anumite sentimente ale clientului si sa respinga altele, ci sa-l valorizeze intr-o maniera totala, neconditionata. O posibila exceptie se poate admite cand se lucreaza cu pacienti schizofrenici, terapeutii fiind mai eficienti cand se manifesta intr-o maniera conditionata.

Intelegerea empatica a clientului are la baza intalnirea celuilalt in baza unor dimensiuni sau puncte comune. Deseori pentru descoperirea acestora, terapeutul apeleaza la o activitate sau un obiect intermediar. Intelegerea empatica are la baza o pendulare continua a terapeutului in campul intersubiectiv al relatiei sale cu clientul, in timpul careia se aproprie de cadrul de referinta intern al acestuia pana la identificare, dupa care se departeaza din nou, constientizand propria sa identitate. Cautand sa inteleaga sensul limbajului interlocutorului, utilizand cuvintele sale si reprezentandu-si mediul fizic si social in care traieste, istoria acestuia, terapeutul va reusi sa intre in universal interior al clientului sis a perceapa realitatea prin lentilele acelorasi ochelari. Terapeutul trebuie sa evite angajarea intr-o identificare active cu clientul sau, antrenandu-si mai degraba, sensibilitatea de a masura realitatea cu unitatea de masura utilizata de client. Astfel, identificarea terapeutului cu interlocutorul sau nu conduce la pierderea identitatii, ci la “introiectarea unui numar sufficient de parti ale celuilalt pentru a lucra impreuna asupra aceluiasi material”.

In timpul terapiei, terapeutul trebuie sa controloze procesul de identificare in asa fel incat sa

poata face acest fapt fara a trai iluzia identitatii clientului. Efectele acestei iluzii pot fi observate in

relatiile cu anumiti pacienti fata de care este greu de gasit distanta psihologica adecvata, aproprierea

lor ne confrunta pe noi insine cu propriile angoase ale mortii.

Probabil cel mai important concept al terapiei rogersiene este increderea – increderea ca indivizii

pot sa-si stabileasca propriile obiective si sa-si controleze calea pana la atingerea acestora.

In conceptia lui C. Rogers, procesul terapeutic are mai multe etape. Aceste etape evitentiaza

in egala masura atat aspectul nondirectiv si umanist al interventiei terapeutice, cat si drumul parcurs de client pe calea maturizarii sale psihosociale.

- Clientul vine si solicita un ajutor. Decizia de a se prezenta la terapeut este un act de independenta responsabila – clientul vine singur, nu este adus.

- Situatia de ajutor este normal definite. Clientul este avertizat ca de faptul ca terapeutul nu

are raspunsuri la problemele sale. Psihoterapia furnizeaza un cadru in care clientul poate descoperi, cu ajutor, propriile raspunsuri la propriile intrebari. Terapeutul comunica pacientului verbal si nonverbal idea si sentimentele de libertate si autenticitate, incurajandu-l sa se manifeste in accord cu ceea ce simte si gandeste pe toata durata sedintei de psihoterapie.

- Incurajarea exprimarii libere a sentimentelor in ceea ce priveste problema sa. Daca am reusit

sa-l facem pe client sa simta ca ora de terapie ii apartine cu adevarat si ca o poate utilize cum doreste, atunci el va incepe sa-si exprime liber ostilitatea si anxietatea, sentimentele de ingrijorare si culpabilitate, ambivalenta si indeciziile.

- Terapeutul accepta, recunoaste si clarifica sentimentele negative. Acceptand sentimentele

clientului, el trebuie sa fie pragatit sa raspunda la nu la continutul intelectual al celor spuse de client, ci la sentimentele pe care acestea le implica. Terapeutul clarifica verbal aceste sentimente, nu incearca sa le interpreteze cauza si nici sa le discute utilitatea – el recunoaste pur si simplu ca ele exista si le accepta.