Tulburarea Asperger

Hans Asperger (1944) a descris pentru prima dată copiii cu dificultăţi de încadrare socială şi a căror tulburare a denumit-o "psihopatie autistă", pentru a menţiona caracterul stabil al bolii.

Copiii cu afectare severă a capacităţii de relaţionare socială semănau cu copiii autişti descrişi de Leo Kanner (1943), deşi erau mai inteligenţi şi limbajul lor era bine dezvoltat.

Asperger a constatat ca pacienţii cu "psihopatie autistă" erau diferiţi de cei cu autism infantil; tulburarea descrisă de Leo Kanner a rămas necunoscută specialiştilor, pentru că lucrarea publicată în limba germană în 1944 nu a fost tradusă şi difuzată.

Din 1981, când Lorna Wing a descris un grup de persoane cu o pronunţată afectare a relaţiilor sociale, s-au reluat cercetările şi observaţiile privind diferenţierea tulburării Asperger de tulburarea autistă.

Recunoaşterea "oficială" a acestei entităţi se va face abia în anii '90, când în ICD 10 apare pentru prima dată diagnosticul de Sindromul Asperger, iar în DSM IV Tuburarea Asperger. Există însă controverse şi dispute privind distincţia între tulburarea Asperger şi autismul înalt funcţional, bine adaptat: tulburarea Asperger este considerată de unii autori ca fiind expresie a unei forme mai puţin severe de autism, la copiii cu dezvoltare cognitivă bună.

Tulburarea Asperger este o tulburare pervazivă de dezvoltare care se caracterizează printr-o afectare a comportamentului social, a interacţiunii sociale, prin existenţa unor preocupări şi interese restrictive, stereotipe, specifice autismului. Aceşti copii au o bună funcţionare cognitivă şi de limbaj, cu caracteristici specifice vârstei, dar au o mare incapacitate de rezonare afectivă, de exprimare a reciprocităţii emoţionale, de comunicare empatică.

Aceşti copii pot acumula foarte multe informaţii într-un anume domeniu, dar într-o manieră mecanică, fără utilitate uneori. Limbajul acestor copii este corect gramatical, dar cu o intonaţie şi prozodie particulară, marcat de aceeaşi stereotipie şi pedanterie. Această tulburare a fost descrisă uneori ca personalitate schizoidă sau ca o psihopatie autistă

Tulburarea Asperger este considerată a fi extrem de rară, cu o prevalenţă raportată de unele studii de 0-11/10.000 (418,415). Ehlers şi Gillberg (1993), arată că Tulburarea Asperger poate apare la 3-4/10.000 de copii. Incidenţa se pare că este mai mare la băieţi decât la fete. În majoritatea cazurilor, debutul se situează între 3 şi 4 ani.

Ca şi în autismul infantil, cauza tulburării Asperger rămâne încă necunoscută, deşi factorii genetici sunt consideraţi din ce în ce mai importanţi; similaritatea celor doua tulburări sugerează posibilitatea existenţei unei etiologii comune. Există în literatura de specialitate rapoarte privind existenţa celor două entităţi clinice chiar în aceeaşi familie (ceea ce confirmă ipoteza genetică).

Diagnosticarea si caracteristicile copiilor cu tulburarea Asperger

Evaluarea implică o bună anamneză, care are la bază istoricul de dezvoltare a copilului în toate ariile: aspectul social, comunicare, comportament şi afectivitate.

Examinarea fizică, de obicei, nu arată nimic patologic; aceşti copii sunt ca şi cei cu Autism Infantil: eutrofici, armonioşi, cu aspect plăcut.

Existenţa unor grade diferite de dezvoltare a limbajului, cât şi a dezvoltării cognitive a impus termenul de "Sindrom Asperger", care este rezervat copiilor diagnosticaţi cu Autism dar la care limbajul este suficient de bine dezvoltat.

ICD 10 continuă să folosească termenul de Sindrom Autist, iar DSM IV consideră deja Tulburarea Asperger.

Diagnosticul de Tulburare Asperger necesită demonstrarea afectării calitative a interacţiunii sociale şi existenţa comportamentului restrictiv, repetitiv, cu stereotipii şi incapacitatea de a rezona afectiv şi de a avea trăiri empatice, toate aceste modificări apărând la copiii fără afectare cognitivă şi de limbaj.