Teorii Sociale privind Geneza Delincvenței

Identificarea factorilor sociali, culturali, economici şi individuali care structurează configuraţia delincvenţei sub raportul enunţurilor explicative vizează cauzele şi condiţiile de apariţie ale comportamentului delincvent. Abordarea este eficientă nu atât diferenţiat cât mai ales din unghiul dependenţelor reciproce între dimensiunile enunţate.

Analizată dintr-o asemenea perspectivă etiologia delincvenţei angajează numeroase teze, teorii, opinii, toate gravitând în jurul întrebărilor fundamentale: „Ce anume îi determină pe indivizi să comită acte delincvente?”, „Cum pot fi prevenite asemenea acte?”, „Care sunt criteriile de evaluare ale unei conduite drept delincventă/criminală?”.

Un prim răspuns la aceste întrebări susţine că la baza comportamentului deviant stă structura biologică şi personalitatea individului. Această orientare implică următoarele:

– punctul de vedere biologic – constituţional consideră factorii biologici şi genetici ca având o contribuţie hotărâtoare în geneza criminalităţii;

– orientarea neuro–psihică (complementară cu cea psihiatrică) consideră actele criminale, ca săvârşite preponderent de personalităţi patologice, ale căror tulburări sunt transmise ereditar;

– orientarea psihoindividuală consideră caracteristicile de personalitate, răsfrânte la nivel comportamental, ca fiind generatoare de frustrări şi agresivitate;

– orintarea psiho–socială (complementară cu o perspectivă culturalistă) apreciază că individul nu se naşte criminal, ci este socializat negativ (deficit de socializare) structurându-se dizarmonic în funcţie de modelele culturale.

Pornind de la aceste orientări au fost exprimate numeroase teorii, puncte de vedere valorizând elemente de ordin biologic, constituţional, antropologic şi psihologic ale personalităţi infractorului. Aceste concepţii s-au structurat treptat în adevărate şcoli şi orientări.

Un al doilea răspuns la întrebările menţionate consideră delincvenţa ca fenomen de inadaptare, de neintegrare socială, generând o anumită stare conflictuală produsă de neconcordanţa dintre idealurile individului, sistemul său valoric şi ofertele sociale. Ca un efect al acestui dezechilibru scade şi controlul social, precum şi capacitatea de conciliere a conflictelor. Se pot distinge următoarele orientări:

– orientarea statistico–normativă vizează variaţiile ce se înregistrează în rata delincvenţei.

– orientare macrosocială urmăreşte identificarea unor legităţi sociale ca determinante a actelor de delincvenţă.

Un al treilea răspuns în jurul căruia s-au focalizat o parte din teorii se concretizează în teoria cauzalităţii multiple (teoria factorială), considerându-se că fenomenul de delincvenţă are determinare multicauzală atât de factură internă (de natură biologică şi psihologică) cât şi de factură externă (de natură economică, socială şi culturală), aflate într-o relaţie de reciprocitate.

De pe aceste poziţii, adepţii cauzalităţii multiple acordă ponderi egale fiecărui factor în parte, accentul fiind pus pe identificarea corelaţiilor statistice între factorii a căror evaluare probează că au cel mai important rol în cauzalitatea delincvenţei.

Un fapt demn de reţinut în legătură cu toate aceste teorii este evoluţia lor de la abordarea unidimensională şi restrictivă, în descifra-rea etiologică a delincvenţei, spre abordarea complementară şi interrelaţionată. Astfel, sub raport psihologic, explicarea motivaţiilor actelor criminale se întregeşte şi intersectează cu abordarea individului în ambientul social, cu explicarea complexă psihosocială a modului în care are loc procesul de evaluare al delincvenţei.

Luând în considerare importanţa descifrării etiologiei delincvenţei în descrierea, explicarea şi prevenirea delincvenţei am considerat ca necesară o prezentare nuanţată şi cât mai completă capabilă de a degaja şi ierarhiza caracteristicile de personalitate şi elementele psihosociale cu caracter aplicativ.

Astfel abordarea psihologică a etiologiei fenomenului de delicvenţă a făcut pentru

noi obiectul de studiu a mai multor cercetări[1]. Pe acestea le completăm la modul interrelaţionat cu abordarea individului delincvent în ambientul său socio-cultural.

Persistenţa la nivelul structurilor sociale a conflictelor şi tensiunilor sociale comunitare, scăderea sentimentului de solidaritate socială, creşterea agresivităţii ca reflecţie a frustrării individuale, multiplicarea fenomenului de marginalizare şi atrofierea eu-lui colectiv sunt o serie de factori favorizanţi sau generatori de delincvenţă.